Compania, care a concesionat în august 2013 Aeroportul Internaţional Chişinău, a motivat respectiva cerere prin faptul că plata amenzii de 5,19 milioane de lei va afecta negativ executarea în termen a lucrărilor de modernizare a aeroportului. Totodată, „Avia Invest” susţine că achitarea sumei menţionate în termen de 60 de zile, aşa cum se spune în decizia Consiliului Concurenţei va provoca pagube iminente companiei.

Instanţa a constatat că această companie a investit sume considerabile în modernizarea aeroportului şi enumeră în decizie o parte din lucrările care sunt efectuate acum.

În decizie se mai spune că „Avia Invest” este o companie funcţională şi solvabilă, iar încasarea amenzii nu ar fi o măsură extrem de necesară pentru a proteja interesul public, pentru că ea planifică încetarea activităţii de producere, punctează sursa citată.