„Deşi secretarul general al Consiliului Europei, a reconfirmat faptul că Moldova ar fi un stat capturat, cu toate acestea nu cred că toată Europa îşi dă seama de amploarea tragediei din Moldova. Plahotniuc este un fel de Ianukovici pentru Republica Moldova. Am trimis recent o scrisoare de la organismele europene, cerându-le să impună sancţiuni lui Plahotniuc şi acoliţilor săi, să le îngheţe conturile şi activele în UE şi SUA, să le declare persona non grata, aşa cum UE şi SUA a procedat într-o situaţie similară cu oligarhii ucraineni şi ruşi.
 
Potrivit lui Năstase, aplicarea de sancţiuni este inevitabilă şi cu cât mai repede UE va reacţiona, cu atât mai bine va fi pentru poporul RM. Fondurile furate mai pot fi recuperate. Banii furaţi se află pe conturile oligarhului. În acest sens e necesară cooperarea cu instituţiile de forţă internaţionale. Sunt adunate suficiente dovezi pentru a începe investigaţiile, fapt care va duce la punerea sub acuzare a lui Plahotniuc şi a apropiaţilor săi, însă acest lucru nu se poate face în locul organelor internaţionale autorizate. Plahotniuc trebuie adus în faţa justiţiei de nivel european şi eventualele acţiuni întreprinse de Interpol ar fi ineficiente atâta timp cât oligarhul controlează Procuratura Generală şi celelalte organe de drept din RM.

Făcând o paralelă cu faptul tragerii la răspundere a funcţionarilor corupţi de la FIFA, Năstase a menţionat că dacă a fost posibil cu FIFA, trebuie să fie posibil şi în cazul Republicii Moldova. „Avem nevoie să lansăm un apel public către comunitatea mondială, către SUA şi UE, îndemnându-i să reacţioneze la situaţia din Republica Moldova, pentru a investiga crimele şi pentru a găsi banii furaţi, inclusiv fondurile din sprijinul financiar acordat de UE şi SUA ţării noastre. Acuzarea Republicii Moldova nu va avea nici un efect pozitiv, atâta timp cât ţara este sub controlul lui Plahotniuc, prin urmare, singurele care pot acţiona eficient sunt instituţiile internaţionale. De ce n-am putea folosi exemplul FIFA şi în cazul Moldovei?”
 
 Andrei Năstase a mai declarat că-şi doreşte un singur lucru: „Vreau ca Uniunea Europeană să sprijine poporul RM, nu guvernarea criminală de la Chişinău”.

„Am reuşit să organizăm o serioasă mişcare de protest, platforma DA, care îşi desfăşoară activitatea deja a treia lună, pe baza entuziasmului şi a banilor din  buzunarul oamenilor pentru nevoile organizaţionale. Dar oamenii din Moldova, de asemenea, trebuie să audă mesaje de sprijin şi din Europa, precum şi mesaje clare de disociere din partea UE de  gaşca coruptă, aflată  la putere în Republica Moldova”, a conchis avocatul Andrei Năstase.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.