„Am instalat deja un atelier în Lesbos”, a declarat, într-o conferinţă de presă, creatorul de 58 de ani, critic virulent al regimului politic de la Beijing, care a reuşit în luna iulie să plece în străinătate după ce paşaportul îi fusese reţinut timp de patru ani de autorităţile din ţara sa natală.

„În calitate de artist, vreau să fiu mai implicat, vreau să realizez opere în legătură cu criza şi să provoc, într-un fel, o conştientizare”, a mai spus Ai Wiewei. El a anunţat că mulţi dintre studenţii săi, precum şi atelierele lui din China şi Germania se vor ocupa de diferite proiecte în acest sens. În luna septembrie, în cursul unei vizite la Londra, el a afirmat că se simte foarte mândru de modul civilizat în care a reacţionat în faţa crizei refugiaţilor Germania, ţara în care locuieşte fiul său.