Sîrbu la Europa Liberă: Prevederile din proiectul privind propaganda care au stârnit dezbateri ar putea fi excluse

Proiectul privind “lupta cu propaganda din afara țării” a trezit reacții diferite în mediul jurnaliștilor, dar societății civile. Aceștia au acuzat autorii proiectului că încearcă să intimideze presa “sub drapelul unor bune intenții”.

În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, unul dintre autorii legii, Sergiu Sîrbu, a declarat că deputații sunt dispuși să reanalizeze proiectul și “să excludem din proiect toate acele prevederi care au stârnit prea multe dezbateri şi pot pune în umbră ideea de bază a proiectului” pentru a le dezbate suplimentar.

Întrebat de ce anume acum deputații au inițiat acest proiect privind propaganda străină, Sîrbu a declarat că în ultimul an aceasta s-a intensificat. “Într-adevăr, cu siguranţă exista acest pericol de propagandă şi până acum, doar că e un subiect mult prea sensibil şi din reacţiile din ziua de ieri am observat cât de dureros este primit acest subiect în unele cercuri. Am aşteptat astfel de reacţii, dar deja nu mai avem cum să evităm subiectul. Am venit acum cu aceste modificări deoarece ultimul an probabil a fost cel mai sugestiv în acest sens şi tot ce înseamnă propagandă a degenerat şi chiar deja nu mai poate fi tolerat”, spune acesta.

Totodată, ONG-urile de media au semnat o scrisoare deschisă în care își manifestă nemulțumirea față de proiectul de lege. ”Împărtășim preocupările parlamentarilor pentru suveranitatea reală a spațiului informațional național și pentru respectarea demnității umane. În același rând, constatăm cu maximă îngrijorare că noua inițiativă legislativă conține stipulări care, fiind adoptate, ar pune în mare pericol atât libertatea presei, cât și libertatea de exprimare. Facem referință, în principal, la propunerea de a introduce articolul 6 prim în Codul audiovizualului”, se menționează în declarație.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.