Dar după creşterea preţurilor pentru energia electrică şi gaze, brutarii susţin că nu mai pot face faţă cheltuielilor. Mai ales că, în acest an, şi grâul s-a scumpit de la 2 la 3 lei per kilogram. Astfel, ei solicită o majorare de până la 30 la sută a preţului produselor de panificaţie.

Autorităţile susţin însă că scumpirile nu pot fi operate în prezent, deoarece încă nu s-a încheiat ancheta iniţiată de Consiliul Concurenţei, care bănuieşte că majorarea de acum patru luni a preţului pâinii s-a produs în urma unei înţelegeri de cartel.

Săptămâna viitoare, deputaţii din Comisia Economie, Buget şi Finanţe vor convoca o şedinţă cu uşile închise, în care urmează să-i audieze pe reprezentanţii Consiliului Concurenţei despre mersul anchetei.