După o lună decembrie deosebit de călduroasă, temperaturile au scăzut cu multe grade în ianuarie. Nimic anormal pentru această perioadă a anului, însă temperatura exterioară are influenţă asupra sănătăţii. Pentru a înţelege influenţa frigului asupra sănătăţii pacienţilor, cercetătorii germani au examinat 1.700 de persoane din oraşul Jena, asociind apoi starea lor de sănătate cu buletinele meteorologice realizate cu trei zile înaintea spitalizării fiecărui bolnav ca să vadă dacă au existat schimbări notabile în condiţiile climatice, scrie metronews.fr. Ei au ajuns la concluzia că nu este nevoie de o scădere vertiginoasă a temperaturilor exterioare, ci doar de cel mult 2,9 grade Celsius, pentru creşterea riscului de AVC cu 11% în primele două zile după răcire. La pacienţii care prezintă un risc deosebit (având colesterolul mărit, fumători ş.a.), riscurile cresc până la 30%.

Observând pacienţii, cercetătorii au constatat că frigul are tendinţa să complice circulaţia sanguină şi, prin urmare, să favorizeze apariţia cheagurilor. Acestea pot bloca rapid canalele care irigă creierul. În plus, frigul poate duce la îngustarea vaselor sanguine şi la creşterea presiunii arteriale, factori extrem de periculoşi care sporesc semnificativ riscul unor atacuri cerebrale.

Ce se poate face, totuşi, împotriva frigului? Câteva măsuri de prudenţă pot fi salvatoare. Mai ales persoanele cu risc trebuie să fie atente la cel mai mic semn de avertizare. Printre simptomele generale ale accidentului vascular cerebral se numără o stare de amorţeală, slăbiciune sau paralizie a feţei, braţului sau piciorului, de obicei pe o parte a corpului, tulburări de vedere la un ochi sau la ambii (vedere neclară, înceţoşată, cu pete, vedere dublă sau pierderea vederii), confuzie, tulburări de vorbire sau de înţelegere a cuvintelor celorlalţi, tulburări de mers, ameţeală, pierderea echilibrului sau a coordonării, dureri de cap severe.

Persoanelor cu risc de AVC li se recomandă mişcare în aer liber, dar cu moderaţie, mai ales în cazul în care nu sunt foarte sportive.