Autorităţile din Garland au confirmat că cinci persoane au murit după ce o tornadă a afectat oraşul, situat la aproximativ 24 de kilometri nord-est de Dallas. Case, apartamente şi vehicule au fost avariate, a anunţat poliţia, însă era neclar câte persoane au fost rănite.

Cele cinci decese ar fi avut loc în maşini prinse de o tornadă în apropiere de autostrada statală 190 şi drumul interstatal 30.

Alte două persoane au fost găsite moarte la o staţie de alimentare cu carburant din Copeville, o localitate situată la încă 32 de kilometri nord-est, a declarat locotenentul Chris Havey, un purtător de cuvânt al Biroului şerifului din ţinutul Collin, iar un copil a murit la Blue Ridge.

Serviciul Naţional pentru Meteorologie (NWS) a confirmat că tornade au afectat mai multe oraşe din regiunea Dallas sâmbătă seara, şi că au fost raportate pagube şi inundaţii importante.

Opt tornade au fost înregistrate în şapte ţinuturi, a declarat meteorologul Steve Fano de la NWS, însă aceste raportări preliminare nu au putut fi confirmate.

Potrivit NWS, cel puţin o tornadă a afectat ţinutul Ellis, la sud de Dallas, unde au fost distruse şi avariate case, a declarat Stephanie Parker, coordonatoarea serviciilor de management pentru situaţii de urgenţă.

Meteorologi au confirmat, de asemenea, că tornade s-au format la Ovilla, Farmersville şi Rowlett. Imagini postate pe reţele de socializare surprind o tornadă de proporţii în apropiere de Rowlett, dar şi case şi vehicule avariate.

Potrivit unor informaţii, obiecte cădeau din cer pe o autostradă în apropiere de DeSoto, a anunţat NWS. Ameninţarea tornadelor a dispărut în această regiune, dar a fost înlocuită de ameninţarea unor viituri, a anunţat Fano.

Pene de curent afectau, începând de la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, aproximativ 30.000 de clienţi în această regiune, potrivit companiei Oncor.

Oficiali din ţinutul Benton, în statul Mississippi, au găsit sâmbătă corpurile neînsufleţite ale unui bărbat şi unei femei care au fost daţi dispăruţi după ce au fost prinşi de o tornadă miercuri, a anunţat Greg Flynn, un purtător de cuvânt al Agenţiei pentru managementul situaţiilor de urgenţă din Mississippi.

Cauza morţii nu a fost dezvăluită, însă aceste decese au ridicat la zece bilanţul tornadelor în Mississippi, unde alte 56 de persoane au fost rănite, potrivit unor oficiali.

Tornada a avariat 403 case într-o zonă care include şapte ţinuturi din acest stat, a declarat Flynn. De asemenea, 50 de case nu mai pot fi locuite din cauza inundaţiilor, iar 40 de drumuri au fost închise în ţinutul Monroe, unde nivelul apei pluviale a atins 25-30 de centimetri, a adăugat el.

Alte şase persoane au murit în tornade în Tennessee şi câte una în Arkansas şi Alabama, bilanţul în cele trei state ajungând astfel la 18 morţi.

Autorităţi de la nivelul statului au declarat pentru postul local WTVY că au recuperat trupul unui băiat în vârstă de cinci ani care s-a înecat după ce maşina la bordul căreia se afla a fost luată vineri de viituri. Un bărbat în vârstă de 22 de ani care se afla în maşină este dat dispărut în continuare, potrivit postului.

Americanii care se întorc din vacanţă se pot aştepta la furtuni în restul weekendului, în New Mexico şi în vestul Texasului la vijelii, iar în zona de câmpie din sudul Texasului şi până în Indiana la ploi şi inundaţii, au avertizat meteorologii.

În California, rafale de vânt puternice au intensificat un incendiu de pădure, ceea ce a condus la închiderea unor porţiuni ale autostrăzii 101, la nord-vest de Los Angeles, dar şi la evacuări, au anunţat autorităţile.

Aceste intemperii au loc în contextul în care, în ziua de Crăciun, pe Coasta de Est s-au înregistrat temperaturi neobişnuit de ridicate pentru acest anotimp. Temperaturi-record s-au înregistrat în mai multe oraşe, inclusiv la New York.