Marian Lupu: Avem o majoritate parlamentară formată din 56 de deputați. În zilele următoare am putea fi mai mulți

56 de deputați au semnat o declarație privind formarea unei majorități parlamentare, care i-a fost prezentată președintelui Nicolae Timofti. Noua majoritate parlamentară formată va propune, până cel târziu, miercuri, 13 ianuarie, candidatura la funcţia de prim-ministru. O declarație în acest sens a fost făcută astăyi de liderul PDM Marian Lupu, după runda de consultări cu șeful statului.

Totodată, potrivit politicianului, nu este exclus ca numărul de 56 de deputaţi ar putea fi depăşit şi ajunge la 60 sau chiar mai mult. Marian Lupu nu exclude că majoritatea va fi lărgită pe seama PLDM

“L-am informat pe dl Timofti, dupa cum am promis acum șase zile. I-am prezentat o declarație privind constituirea majorității parlamentare. O majoritate care înglobează 56 de deputați din cei 101. Aceasta este formată din deputații PD, cei 14 deputați care au părăsit fracțiunea PCRM, PL, deputați PLDM. S-ar putea în ziua de mâine-poimâine să avem un numar mai mare de deputați, cu decizia de a avea o majoritate absolută@, a menționat Marian Lupu.

Liderul PD, a menţionat că majoritatea parlamentară nu s-a format numai pentru un exerciţiu politic, dar pentru a acorda sprijin politic constant actualului guvern.

Marian Lupu a confirmat că funcţia de speaker nu va mai aparţine Partidului Democrat.

Reamintim că luni seara a fost făcută publică o declarație a șapte deputați PLDM, Vladimir Hotineanu, Ion Bălan, Ştefan Creangă, Nae-Simion Pleşca, Gheorghe Mocanu, Mihaela Spatari şi Aliona Goţa, care au anunțat că vor sprijini crearea noii majorități parlamentare și vor vota pentru un nou guvern.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.