Nume
Parola
Vizualizări: 2148
CALM: DACA DESCENTRALIZARE NU E - NICI ȚARĂ NU E !
24 Decembrie 2015 — ”Oamenii NU sunt cifre, iar Satele NU sunt sume!” - Emil DRĂGHICI, primar de Vulcana-Băi, Președintele Asociației Comunelor din România (ACoR), Președinte al Rețelei Asociațiilor Autorităților locale din Sud Estul Europei (NALAS), Copreședinte al Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova

Conferința cu genericul "Descentralizarea: calea spre modernizare a Republicii Moldova" a reunit, la Chișinău, sute de reprezentanţi ai administraţiei publice centrale și locale, parteneri de dezvoltare și experţi internaţionali. Edilii au scos în prim-plan problemele cu care se confruntă și o listă impunătoare de restanțe pe care le are guvernarea față de APL și în ceea ce privește procesele de adaptare a legislației naționale la standardele europene, angajamente prevăzute expres și în Acordul de Asociere RM-UE.

Forumul, desfășurat în lipsa conducerii de vârf a țării, fapt ce a nedumerit cel puțin pe cei peste o treime de membri CALM prezenți la Palatul Republicii, a întrunit reprezentanții Guvernului, Parlamentului, administrațiilor publice centrale şi locale, partenerilor de dezvoltare și comunităţii de experţi. Aceștia au analizat rezultatele obținute în implementarea Strategiei Naționale de Descentralizare şi a Planului de Acțiuni, au relevat obstacolele care stau în calea reformei de descentralizare și au propus soluții pentru propulsarea, revitalizarea acesteia.

Evenimentul a fost deschis de Secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Sergiu Palihovici. Oficialul a menţionat importanţa implementării Strategiei Naționale de Descentralizare și a Planului de Acțiuni în vederea realizării reformei teritorial-administrative a Republicii Moldova: ”Reforma descentralizării este una esențială deoarece vizează mai multe domenii, ca exemplu, financiar, fiscal, urban, economic etc. și vine să faciliteze activitatea administrației publice de toate nivelurile. Pe parcursul implementării Strategiei Naționale de Descentralizare ne convingem că o reformă atât de complexă, care ține de Guvernul și toate autoritățile locale, solicită susținerea societății civile, a populației, a partenerilor dar și a echipelor ministeriale și locale. Reforma de Descentralizare trebuie susținută și promovată exclusiv prin cooperare cu partenerii noștri de dezvoltare", a declarat Sergiu Palihovici.

Președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, Tatiana Badan, a atras atenția asupra faptului că descentralizarea și consolidarea autonomiei locale sunt elementele fundamentale care pot asigura modernizarea și europenizarea Republicii Moldova. Cu atât mai regretabil faptul că reforma se face cu pași de melc și chiar stagnează pe mai multe aspecte: „Atunci când tot procesul decizional și resursele într-un stat sunt concentrate doar în mâinile unor grupuri înguste de oameni sau instituții, și când cea mai mare parte a populației nu participă la luarea deciziilor în stat, corupția, sărăcia și injustiția, sunt la ele acasă. Constatăm cu regret că în pofida multiplelor promisiuni, angajamente internaționale și prevederi ale programelor/strategiilor guvernamentale, totuși DESCENTRALIZAREA și AUTONOMIA LOCALĂ, așa și nu a devenit cu adevărat o prioritate reală înțeleasă și asumată în modul corespunzător de către clasa guvernamentală din Republica Moldova. În acest sens, o dovadă clară și incontestabilă, reprezintă restanțele mari practic pe toate direcțiile în implementarea Strategiei Descentralizării, precum și tărăgănarea adoptării majorității proiectelor de legi care urmau să pună bazele procesului de descentralizare. Un aspect important din cadrul reformei descentralizării reprezintă discuțiile privind necesitatea, oportunitate și direcțiile de mișcare în domeniul optimizării structurii administrativ teritoriale. De aceea, la acest capitol, poziția noastră este că NU trebuie neapărat de legat procesul de DESCENTRALIZARE cu Reforma administrativ-teritorială. Primordial pentru Republica Moldova este descentralizarea administrativă, financiară, economică socială etc. ”

