Ion Sturza: ex-premier şi milionar cu o avere estimată la 40 mil. euro!

Nicolae Timofti a semnat decretul privind desemnarea lui Ion Sturza drept candidat la funcția de premier. Ion Sturza a deţinut funcţia de premier în perioada februarie-decembrie 1999. După demiterea cabinetului Sturza, s-a retras din politică şi a revenit în afaceri. A devenit unul din cei mai prosperi oameni de afaceri în Moldova şi România. Potrivit unor informaţii oficiale, deţine o avere estimată la 40 milioane de euro.

Astfel, Ion Sturza a fost premier al Moldovei în urmă cu 16 ani. A ajuns în fruntea Guvernului în februarie 1999, fiind desemnat de către președintele Petru Lucinschi. A fost votat de 51 de deputaţi, „votul de aur” fiind adus în plic de la Ilie Ilaşcu, care se afla în acea perioadă în închisoarea de la Hlinaia, din regiunea separatistă din stânga Nistrului.

De notat, că anume premierul Ion Sturza a fost primul politician din Moldova care a început să opereze cu termenul de „ministru tehnocrat”. Astfel, printre membrii guvernului Sturza figura şi ex-premierul Vlad Filat, care a fost numit ministru de stat, dar şi Anatol Arapu, care ocupa funcţia de ministru al finanţelor. În noiembrie 1999 a fost demis de o nouă majoritate parlamentară compusă din comunişti, frontişti şi un grup de deputaţi apropiaţi preşedintelui Petru Luchinschi.

Înainte de a deveni premier, Ion Sturza, în martie 1998, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. La 22 mai 1998 Ion Sturza a fost numit în funcția de viceprim-ministru și ministru al economiei și reformelor, în Guvernul Republicii Moldova condus de Ion Ciubuc.

Cât priveşte afacerile, Ion Sturza şi-a iniţiat primele afaceri încă în epoca sovietică. În anul 1991, Ion Sturza a fondat compania Incon, societate care a devenit unul dintre principalele grupuri financiar-industriale din Republica Moldova la acea vreme. A înființat și condus ulterior FinComBank din Chișinău.

În anul 2002, a intermediat intrarea pe piaţa ţării noastre a companiei Rompetrol. A administrat o perioadă afacerea, după care a ajuns vicepreşedinte al grupului Rompetrol.

Potrivit ultimului clasament al celor mai bogaţi români, întocmit de revista Capital de la Bucureşti Ion Sturza are o avere de circa 40 milioane de euro, el avansând în top cu 11 poziţii, de pe 144 anul trecut pe 133 în acest an.

Sturza s-a remarcat în ultimii ani în business prin investiţia de 10 milioane de euro în parcul tehnologic din Cluj, Liberty Tehnology Park pe teritoriul de 4,5 hectare al fabricii de mobilă din localitate.

În 2013, ex-premierul a cumpărat 49% din Romaltyn, o companie specializată în prelucrarea și reciclarea deșeurilor miniere și în valorificarea conținutului de aur și argint al acestora din vecinătatea oraşului Baia Mare.

Cel de-al treilea proiect al lui Sturza în România este librăria online Elefant.ro, lansată în iunie 2010, când proiectul a primit o investiţie de circa 1,2 milioane de euro din partea Greenlight Invest, fondul de investiţii al ex-premierului moldovean. În total, investiţiile lui Sturza în platforma on-line erau la finele anului trecut de 3,5 milioane euro.

Omul de afaceri are 55 de ani, este căsătorit şi are doi copii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.