În altă partidă Olimp Ungheni a învins lotul de la Pozitiv Chişinău cu 3-0. Echipa Şcolii Sportive nr 2 din Tighina a dispus cu 3-1 de Automobilist Tiraspol, iar USM Bostavan a surclasat cu 3-0 pe jucătorii de la Politeh, ambele formaţii din capitală.

După 9 etape conduce clasamentul Campionatului Naţional de volei masculin Olimp Ungheni cu 24 de puncte, urmat în ordine de Dinamo Tiraspol, care are cu un punct mai puţin. Pe poziţia a 3-a se află Dinamo MAI cu 19 puncte, locul 4 revine lotului de la USM Bostavan cu 16 puncte. Cu acelaşi număr de puncte-16, dar cu un coeficient mai modest, locul 5 revine formaţiei şcolii Sportive nr 2 din Tighina.

Concomitent cu partea vizibilă a campionatului în culisele întâietăţii mocneşte un conflict între Olimp Ungheni şi Dinamo MAI Chişinău. Echipa din capitală a dorit în pauza din campionat să se întărească cu doi jucători de marcă din voleiul autohton – Sergiu Lazarev şi Alexandru Şceglov, care la început de campionat au fost legitimaţi la formaţia din Ungheni.

Conducerea clubului de pa malul stâng al Prutului a refuzat să-i elibereze pe jucători pe motiv că nu a primit de la ei cereri în scris, iar executivul Federaţiei Moldoveneşti de Volei nu a aprobat transferul. În rezultat, doi jucători de elită stau pe tuşă şi nu pot să joace pentru nicio echipă. Lazarev şi Şceglov, care sunt angajaţi ai Ministerului de Interne din Moldova, nu sunt liberi să aleagă echipa pentru care să joace.

SERGIU LAZAREV, voleibalist Olimp Ungheni:
La moment nu joc pentru nimeni. La şedinţa Federaţiei am înţeles că pot să joc numai pentru Olimp Ungheni în campionat. Ca jucător, am început campionatul la Olimp Ungheni, şi aşi vrea să continuu pentru această echipă să închei campionatul. Ca atare, condiţii nu mi-au pus, dar mi-au făcut propuneri care sunt mai bune ca la Olimp Ungheni, dar am deja un acord verbal cu Olimp Ungheni, aşi vrea şi aici, şi acolo, dar situaţia este de aşa natură că antrenorul Dinamo MAI ceva nu a făcut cum se cuvine cu transferul în perioada respectivă şi  nu am putut să mă transfer. Îmi pare rău de timpul pierdut. Timpul nu-l mai întorci.

Aşi dori să joc în campionat, să continui practica de joc în orice echipă, sunt jucător în vârstă, Alexandru Şceglov este jucător al naţionalei Moldovei, trebuie să joace, iar el stă pe tuşă. Nu poate să joace nici într-o echipă, nici în alta. Am vrea să nu existe asemenea situaţii. Şi aşi mai vrea să acorde mai multă atenţie voleiului de copii. La competiţii îi vedem pe unii şi aceiaşi jucători de acum 10 ani, este o cerere de jucători, iar jucători nu ajung, de aceea echipele luptă pentru jucători.

VICTOR FISTICAN, antrenor secund Dinamo MAI:
Doi jucători Lazarev Sergiu şi Şceglov Alexandru şi-au expus dorinţa să participe în a 2-a parte a Campionatului Republicii Moldova la volei masculine în componenţa echipei Dinamo MAI. Nu le-a fost permis, nu li s-au dat licenţele de jucători din partea echipei Olimp Ungheni pe motiv că nu s-au adresat la timp în scris către conducerea echipei Olimp Ungheni. 

S-a vorbit de multe ori cu antrenorul echipei Olimp Ungheni dl Marinescu, de nenumărate ori chiar faţă de mine l-au telefonat pe dl Marinescu şi el a zis că nu el i-a decizia. Nimic nu-l încurca pe dl Marinescu să-l anunţe pe preşedintele echipei dl Mitriuc că ei vor să plece. 

Jucătorii şi-au expus dorinţa de a juca, au scris pe data de 14, dl Şceglov a scris pe data de 15 cererea de a pleca din echipa Olimp Ungheni, dl Marinescu nu a dorit să înregistreze aceste cereri. Am fost nevoiţi să transmitem prin poşta electronica cererile către federaţia Moldovenească de Volei. În două ore am primit răspuns că federaţia nu se implică. Această scrisoare a fost semnată de dl Artur Romaşcan care la moment se află în 2 posturi-preşedintele federaţiei de Volei şi totodată este antrenorul echipei Olimp Ungheni. Situaţia este un conflict de interese şi după părerea noastră

În regulamentul competiţiilor scrie că orice jucător, care nu are semnat contract cu echipa, nu au motiv să le ofere la prima cerinţă permisiunea de a pleca de la echipă. Numai în cazul când au contracte se încep dezbaterile între reprezentanţii cluburilor. Jucătorii neavând contract, erau liberi să plece în orice moment şi în perioada de transferuri să se prezinte la altă echipă. La moment jucătorii nu pot evolua în cadrul echipei Dinamo MAI. 

Lazarev nu a fost convocat din startul campionatului în Dinamo MAI. Şceglov a fost convocat la echipă din start dar nu s-a supus unui ordin al Ministerului de Interne. Conducerea Ministerului i-a permis să participe în prima parte a campionatului. Dorinţa de a juca pentru echipa Dinamo MAI a fost din partea lor benevolă! Prima tentativă de a ,,dezlega” această situaţie a fost la şedinţa federaţiei. Majoritatea membrilor prezidiului federaţiei au votat contra admiterii jucătorilor Şceglov şi Lazarev în echipa Dinamo MAI pe motiv că ei nu s-au încadrat în perioada de transferuri dintre tururi. Fals, deoarece pur şi simplu nu a fost dorinţa clubului Olimp să le permită acest lucru.

Perioada de transferuri în Regulamentul Campionatului 2014-2015 este de pe data de 12 până pe data de 16 ianuarie 2015.În regulamentul competiţiilor, aprobat de minister, este indicată perioada de pe 22 decembrie până pe data de 16 ianuarie. Se bat cap în cap două regulamente, care ne-au fost prezentate. Ultimul ne-a fost prezentat în ziua când s-a convocat prezidiul federaţiei.

Părerea noastră, a conducerii clubului Dinamo este că aceste conflicte trebuie aplanate pe cale amiabilă, să nu ajungem să apelăm în instanţă de judecată, deoarece este în pierdere voleiul moldovenesc. Nu a fost nici o intervenţie din partea conducerii ministerului, nici din partea conducerii subdiviziunilor unde aceşti băieţi lucrează, deoarece ei participau în timpul lor liber. La fel şi aici. Sperăm că acest lucru va fi soluţionat.

Meciurile etapei a 10 vor avea loc la 31 ianuarie-1 februarie. Derbiul va fi sâmbătă la Tiraspol, unde cu începere de la ora 13.00 dinamoviştii din localitate vor da piept cu liderul Olimp Ungheni.