Arabia Saudită alocă peste un sfert din bugetul pe 2016 cheltuielilor militare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Arabia Saudită, din ce în ce mai angajată în conflictele din Orientul Mijlociu, a alocat în bugetul său pe 2016, făcut public luni, o sumă de 213 miliarde de riali (51,9 miliarde de euro) pentru cheltuielile militare și de securitate, relatează AFP.

Aceste cheltuieli sunt cele mai importante din bugetul pe anul viitor, reprezentând 25,4% din bugetul regatului.

În martie, Arabia Saudită a preluat conducerea unei coaliții arabo-sunnite care luptă în Yemen împotriva rebelilor șiiți acuzați de legături cu Iranul.

În septembrie 2014, saudiții s-au alăturat coaliției conduse de SUA împotriva grupării Statul Islamic (SI), care lansează lovituri aeriene asupra pozițiilor organizației jihadiste din Siria și Irak.

La jumătatea lui decembrie, Riadul a anunțat formare unei alte coaliții din 34 de țări majoritar musulmane, cu obiectivul declarat de a lupta împotriva terorismului atât militar, cât și ideologic.

Noul buget al Arabiei Saudite prevede un deficit record de 87 de miliarde de dolari din cauza prăbușirii prețului petrolului, de care depinde în mare parte economia regatului.

Arabia Saudită se află printre principalii cumpărători de arme din lume.

Potrivit unui raport publicat în martie de cabinetul de experți IHS Jane’s, cu sediul la Londra, Arabia Saudită a depășit India, devenind în 2014 primul importator mondial de echipamente militare, cu importuri în valoare de 6,4 miliarde de dolari (5,8 miliarde de euro).

Potrivit raportului citat, importurile urmau să crească cu 52% în 2015, pentru a ajunge la 9,8 miliarde de dolari (8,9 miliarde de euro), potrivit raportului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...