„Vă rog să vă retrageţi imediat public semnătura. Nu veţi putea trăi cu această ruşine, eu vă cunosc”, este mesajul trimis de un deputat PLDM lui Nae Simion Pleşca.

„Te rog să anunţi public din numele meu: Nu semnez şi nu sprijin reînaintarea acestui candidat la funcţia de premier”, i-a răspuns Nae Simion Pleşca.

De menţionat că din cei şapte deputaţi PLDM care au semnat pentru înaintarea lui Plahotniuc, şase au anunţat că îşi retrag semnăturile, fie public, fie pe reţelele de socializare. Nae Simion Pleşca nu se află în ţară, de aceea a transmis prin intermediul colegilor. Singurul care nu a comentat în niciun fel este Ştefan Creangă.