Staţi un pic, da ce-l împiedică astăzi pe Plahotniuc să facă exact ce spuneţi voi? El este astăzi mult mai puternic decât un prim ministru în Moldova, el bagă foşti prin miniştri la puşcărie, la ce bun i-ar trebui să coboare la nivelul unui asemenea post? Economia o poate impulsiona avându-l pe acest Bride ministru al economiei, miliardul îl poate găsi şi corupţii îi poate aresta avându-i pe cei de la CNA şi Procuratură, reformele în justiţie le poate face având Ministerul Justiţiei şi Parlamentul în mâna sa. De ce, vă întreb, nu mişcă nimic având toate pârghiile astea la îndemână?

Pe urmă, cum adică Plahotniuc este cel mai puternic om din Moldova? Poate că el este puternic, dar numai prin abuzuri, prin mijloace interzise, ilegale. Arătaţi-mi măcar vreo acţiune, vreo faptă de-a sa din aceşti şase ani, care s-ar fi bazat pe mijloace legale. Absolut nici una. Oare poţi spune despre un fotbalist că e cel mai bun, dacă marchează toate golurile cu mâna? Şi după asta să-l mai pui şi antrenor, adică să-l faci pe Plahotniuc prim ministru? Toată puterea lui se bazează pe viclenie, pe minciună şi manipulare. Aduceţi-l în câmpul legalităţii şi o să vedeţi că din Plahotniuc nu mai rămâne nimeni. Eu încerc să-mi amintesc exemple în istoria umanităţii când un individ care a adus o ţară la dezastru, tot el să fi fost pus să o refacă. Ce, pe Hitler să-l pui după 1945 să refacă Germania? Ori pe Corleone să-l alegi preşedintele SUA?