20:54:00 18.04.2024
Stiri

„Butoiul cu pulbere”, la Chișinău

Știri 19.01.2016 15:18 Vizualizări2059 Autor: Victoria Bortă
„Butoiul cu pulbere”, la Chișinău tnb.ro


Chișinăuenii vor avea o nouă ocazie să vizioneze spectacole inedite ale teatrelor naționale românești în cadrul unui amplu proiect cultural „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”.

Astfel, Naţionalul „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti va prezenta, în perioada 22-24 martie curent, la Chișinău spectacolele: „Butoiul cu pulbere” de Dejan Dukovski, regie Felix Alexa, și „Douăzeci de ani în Siberia” de Anița Nandriș-Cudla, regie Sorin Misirianțu.

Totodată, pe 26 şi 27 martie curent, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi va juca spectacolele: „Pălăria florentină” de Eugène Labiche, în regia lui Silviu Purcărete, plus un spectacol-surpriză.

Până atunci, însă, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chișinău va întreprinde în perioada 19-25 ianuarie curent un turneu în România.

Actorii autohtoni vor prezenta la Bucureşti, în Sala Studio a Teatrului „Ion Luca Caragiale”, două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent.

Este vorba de piesele „Casa de pe graniţă” de Slawomir Mrozek, regie Agnieszka Korytkowska-Mazur, care va avea loc pe 20 ianuarie, și „Filumena Marturano sau divorţ în stil italian”, de Eduardo de Filippo, regie Alexandru Vasilache, care va fi pusă în scenă pe 21 ianuarie curent.

Totodată, pe data de 24 ianuarie, publicul ieșean va putea viziona spectacolele sus-menționate în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

Proiectul „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediția 2016, este o prelungire a proiectului demarat în 2014, care s-a bucurat de un imens succes și reprezintă cel mai amplu schimb cultural între teatrele naţionale.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md