Rudele victimelor povestesc printre lacrimi că cei doi soţi au fost în vizită în raionul Sângerei şi se întorceau acasă. Din nefericire, acesta a fost ultimul drum pe care l-au parcurs. Deşi aveau dispozitive reflectorizante la căruţă, la intrarea în Băneştii Noi, o maşină a lovit-o violent.

Potrivit poliţiei, accidentul s-a produs din cauza şoferului maşinii care a încercat să iasă la depăşire şi a pierdut controlul volanului. Sătenii îl vorbesc doar de bine pe conducătorul auto, care acum câteva zile s-a întors de la muncă din Marea Britanie. Oamenii nu-şi pot explica de ce acesta nu a reuşit să evite impactul.

Pe cazul dat a fost iniţiată o anchetă. Dacă se va dovedi că este vinovat, şoferul riscă până la şapte ani de puşcărie.