TOP 5 cei mai buni marcatori din cele mai puternice campionate de fotbal europene

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din 2015, în cele mai importante cinci campionate din Europa. Portughezul de la Real Madrid a înscris de 35 de ori în La Liga, cu două goluri mai mult decât următorul clasat în această ierarhie, rivalul său de la FC Barcelona, Lionel Messi.

Podiumul golgheterilor din ligile de top de pe continent în anul care se va încheia peste câteva zile este completat de gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang. Atacantul Borussiei Dortmund a avut o a doua jumătate a lui 2016 fantastică şi a terminat anul cu 29 de goluri în Bundesliga.

Locul patru este ocupat de Luis Suarez (FC Barcelona, 28 de goluri), iar pe poziţia a cincea se află actualul golgheter din Serie A TIM, Gonzalo Higuain. Argentinianul de la Napoli a marcat de 27 de ori în 2015.

Din top 5 lipseşte cel mai bun marcator al anului în Premier League, Jamie Vardy, care, cu cele 19 goluri ale sale, se află la distanţă apreciabilă de starurile din celelalte campionate importante.

Ronaldo, Messi şi Suarez îşi pot îmbunătăţi cifrele actuale, campionatul Spaniei având programată etapa a 17-a pe 30 şi 31 decembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...