Nume
Parola
Vizualizări: 2013
A FOST CREATĂ REȚEAUA ORAȘELOR SUB EGIDA CALM!
24 Decembrie 2015 — La data de 22 decembrie 2015, a fost organizată întrunirea trimestrială a primarilor de orașe.

Evenimentul a fost organizat de către Proiectul USAID de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova (LGSP) în colaborare cu Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM).

La eveniment au participat: Primarii oraşelor - centre raionale, Președintele Comisiei Parlamentare ”administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice”, doamna Elena Bodnarenco, Președintele CALM, primar de Selemet, doamna Tatiana Badan; Directorul Executiv CALM, domnul Viorel Furdui, Vice-preşedintele Asociaţiei de Autorităţi Locale şi Regionale din Slovacia (ZMOS), Jozef Turčány; Directorul Proiectului USAID LGSP, domnul Alexandru Pelivan; reprezentanţi ai Ministerului Economiei; Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru; Institutul pentru Dezvoltare Urbană (IDU); Magenta Consulting.

Reuniunea trimestrială a primarilor a oferit oportunitate primarilor pentru a se întâlni, a face schimb de idei și a discuta soluții privind problemele comune cu care se confruntă comunitățile lor.

Un element de bază al întrunirii l-a constituit înfiinţarea reţelei oraşelor din Moldova din cadrul CALM, adoptarea regulamentului și alegerea organelor de conducere a rețelei. Membrii Rețelei Orașelor sunt toate localitățile urbane din Republica Moldova care au statut de orașe și sau municipii membrii ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

În urma desfășurării procedurii de vot au fost aleși în calitate de:

Președinte a reţelei oraşelor din Moldova:

Domnul Alexandru Botnari, primarul orașului Hîncești.

Vicepreședinți:

Reprezentantul regiunii Nord: Doamna Nina Cereteu- primarul orașului Drochia;

Reprezentantul regiunii Centru: Doamna Valentina Casian – primarul orașului Strășeni;

Reprezentantul regiunii Sud: Domnul Gheorghe Răileanu – primarul orașului Cimișlia.

Membri ai consiliului rețelei:

Din partea regiunii Nord:

Vitalii Gorodinschi – primarul orașului Briceni,

Gheorghe Braşovschi – primarul orașului Sîngerei;

Din partea regiunii Centru:

Alexandru Ambros - primarul orașului Ungeni;

Sergiun Armașu – primarul orașului Ialoveni;

Din partea regiunii Sud:

Nicolae Dandiş – primarul orașului Cahul;

Grigorie Repesciuc – primarul orașului Căușeni.

Primarii municipiilor Chișinău, Bălți și Comrat au devenit membri ai consiliului din oficiu.

De asemenea, în cadrul unei sesiuni speciale au fost prezentate oportunităţile de granturi şi creditare oferite de către Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu în Republica Moldova (E5P), Indicii de Performanţă Locală, sondaj al nivelului de satisfacție al cetățenilor față de serviciile prestate de autoritățile locale, realizat de către Magenta Consulting în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare Urbană (IDU).

Alături de Alexandru Morcov, şef-adjunct al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, participanții au discutat despre evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile, și despre clasificatorul de adrese, două probleme arzătoare pentru localități.

Reamintim că în data de 4 septembrie 2015, de către Scott Johnson, directorul Proiectul de Susținere a Autorităților Locale din Moldova (LGSP) al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Moldova, și Tatiana Badan, președinte CALM, primar de Selemet. În baza acestui memorandum semnat, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), cea mai reprezentativă organizație a APL, urmează să contribuie la consolidarea capacităţilor primăriilor din oraşe și la îmbunătățirea guvernării locale.

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM:

tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă