CASATA.MD
TITLURI DE STIRI DIN REPUBLICA MOLDOVA
- Politolog: Partenerii externi au oportunitatea de a-i reaminti președintei că statul de drept se construiește prin respectarea și nu neglijarea Constituției
- Gândirea în alb şi negru
- VIDEO // Imagini spectaculose. Vulcanul Etna din Italia a erupt pentru a patra oară în ultimele patru zile
- Australia și-a lansat programul de vaccinare împotriva COVID-19. Ministru: Un mic pas în lunga luptă cu pandemia
- Sistemul medical din R. Moldova a mai pierdut un lucrător din cauza COVID-19. Mesajul transmis de colegi
- Încă un medic a decedat din cauza COVID-19. Specialistul a activat în cadrul Spitalului Raional Florești
- Cadavrul tinerei găsit carbonizat acum trei luni pe un câmp din Florești NU a fost încă identificat: Poliția cere repetat ajutorul populației
- Avea cel mult 20 de ani și părul blond-roșietic. Femeia ucisă și arsă la Florești acum trei luni nu a fost identificată încă
- /VIDEO/ Imagini cu erupția vulcanului Etna din Italia. Lavă şi cenuşă peste Sicilia
- Un bărbat din raionul Florești și-a pus capăt zilelor din cauza datoriilor
- Primăria Floreşti pare foarte protejată de organele înarmate
- İnspecția civică la primăria Florești s-a terminat cu poliția
- Mărturiile profesorului Sergiu Chircă despre distrugerea Chișinăului în 1944
- FOTO: Podul peste râul Răut de lângă satul Ștefănești a fost dat în exploatare; Cât au costat lucrările
- (foto) Reconstrucția podului peste râul Răut, finalizată: Cât au costat lucrările
- „Limba COVID”. Un nou simptom al bolii observat de un expert britanic
- (foto) Podul peste Răut, de lângă satul Ștefănești din raionul Floreşti, a fost dat în exploatare
- foto | A fost dat în exploatare podul peste Răut din apropierea localității Ștefănești din raionul Florești
- FOTO // A fost dat în exploatare podul peste Răut de lângă Ștefănești, Florești
- Mărturiile profesorului Sergiu Chircă despre distrugerea Chișinăului în 1944
- După o lungă pauză, actorii Teatrului de păpuși Guguță au urcat pe scenă. Biletele la spectacol s-au vândut ca pâinea caldă
- Locuitorii satului Vâșcăuți pot beneficia de servicii medicale de calitate. În localitate a fost inaugurat oficiul medicilor de familie
- E hotărît să iasă cu cortul la protest, dacă nu i se face dreptate
- Ianuarie, cea mai lungă lună a anului? Cum să-i faci față
- O nouă bătaie într-o stație PECO: Doi tineri, atacați cu o rangă de un bărbat
- ADR Nord a transmis beneficiarilor setul de documente ce atestă costul investițional al bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul a două proiecte de aprovizionare cu apă
- Sute de persoane din grupurile de risc din raionul Floreşti au beneficiat de servicii de prevenire a tuberculozei
- (video) Aureliu Ciocoi spune cât timp va asigura interimatul funcției de premier
- Milsami Orhei a revenit din vacanţă şi a reluat deja antrenamentele alături de Serghei Dubrovin
- A chemat poliția la biserică pentru mai multe nereguli
- Istorii din MD / Un locuitor din raionul Floreşti şi-a transformat pasiunea pentru lemnărit într-o afacere
- /VIDEO/ De sărbători, la datorie. Medicii din secțiile cu profil Covid-19 au fost la muncă chiar și în ziua de Crăciun
- Un vulcan din „Cercul de Foc al Pacificului” a erupt în Indonezia. Autoritățile susțin că au situația sub control
- Patru șoferi de TIR, reținuți pentru contrabandă cu droguri. Marfă de 1 milion de lei, confiscată (VIDEO)
- Cum arată sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe, țara cu doar 50.000 de locuitori
- Cum arată sensul giratoriu și tunelurile construite pe fundul Oceanului Atlantic în Feroe (FOTO)
- O autobetonieră s-a răsturnat pe drum la Florești // FOTO
- Vladimir Putin a hotărât să se vaccineze cu Sputnik V
