Declaraţiile au fost făcute de comentatori politici de la Bucureşti în cadrul unei emisiuni la Digi 24.
 
Se spune că toată ţara este confiscată de Plahotniuc, acest oligarh foarte bogat, capabil să modifice majorităţi după bunul său plac. Să sperăm să se dea şi acolo, ca şi la Bucureşti, semnalul de înnoire a unei clase politice, pentru că această elită post-sovietică şi-a cam trăit traiul şi e perfect compromisă şi uzată, în orice caz respinsă. A apărut Platforma Demnitate şi Adevăr, în curs de cristalizare ca alternativă politică. Au sprijin în spate şi ar trebui să fie parte din procesul de înnoire a clasei politice la Chişinău. Altfel, dacă se intră într-un colaps al parcursului european, tot ce au muncit şi ei şi noi în ultimii 20 de ani ar putea să se ducă de râpă. Nu le mai dau bani din toamnă, mai au bani de salarii şi pensii pentru două luni. Situaţia economică este proastă. Nimeni nu se poate juca acolo cu ambiţiile unui singur om. Este nevoie de luciditate”, a declarat fostul ministru de externe al României, Teodor Baconschi.

Confirm buna judecată şi bunul simţ al preşedintelui Timofti. I s-a forţat mâna printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Mie mi se pare foarte iresponsabilă atitudinea clasei politice de la Chişinău. Este vorba de un stat căruia i s-a blocat finanţările externe, după dispariţia peste noapte a unui miliard, 16-17% din PIB, din bănci. Este un stat în care FMI aşteaptă să vadă care va fi Guvernul, în ce măsură îşi va asuma reformele de care RM, odată angajată pe parcursul european, trebuie să le facă. A doua dezamăgire este de la partidele care aveau calificativul „european” în denumire. Reuşise acel Guvern să aducă Moldova pe primul loc între statele membre ale Parteneriatului Estic în ceea ce priveşte apropierea de UE. Într-un an au făcut praf acest efort care este al societăţii care i-au urmat, dar ei i-au omorât speranţa şi aşteptările. Acum societatea este împărţită şi există pericolul din partea Rusiei, dar în momentul în care sângerezi nu te mira că vin lupii”, a adăugat Cristian Diaconescu, la fel ex-ministru român de Externe.