Printre cei 98 de delegaţi prezenţi din 38 de state, s-au aflat şi reprezentanţii Moldovei, Marina Tauber, preşedintele Federaţiei de Tenis din Moldova şi Mariana Erhan, director al Departamentului Marketing din cadrul forului naţional.

Sfârşitul Adunării Generale a coincis cu nominalizările anuale ale tenisului european, printre care s-a numărat şi preşedintele de onoare al Federaţiei de Tenis din Moldova, Vasile Dobândă, care a fost decorat cu premiul “pentru merite emerite în dezvoltarea şi promovarea sportului şi a tenisului de câmp”.

Cea mai importantă noutate a sesiunii a fost anunţarea Moldovei ca ţară gazdă a Adunării Generale Anuale din 2016.