Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.01.2016

Președintele a purtat consultări privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru

Președintele a purtat consultări privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 11 ianuarie a.c., consultări parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

La discuții au participat lideri ai Partidului Democrat și Partidului Liberal, precum și reprezentanți ai Partidului Liberal Democrat și ai grupului Social-Democrat de deputați neafiliați.

Liderul PD, domnul Marian Lupu, l-a informat pe șeful statului despre formarea unei coaliții parlamentare constituită din 56 de deputați, care ar urma ca în termen de două zile, până miercuri, 13 ianuarie  a.c., să propună șefului statului un candidat la funcția de prim-ministru.

Coaliția parlamentară ar urma să fie formalizată în conformitate cu hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională pe data de 29 decembrie 2015, potrivit căreia „majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată, nu doar declarată, cu indicarea deputaţilor care o constituie, cu specificarea disponibilităţii  de a susţine o anumită candidatură pentru funcția de Prim-ministru şi cu notificarea oficială în adresa Președintelui Republicii Moldova.”

La consultări, președintele Timofti a reiterat solicitarea ca, în timpul procedurii de selectare a unui candidat la funcția de prim-ministru, partidele și grupurile parlamentare să țină cont de hotărârea Curții Constituționale din data de 22 aprilie 2013, potrivit căreia „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” și „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”. De asemenea șeful statului a declarat că asupra candidatului la funcția de prim-ministru nu trebuie să planeze suspiciuni de corupție, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus