„Starea pacientelor este destul de gravă, dar una dintre ele este în stare foarte gravă, fiind ventilată mecanic şi intubată. Şi celelalte două sunt intubate, au arsuri între 30 şi 45 la sută din suprafaţa corpului, arsuri profunde şi de căi respiratorii”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, Adrian Stănculea.

Medicul a precizat că femeile au arsuri la cap, mâini şi torace, dar şi arsuri de căi aeriene. Stănculea a precizat că la Spitalul de Arşi din Capitală se află şi un medic de terapie intensivă din Chişinău, care ţine legătura cu autorităţile din Republica Moldova.

Adrian Stănculea a mai spus că două paciente, a căror stare este mai stabilă, vor fi duse marţi în sala de operaţii. În cazul celei de-a treia paciente, a cărei stare este critică întrucât are arsuri care se manifestă extrem, nu se pune deocamdată problema să fie dusă, în această stare, în sala de operaţie.

„Prognostic este însă rezervat la toate cele trei paciente. Există un medic anestezist de la Chişinău cu care discutăm fiecare caz, el ţine legătura şi cu autorităţile de la Chişinău. El nu poate însă să exercite niciun gest medical, pentru că legislaţia nu permite acest lucru”, a adăugat Stănculea.
Întrebat cum vor fi tratate pacientele din Chişinău, în condiţiile în care răniţii în incendiul din Colectiv au fost trimişi în străinătate, Stănculea a spus: „Aşa cum tratăm pacienţii de ani de zile”.

„Vom fi în stare să asigurăm asistenţa medicală a acestor pacienţi la fel cum am asigurat-o şi până acum. Bolnavii sunt îngrijiţi în condiţiile pe care le avem, beneficiază de tot ceea ce avem la dispoziţie. Sunt operaţi, sunt în continuare îmbăiaţi şi spălaţi în acea cadă minune de care vorbeşte toată lumea, pentru că este foarte important să fie spălaţi. Nu ştiu dacă s-a reţinut chestia asta vreodată: în aceeaşi cadă şi în aceeaşi apă care vine de la robinet şi în care nu a murit populaţia România, pentru că nu circulă pseudomonas”, a adăugat Adrian Stănculea.

Totodată, medicul a precizat că Patriarhia a anunţat că va oferi spaţii de cazare pentru rudele celor trei femei, care vor ajunge la Bucureşti.

„Prin preotul spitalului ni s-a transmis că Patriarhia oferă spaţii de cazare pentru rudele rănitelor în incendiul din Chişinău. Rudele nu au ajuns încă în Bucureşti”, a adăugat Stănculea.

Cele trei paciente cu arsuri grave au fost aduse cu o aeronavă, duminică după-amiază, de la Chişinău la Bucureşti, fiind internate la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Incendiul în care au fost rănite 17 persoane s-a produs sâmbătă, într-o clădire cu două etaje din apropierea Pieţei Centrale din Chişinău, pe bulevardul Ştefan cel Mare, după ce într-o încăpere a explodat o butelie cu gaz.