Marica (30 de ani) a semnat un contract pe un an şi va primi salariul mediu pe economie (circa 2.500 de lei brut), plus o primă de un milion de euro, dacă echipa se califică în Liga Campionilor,potrivit patronului Gigi Becali.

Noul vârf al roş-albaştrilor va purta tricoul cu numărul 9, purtat ultima dată de Gabriel Iancu.

Atacantul va pleca vineri dimineaţă în Antalya, acolo unde va face şi vizita medicală şi va face joncţiunea cu lotul lui Laurenţiu Reghecampf.

"Aşa cum am anunţat în primele secunde ale anului, am ales echipa care m-a dorit cel mai mult, Steaua Bucureşti. Am venit cu inima deschisă, voi da toată energia mea pentru a câştiga toate trofeele puse în joc şi pentru a duce echipa în UEFA Champions League. Vin în România pentru România! Le mulţumesc antrenorului, conducerii executive şi patronului pentru insistenţa cu care m-au dorit la echipă şi le mulţumesc şi celor din mass-media pentru interesul pe care mi l-au arătat. Nu a fost nici un mister, negocierile le-au purtat reprezentanţii mei. Spun asta pentru cei care m-au aşteptat în diferite locaţii. Sper să avem o colaborare foarte bună şi sper că vom face performanţe pentru România", a spus Ciprian Marica, potrivit contului oficial de Facebook al campioanei României din ultimii 3 ani.

După rezolvarea transferului lui Ciprian Marica, la Steaua a apărut şi un zvon cu privire la o venire lui Adrian Mutu, însă zvonul lansat de impresarul Anamaria Prodan nu a fost confirmat şi de conducerea clubului.

25 de goluri în 72 de meciuri are Ciprian Marica în prima reprezentativă a României, pentru care a debutat în 2003. Ultimul meci sub tricolor a fost cel câştigat cu 1-0 pe terenul Greciei, în prima etapă a preliminariilor pentru Campionatul European din 2016, unde România s-a calificat de pe al doilea loc în grupă. Atunci, a purtat banderola de căpitan şi a marcat şi golul victorie, dintr-o lovitură de la 11 metri.