- video | „E greu într-o țară în care teatrul ajunge a fi coadă de câine”. Mesajul actriței Daniela Burlaca către autorități
- Vladimir Putin a hotărât să se vaccineze cu Sputnik V, la aproape o lună de la începutul campaniei de vaccinare din Rusia
- (foto, video) „Eroii scenei așteaptă în tăcere, ei însă pot salva suflete.” Daniela Burlaca, despre tăcerea din spatele ușii închise a teatrului
- VIDEO // Dubai: Show pe cer cu 300 de drone luminate
- Vladimir Putin a hotărât să se vaccineze cu Sputnik V, la aproape o lună de la începutul campaniei de vaccinare din Rusia
- Arheologii au descoperit un „fast-food” antic la Pompei, sub cenușa vulcanului Vezuviu
- Cum a fost oficializat Crăciunul pe 25 decembrie în RM; Valeriu Munteanu: „A fost o cale lungă și grea”
- Ce se întâmplă pe piața nucilor în acest sezon
- O asistentă medicală din Florești de 49 de ani, răpusă de Covid-19
- Vulcanul Kilauea din Hawaii este în fază de erupţie
- Mâine vom avea cea mai lungă noapte din acest an. Tot ce trebuie să știi despre solstițiul de iarnă al anului 2020
- (video) Andrian Candu își pune cenușă pe cap: Din cauza asta, PD a pierdut tot
- ATENȚIE! Dacă vă este cunoscut acest cercel, anunțați imediat Poliția. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor în identificarea unei femei
- Milioane de persoane își pierd interesul pentru viață și suferă în fiecare zi. Cum putem opri acest proces?
- Imagini spectaculoase cu erupția vulcanului Etna (VIDEO)
- „Bad Santa” în Scuarul Catedralei. Un bărbat din Florești a furat jucăriile de pe brad
- Oamenii legii nu au reușit să identifice tânăra găsită carbonizată în apropierea satului Nicolaevca
- Descoperire macabră în Florești. Cadavrul carbonizat al unei femei, găsit pe un câmp
- Preţul petrolului a crescut după ce SUA au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19
- Podul peste Răut din apropierea satului Ștefănești a fost finalizat. Construcția asiură legătura între mai multe artere locale
- Construcția podului peste râul Răut de lângă satul Ștefănești a fost finalizată (FOTO)
- Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci varză murată în fiecare zi. Efecte nebănuite
- E supărat pe avocatul fostei soții
- (foto, video) „Peste câțiva ani, aici va fi o pădure frumoasă.” Voluntarii Hai Moldova au plantat peste 3 700 de copaci în câteva sate din centrul țării
- Filme făcute de tineri
- „A decedat, după o lungă îndelungată cu boala”. Încă o angajată medicală, răpusă de COVID-19
- Alte două cazuri de rabie, confirmate la bovine în Florești și Șoldănești
- Noi victime ale erupției vulcanului Vezuviu, descoperite în cenușa vulcanică
- Două focare noi de rabie, depistate în raioanele Florești și Șoldănești
- Două permise de conducere falsificate, ridicate în ultimele 24 de ore de la doi șoferi de cursă lungă. Cazurile au avut loc în nordul și estul țării
- Maestrul Nicolae Botgros a revenit acasă. Mesajul emoționant transmis de artist
- VIDEO/ Dodon, la banchet cu alegătorii săi din UTA Găgăuzia: „Liniștiți-vă. Beți câte 50 grame. Strângeți în pumn toate forțele și mergeți mai departe”
- FOTO // Igor Dodon a mers în sudul țării. E însoțit de premier
- Ambele se află în raionul Florești! Cele două secții votare unde Maia Sandu a acumulat câte un singur vot
- Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, a felicitat-o pe Maia Sandu cu victoria la prezidențiale
- Alegătorii din Transnistria vin organizat la secţiile de vot din Sănatauca (VIDEO)
- O femeie din Anglia încă simte simptomele COVID-19, după șapte luni de când s-a infectat
- VIDEO // Agitație electorală la Florești în Ziua Tăcerii; PSRM ar fi adunat zeci de oameni într-o ședință
- Florești: 80 de gospodării din satul Prodănești se conectează la rețeaua de gaze naturale
