Iohannis speră că “la Chișinău va fi investit un Guvern cât de curând”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis, despre determinarea majorității parlamentare de la Chișinău cu privire la învestirea noului Guvern pro-european până a sfârșitul săptămânii curente.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului,  Candu s-a referit “la misiunea noii echipe guvernamentale, care constă în implementarea Acordului de Asociere, îndeplinirea angajamentelor Republicii Moldova față de partenerii externi, depolitizarea instituțiilor statului și reforma justiției, creșterea economică la țării”.

Conform sursei, Klaus Iohannis a “reconfirmat sprijinul României pentru Republica Moldova și și-a exprimat speranța în învestirea cât mai rapidă a Guvernului de la Chișinău, care își va asuma reformele atât de necesare și așteptate de cetățeni, va menține ca prioritate implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și va continua proiectele comune cu România”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.