Linkuri accesibilitate

Ion Sturza - un portret


Şansele ca omul de afaceri să fie învestit premier par minime, după ce PD a anunţat că nu are susţinerea majorităţii parlamentare.

În martie 1998 Ion Sturza a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. La 22 mai al aceluiași an a fost numit în funcția de viceprim-ministru și ministru al economiei și reformelor în Guvernul condus de Ion Ciubuc.

La 19 februarie 1999 a fost ales premier al Alianţei pentru Democraţie şi Reforme. Unul din voturile „de aur” pentru învestirea sa în funcţia a fost cel al lui Ilie Ilaşcu, întemnițat atunci în închisoarea de la Hlinaia din autoproclamata RMN.

Nouă luni mai târziu, în noiembrie, Sturza a fost demis de o nouă coaliţie formată din comunişti, creştin-democraţi şi neafiliaţi.

Acum Ion Sturza este prosper om de afaceri în România, fiind unul dintre cei mai bogaţi moldoveni de peste Prut.

Potrivit ultimului clasament întocmit de revista Capital de la Bucureşti, Ion Sturza are o avere de circa 40 de milioane de euro şi a avansat în top cu 11 poziţii, faţă de anul trecut, scrie portalul cu profil economic mold-street.md.

Jurnalistul şi comentatorul economic Ion Preaşcă îşi aminteşte că în perioada guvernului Sturza, Republica Moldova a trecut printr-o cumplită criză, inclusiv energetică. Erau întârzieri la achitarea pensiilor şi salariilor, iar periodic erau întreruperi de curent.

În calitatea sa de ministru al economiei și prim-ministru, Ion Sturza a inițiat și realizat un șir de reforme economice și sociale importante, ca reforma teritorială, bugetar-fiscală şi agrară. Au avut loc şi privatizări importante. Numai că reformele iniţiate nu au produs efecte imediate, spune Ion Preaşcă:

„Era o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic şi social. Era mult mai grav decât este acum. Aveam probleme foarte mari cu asigurarea cu energie, cu gaze. Era o situaţie foarte dramatică chiar. E greu de apreciat pentru că a fost o perioadă de 9-10 luni cât a fost premier Sturza. Am avut şi atunci o panică pe piaţa valutară, cursul leului a scăzut cu vreo 30 la sută în câteva zile. În perioada lui au fost iniţiate o serie de măsuri. S-au pornit negocieri directe cu companii privind privatizarea reţelelor electrice. S-a decis restructurarea unor întreprinderi majore. Sistemul termoenergetic şi energetic a fost separat. A fost creat Moldtelecom atunci, Moldova Gaz în formula actuală. În cazul Moldovagaz avem o situaţie destul de stranie şi dubioasă fiindcă în cadrul reorganizărilor Moldova a rămas cu o cotă minoritară. E greu de spus care au fost reuşitele. Sturza nu a reuşit nici măcar un an de zile să guverneze. Anumite reforme care au fost făcute atunci, în 1998-1999, reforma teritorial administrativă, un şir de privatizări şi a fost puţin demonopolizată economia, s-a reuşit ca în următorii şase-şapte ani, pe timpul guvernării comuniste, să avem o creştere economică continuă. A spune că a fost anume datorită lui e dificil, fiindcă au fost mai multe elemente, guvernarea era de coaliţie şi atunci.”

Într-o recentă apariţie la TVR Moldova expertul economic al Fundației Universitare a Mării Negre, Petrişor Peiu, spunea că Ion Sturza nu este cea mai potrivită candidatură la şefia Guvernului de la Chişinău.

„Nu cred că Republica Moldova aşteaptă lideri ca Ion Sturza. Să nu uităm că anume atunci când Ion Sturza a fost premier a fost promovat şi Vlad Filat, care a ajuns şef la privatizări. Anume în timpul guvernării lui Sturza a fost privatizată compania Moldovagazşi nu cred că Filat s-a descurcat atunci de unul singur. Aşa că Ion Sturza poate fi o soluţie de compromis, dar nu e cel mai bun compromis”, a opinat expertul.

Iată ce spune Ecaterina Mardarovici, fostă deputată pe vremea când Ion Sturza era premier:

„Sper foarte mult ca politicienii din Parlament să se folosească de această şansă de a avea un prim-ministru cu caracter, un premier care nu este angajat cu nimeni. A fost întotdeauna, când a trebuit, şi echidistant, dar a şi avut caracterul ca să critice pe oricine care a luat o decizie care nu era conformă cu anumite standarde şi valori morale. Ion Sturza, din punctul meu de vedere, este şansa Republicii Moldova de a merge pe calea integrării europene. Sunt evidente realizările lui în afaceri. Ceea ce a fost ca prim-ministru atunci ştie toată lumea., pentru prima dată presa internaţională a scris atunci pentru prima dată despre Republica Moldova şi că într-o ţară ex-sovietică în sfârşit aveam un prim-ministru cărturar, care ştia ce înseamnă un premier cu voinţă şi tot ce ne-am asumat în acel timp scurt cât a fost Sturza prim-ministru, vorbeşte să este o persoană responsabilă, care îşi poate asuma anumite riscuri atunci când ştie că anumite lucruri trebuie făcute aşa şi numai aşa.”

Şansele ca Ion Sturza să fie învestit în funcţia din premier par minime, după ce cel puţiun unul din partidele implicat în negocieri privind formarea unei noi coaliţii de guvernare, PD, a anunţat că Sturza nu are susţinerea majorităţii parlamentare. Liderul democraţilor, Marian Lupu, a spus că Ion Sturza e o candidatură mascată a PLDM sub noţiunea de premier tehnocrat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG