Năstase, după formarea noii majorități parlamentare: Vom ieși în stradă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Noua majoritate parlamentară, formată în jurul Partidului Democrat, este una „șantajabilă”, care îl reprezintă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc, este de părere președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

„Nu putem admite instaurarea definitivă a unei dictaturi criminale. Nu putem îngropa viitorul copiilor noștri. Nu ne vor ierta”, a menționat Năstase.

El susține că această majoritate este una „șantajabilă și complicitară, care îl reprezintă pe criminalul Plahotniuc, dar pretinde că reprezintă un popor”.

Andrei Năstase lasă de înțeles că în următoarele zile Platforma Demnitate și Adevăr va scoate din nou cetățenii în stradă, pentru a se opune învestirii unui nou Guvern controlat de către Plahotniuc.

56 de deputați au semnat o declarație privind formarea unei majorități parlamentare absolute, prezentate președintelui Nicolae Timofti.

Potrivit declarației, din această majoritate fac parte 20 de deputați PD, 15 din cadrul Platformei Social-Democrate (formată din cei 14 comuniști plus Petru Știrbate), 13 deputați liberali precum și 8 liberal-democrați.

Urmează ca până miercuri această majoritate să propună președintelui Nicolae Timofti un candidat la funcția de premier, din partea PD.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...