Sturza, interzis la parcarea de la Aeroport

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Candidatul la funcția de premier, Ion Sturza, a fost interzis la parcarea nouă a Aeroportului Chișinău, pe motiv că mașina acestuia ar cântări prea mult.

Totul s-a întâmplat joi, atunci când Surza a vrut să-și parcheze automobilul în noul edificiu. Mașina acestuia a fost interzisă la parcarea Aeroportului pe motiv că ar cântări prea mult, iar în noua parcare au apărut deja fisuri, a anunțat Sturza pe o rețea de socializate.

„Ieri am întâlnit copiii la Aeroport și… opa! nu mi s-a permis accesul cu mașina în parcare, cică, e prea grea (una simplă de teren) și ca în parcarea lui Shor au apărut fisuri. Au fost cheltuite 8(!) milioane EURO! Și dă fisuri”, a anunțat Sturza.

Totodată, Sturza se referă la politica din Republica Moldova, la grija bruscă a celor mai bogați moldoveni pentru cei mai săraci, la cei 34 „new” comuniști (noi comuniști – n.r.).

„În folclor rușii merg cu iapa (calul); în viață moldovenii – cu stângul (stânga), mai nou cu social-democrația!
Salut abandonarea în masă a liberalismului și conservatorismului celor mai bogați dintre pământeni și trecerea lor de partea clasei muncitoare! Deși, ca să fiu onest, recunosc: Ne veriu! Prea multă ață albă în toi de noapte…
Între timp, de fapt, cea mai populară forță în Republica Moldova nu sunt cei 34 „new” comuniști, dar partidul amatorilor de karaoke a neastâmpăratului Renato Usatîi (și măcar de ar fi o glumă…). Unica forță de stânga cu acte în regulă rămâne PSRM a lui Igor Dodon. Evident că într-o țară ca Moldova, avem nevoie de o stângă veritabilă, care ar păstori anumite așteptări. Un timp acest lucru l-a făcut destul de bine PCRM. Dar și-a dat duhul în „convulsii” jenante chiar și pentru un deces politic”, se mai arată în mesajul lui Sturza.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...