Acest aspect a fost abordat și în discursul oaspetelui reuniunii, Emil Drăghici, președintele ACoR (România) care a reiterat că în ceea ce privește reforma teritorial-administrativă nu trebuie pus carul înaintea cailor, deoarece acest lucru e contraproductiv. Astfel, opinia unora că reforma teritorial-administrativă trebuie să fie prioritară procesului de descentralizare este una păguboasă: ”Nu neapărat reforma administrativ-teritorială, care înseamnă și desființare, reprezintă o rezolvare a problemei. Dacă e să vorbim despre modele, în România marea majoritate a comunelor care s-au reînființat pe considerente istorice au avut un grad de dezvoltare foarte bun. Deci, putem trăi într-o comuniune de interese, dar atunci când optăm pentru un model sau altul să nu uităm că oamenii NU sunt cifre, iar Satele NU sunt sume! La început au fost satele apoi au apărut Statele!”, a conchis Drăghici, menționând că o astfel de reformă ca cea teritorial-administrativă nu poate fi făcută doar în baza anumitor calcule, ci urmărind aspecte cum ar fi istoria, cultura, compatibilitatea, fundalul social, etc.

În context, directorul executiv CALM, Viorel Furdui, a remarcat lipsa de interes din partea conducerii de vârf față de o conferință atât de reprezentativă, respectiv și față de problemele cu care se confruntă APL: ”În această sală sunt peste 200 de primari de orașe și sate, unicii aleși prin vot direct și care au încrederea populației. Tot de la ei sunt așteptate rezultate. Din păcate, conducerea țării îi neglijează, lucru inadmisibil, pentru că edilii reprezintă sutele de mii și chiar milioanele de cetățeni care i-au delegat să le apere interesele și să le facă viața mai bună. Această situație vorbește despre reala atitudine a clasei politice/guvernamentale față de cetățenii săi, față de APL, în care au cea mai mare încredere oamenii. Prin extrapolare, această atitudine vizează și domeniul reformelor. De aceea, nu trebuie să ne mire faptul că nu merg reformele, că banii donatorilor se irosesc pe strategii care nu se implementează, deoarece toate aceste aspecte negative vin din tonul declarativ adoptat de guvernare și neacoperit de acțiuni concrete. Credem că a venit timpul ca întreaga clasă politică și toată societatea să realizeze că nicio reformă din domeniul economiei, justiției, luptei cu corupția, educație, social etc. NU pot avea succes și vor rămâne doar pe hârtie și la nivel de declarații, în condițiile lipsei progreselor pe calea decentralizării și păstrării actualului sistem politico-administrativ extrem de centralizat, politizat, clientelar, depășit și inefectiv, dominat de anumite grupuri înguste de interese aflate în afara controlului real din partea societății.”

Și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au îndemnat Guvernul Republicii Moldova să facă paşi mai siguri în domeniu, astfel încât localitățile din Republica Moldova să se poată dezvolta. Reprezentantul adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Narine Sahakyan, a reiterat că reforma de descentralizare este ca o gură de aer proaspăt în cazul statului nostru, iar reforma teritorial-administrativă trebuie realizată nu separat, ci sinergic: „În contextul în care multe dintre localităţile rurale sunt mici, iar primăriile nu au suficiente resurse umane şi financiare pentru a asigura servicii de calitate pentru locuitori, costul de întreţinere a unor astfel de administraţii locale, pe cap de locuitor, este de cinci ori mai mare decât în orașe. Aceasta afectează, în primul rând, păturile social-vulnerabile, dar nu numai.”, este de părere Narine Sahakyan.

Participanții la conferința internațională au abordat, în cadrul atelierelor de lucru, diverse subiecte care vizează necesitățile în procesul de relansare și îmbunătățire a procesului de descentralizare. Totodată, în cadrul evenimentului au fost precizate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile publice centrale și locale în implementarea reformei teritorial-administrative. De asemenea, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), bazându-se pe opiniile exprimate de membrii săi, a elaborat o Rezoluție a Conferinței, care reprezintă, de fapt, o foaie de parcurs pentru guvernare, cu cele mai stringente intervenții în plan legislativ și de reglementare.

Organizatori ai conferinței internaționale: Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de Stat în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu susținerea partenerilor de dezvoltare: Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PNUD/UN Women), Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, USAID, Consiliul Europei și Centrul de Informare pentru Autoritățile Locale/Solidarity Fund PL.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă