„Criza imigranţilor va trece, cea a Uniunii Europene, nu”, scrie Valentin Naumescu într-un articol publicat pe site-ul revistei 22. Teza lui este că țările foste comuniste care au fost primite în Uniunea Europeană au prins un moment dificil al acestei construcții. La drept vorbind, ar fi vorba de începutul dezintegrării Uniunii, pe măsură ce motivele integrării au pălit. Amintirea războiului, a celui de-al doilea război mondial, a fost unul dintre motivele tari ale integrării, or ea s-a diluat enorm în țările Europei Occidentale, care au avut parte de 70 de ani de pace, de care au beneficiat din plin, inclusiv printr-o spectaculoasă creștere a nivelului de trai. Nu aceeași este situația statelor central și est europene, care nu s-au putut bucura, de fapt, decât de 25 de ani de pace, după căderea zidului Berlinului, deci după încheierea războiului rece. Criza imiganților sirieni nu este cauza dificultăților prin care trece Uniunea Europeană, ci mai degrabă „pretextul”, arată Valentin Naumescu. Valul de imigranți nu e mare, în schimb este inoportun, pentru că vine într-un moment de suprapunere a altor crize și a efectelor lor: criza Tratatului Constituţional al Uniunii Europene, criza financiară globală, criza datoriilor suverane, criza Zonei Euro, criza Greciei, criza atacurilor teroriste și încă altele.
Același Valentin Naumescu publică pe site-ul contributors o analiză despre dedesubturile turneului recent prin statele central și est-europene al premierului britanic David Cameron. La București, scopul prezenței lui Cameron nu a prea fost explicat, probabil, presupune analistul, ca să nu se inflameze și mai mult spiritele. În Polonia însă opinia publică a știut clar, iar răspunsul guvernului de la Varșovia a fost fără echivoc. În discuție a fost disponibilitatea țărilor central și est-europene de a susține, la Bruxelles, dorința Marii Britanii să fie exceptată de la anumite prevederi unionale, în schimbul rămânerii în Club. Cea mai delicată cerință a Londrei este aceea ca imigranții intrați în Marea Britanie să nu primească actualele indemnizații decât după patru ani. Varșovia a răspuns clar NU. Polonia, ca și România de altfel, dar și Italia, Spania sau Grecia, are destul de mulți cetățeni stabiliți în Regat, și care ar urma să fie tratați discriminatoriu, deşi sunt cetățeni europeni. Valentin Naumescu crede că până la urmă se va ajunge la un compromis. Uniunea va accepta să facă unele concesii Londrei. În consecință, polonezii, italienii, portughezii și ceilalți europeni care se stabilesc acolo vor deveni eurosceptici, simțindu-se trădați. Din nou, apare pe tapet problema re-legitimării construcției europene în ochii europenilor înșiși, fie ei britanici sau de alte naționalități.
Pe site-ul ziare.com, universitarul Andrei Țăranu pornește de la ecourile recentelor alegeri regionale din Franța, unde un partid naționalist și xenofob a fost pe punctul de a ieși pe primul loc. Comentatorul vorbește despre cauza general europeană a acestei situații: partidele clasice sunt în criză, nu mai reușesc să propună aproape nimic nimănui. Fenomenul e evident și în România. Liberalii și social-democrații susțin că doresc să se reformeze, dar gesturile concrete sunt lipsite de vlagă. „Lipsite de identitate clară, partidele generează (...) mult zgomot și imagine, fără să producă idei”. Culoar liber deci pentru populism.
