Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul a avut loc în zona localităţii vasluiene Chersăcosu, după ce şoferul unei cisterne, în vârstă de 60 de ani din Republica Moldova, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, din cauza vitezei şi a ceţii, autotrenul răsturnându-se în afara şoselei.

În urma impactului, combustibilul a început să se scurgă din rezervoare, iar şoferul cisternei a reuşit să iasă singur din cabină.

Un alt şofer a sunat la 112, în zonă fiind trimise nouă autospeciale de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
„Pompierii ajunşi la faţa locului au asigurat perimetrul de siguranţă întrucât exista pericolul producerii unei explozii, ţinând cont de faptul că existau acele scurgeri de combustibil. Cu sprijinul celor de la unitatea militară din Huşi s-a reuşit repunerea pe roţi a autotrenului şi transvazarea motorinei în altă cisternă trimisă în zonă”, a declara purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roşu, pentru Mediafax.

Circulaţia în zonă a fost blocată pe sensul de mers spre Vama Albiţa pe durata intervenţiei pompierilor, traficul fiind dirijat de către poliţişti.