Totodată, spaniolii au şi cele mai multe echipe în primăvara europeană: 3 în optimile de finală ale UEFA Champions League şi 4 în şaisprezecimile de finală ale UEFA Europa League.

Ţările cu cele mai multe echipe în primăvara europeană:

7 - Spania
6 - Anglia, Germania
5 - Italia
4 - Portugalia
3 - Franţa, Rusia
2 - Belgia, Ucraina, Turcia, Elveţia
1 - Olanda, Austria, Norvegia, Danemarca, Cehia, Grecia 

La începutul acestei ediţii a UEFA Champions League, Spania a fost prima ţară cu cinci echipe înscrise la start: Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Valencia şi Sevilla, andaluzii intrând ca urmare a noii reglementări UEFA care trimite automat în grupele Ligii Campionilor câştigătoarea UEL.

Din cele cinci, doar trei s-au calificat în optimile de finală ale UCL:Real Madrid, Barcelona şi Atletico, toate trei din postura de câştigătoare ale grupelor. Valencia (locul 3 în grupa H) şi Sevilla(locul 3 în grupa D) vor juca în 16-imile Europa League, acolo unde se vor afla şi Villarreal şi Athletic Bilbao.

Mai mult, golgheterii ambelor competiţii provin de la cluburi spaniole. Cristiano Ronaldo, cu 11 reuşite, este golgheterul fazei grupelor Ligii Campionilor, stabilind totodată un nou record istoric. În Europa League, Aduriz (Athletic Bilbao) împarte prima poziţie cu Bobadilla (Augsburg), ambii cu câte 6 goluri.

Spania are cel mai mare coeficient din Europa, 95.285, având un avans confortabil faţă de principalele urmăritoare: Germania (75.320) şi Anglia (72.659).