Pe 7 ianuarie 2015, într-o zi de miercuri, redacţia săptămânalului Charlie Hebdo se reunise pentru prima oară în acel an. Şedinţa a fost întreruptă brusc de un strigăt. „Allah e mare!”, s-a auzit în toate birourile. Imediat au început rafalele de armă automată.

Laurent Léger, jurnalist Charlie Hebdo: „Am văzut un bărbat purtând cagulă, am văzut mult sânge, am văzut jumătate din redacţie la pământ”.

11 oameni au fost ucişi de fraţii Said şi Cherif Kouachi. Coşmarul era abia la început. După carnagiul din redacţie, atacatorii au fugit din clădire unde au ucis un poliţist. Când au ajuns în stradă, au dechis focul asupra primilor poliţişti de la faţa locului.

Teroriştii şi-au continuat apoi drumul cu o maşină, cu care au mers doar câteva sute de metri.

Jean Molins, procurorul Parisului: „A avut loc un al treilea schimb de focuri cu o patrulă de poliţie, în timpul căruia unul dintre poliţişti a fost lovit de gloanţe, apoi ucis cu sânge rece”.

Poliţiştii au pornit în căutarea acestora. Atacatorii scapă şi poliţia intră în stare de alertă. Sute de jandarmi şi membri ai trupelor speciale pornesc în căutarea lor şi mai multe raiduri au loc aici, la Reims, la 130 de kilometri de Paris.

Căutarea a continuat a doua zi în afara Parisului, în timp ce în capitala Franţei avea loc o altă crimă. Amedy Coulibaly, un al treilea terorist aflat în legătură cu fraţii Kouachi, ucidea o poliţistă.

Amedy Coulibaly, atacatorul din Vincennes: „Fraţii mei, suntem o echipă, împărţită în două. Ei s-au ocupat de Charlie Hebdo, eu - puţin de poliţie. Am făcut lucrurile puţin împreună, puţin separat, pentru un impact mai mare”.

În paralel, mii de poliţişti îi căutau pe fraţii Kouachi. Ei s-au refugiat într-o tipografie din localitatea Dammartin-en-Goële, unde au luat ostatici mai mulţi angajaţi.