Traian Băsescu cu dragoste: Am fost onorat de R.Moldova cum niciun alt politician din România

“Am fost onorat de R.Moldova cum niciun alt politician din România. Şi poate chiar din R.Moldova. Este un semn de respect, pe care R.Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, iar la acest respect nu pot decât să răspund cu dragoste pentru R.Moldova”, a declarat astăzi ex-preşedintele României Traian Băsescu, la ceremonia de înmânare a ordinului “Ştefan cel Mare”, conferit de preşedintele Nicolae Timofti.

Distincţia a fost acordată lui Traian Băsescu „în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova”.

Totodată, Traian Băsescu a precizat că “nu ezită să spună ceeea ce spunea şi pe timpul când era preşedinte: Suntem o naţiune, un popor în două state independente”.

“Am sărbătorit 97 de ani de la Unire. Astăzi, la 97 de ani suntem două țări independente, dar acest lucru nu l-am stabilit noi niciodată. Acest lucru a fost stabilit de doi criminali – Stalin și Hitler”, a menționat Traian Băsescu.

“Oare cât timp vom continua să trăim așa cum au stabilit Stalin și Hitler? Poată că, într-o zi, privind ce e în jurul nostru, privind agresivitatea Federației Ruse din ultimii doi ani, poate ne vom da seama că cel mai bun lucru pentru românii din stânga și din dreapta Prutului este să fie împreună, uniți?”, a continuat retoric Traian Băsescu.

Totuşi, fostul lider de la Cotroceni a menţionat că poate “nu este momentul să cutezăm a gândi la unirea dintre cele două țări”. “Dar cu certitudine este momentul să ne gândim la alternative”, a spus Băsescu.

În context, Traian Băsescu a accentuat că trebuie continuate eforturile în vederea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.”Şi dacă R.Moldova a ajuns la Acordul de Asociere UE. atunci e meritul oamenilor şi politicienilor din R.Moldova.”, a adăugat fostul preşedinte român.

basescu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.