„Nu am să vin cu multe detalii, deoarece şedinţa are un caracter închis şi secret. Am să punctez doar aspectele ce ţin de potenţialele influenţări ale martorilor care urmează să fie audiaţi”, a declarat procurorul Adriana Beţişor după şedinţa de judecată.

Întrebată despre faptul că fostul premier este în greva foamei, aceasta nu a oferit foarte multe detalii.

„Este un drept al lui de a intra în greva foamei. Este propria decizie. El este într-un regim foarte strict de supraveghere, iar alte detalii cu privire la acest subiect chiar nu cunosc”, a spus Beţişor.

În context, avocatul fostului premier, Igor Popa, a menţionat că această decizie este una neîntemeiată.

„Încheierea de astăzi este una neîntemeiată. Evident, că vom formula un recurs la Curtea de Apel, unde vom prezenta toate încălcările de procedură şi lipa de probatoriu prin care s-a justificat prelungirea arestului preventiv în privinţa domnului Vladimir Filat”, a adăugat Popa.

Totodată, acesta a menţionat că starea Penitenciarului nr.13 este deplorabilă şi această instituţie trebuie să fie închisă.

Fostul premier nu s-a prezentat la şedinţa de judecată, însă a ţinut să transmită un mesaj publicului prin intermediul avocatului său. Vladimir Filat afirmă că arestarea sa este consecinţa unui scenariu diabolic, pus la cale de către oligarhul Vladimir Plahotniuc cu scopul preluării controlului total asupra Moldovei.

„Mă declar nevinovat, iar dosarul este unul politic, după un scenariu diabolic, bine gândit, cu implicarea instituţiilor statului, aflate sub controlul direct şi personal al lui Plahotniuc. Arestarea mea şi demisia Guvernului Streleţ au un scop bine determinat - preluarea controlului total în Moldova de către Plahotniuc”.

Vladimir Filat a fost reţinut pe 15 octombrie, în aceeaşi zi după ce Parlamentul i-a retras imunitatea de deputat. Procuratura Anticorupţie i-a atribuit fostului premier statut de învinuit pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă, în urma unui autodenunţ al controversatului om de afaceri, primarul de Orhei, Ilan Shor.

La începutul săptămânii trecute, avocatul Igor Popa a anunţat că Vladimir Filat a intrat în greva foamei, în semn de protest faţă tratamentul inuman şi degradant la care este supus constant. 

Precizăm că apărătorului fostului premier a depus o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin care denunţă tratamentul inuman faţă de clientul său.

Amintim că soţia politicianului, jurnalista Angela Gonţa, a publicat fragmente din scrisorile lui Filat, precizând că soţul ei este „umilit zi de zi”, în timp ce „un alt învinuit în dosarul Băncii de Economii se odihneşte în Cipru”.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.