- Locuitorii din Prodănești vor avea gaz. 80 de gospodării urmează să fie conectate la rețeaua de distribuție
- /VIDEO/ Președinta organizației teritoriale PAS din Florești spune că în Casa de Cultură din oraș azi a avut loc agitație electorală. Reacția CEC și IGP
- VIDEO // În satul Vertiujeni se împart ajutoare umanitare din Olanda, dar oamenilor li se spune că sunt de la Igor Dodon
- Cine este asistenta medicală din Băhrinești, Florești care crește roșii cu gust de copilărie
- Decizia PD - o nouă criză politică, ce va mobiliza stânga, părăsirea „bărcii naufragiate" sau bază pentru noi coaliții? Analiză de la Dionis Cenușa
- Milsami Orhei a revenit pe locul trei în clasamentul Diviziei Naționale
- Luptătorii moldoveni continuă evoluția cu succes la primul turneu internațional de lupte
- Cică sectoristul a întocmit 64 de procese verbale greşite
- Igor Dodon în rolul lui Viggo Mortensen
- La Camenca și Sănătăuca alegătorii transnistreni ar fi transportați organizat: Ce spune Poliția // FOTO
- VIDEO // Cozi uriașe la Londra: „Cât de mult trebuie să superi un popor ca el să formeze un rând atât de mare ca să voteze!”
- Un șofer cu 1,38 mg/l alcoolemie în aer expirat, reținut în adiacentul unei secții de votare din satul Sănătăuca
- PERICOL în apropierea unei secții de votare din Sănătăuca din cauza unui şofer BEAT CRIŢĂ. Precizările poliţiei
- VIDEO // Fă-mă, Doamne, transnistrean: 50 de dolari, prețul unui vot pentru Dodon
- România: Nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se reciclează
- Accident teribil la Florești: Un bărbat a decedat, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un tractor // FOTO
- Încă un moldovean, răpit de separatiști pe podul dintre localitățile Sănătăuca și Camenca
- Bani europeni contra respectării statului de drept: negocieri finale în UE
- UPDATE: cetățeanul răpit în această dimineață în Stânga Nistrului a fost eliberat
- Un alt cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de către mgb-ul transnistrean
- Separatiștii transnistreni au răpit încă un cetățean în Zona de Securitate
- Cetățeanul răpit dimineață de separatiștii transnistreni a fost eliberat. Detalii
- Prima linie de metrou din Pakistan, lungă de 27 de kilometri, a fost deschisă
- Peste 100 de cazuri de COVID-19, depistate luni la Chișinău. De unde sunt cele 308 persoane diagnosticate la nivel național
- Republica Moldova a trecut la ora de iarnă; Ce spun medicii despre efectele asupra sănătăţii
- Revoltat că l-a trădat avocatul de stat, acum se judecă în Italia
- Atenție, se schimbă ora: Duminică va fi cea mai lungă zi din an
- Astăzi renunțăm la ora de vară: În a doua cea mai lungă zi a anului moldovenii vor dormi cu o oră în plus
- În această noapte trecem la ora de iarnă! Duminică va fi cea mai lungă zi a anului, de 25 de ore
- Despre un cuplu cu relaţie deschisă
- Organizația Mondială a Sănătății a donat Republicii Moldova un lot de insuline
- Trei primari din raioanele Sîngerei, Ialoveni și Florești, sub lupa ANI. Ce încălcări au depistat inspectorii
- România: Supraviețuire și victorie
- MSMPS: OMS a donat Republicii Moldova doze de insulină pentru un an
- Un bărbat din Florești a murit, după ce două mașini l-au tamponat una după alta
- Un tânăr a murit lovit de două automobile consecutiv, la Florești
- Andrei Amarfi, polițistul de la IP Florești răpit de separatiști acum două săptămâni, a revenit la muncă
- A creat o afacere socială și adună fonduri pentru a le oferi femeilor din localitate posibilitatea de a învăța o meserie
- foto | Iluminat stradal și stații de așteptare a transportului public – proiecte finalizate de echipa lui Ilan Șor în raioanele Orhei și Florești
- Descoperire macabră la Florești: O femeie și-a găsit soțul carbonizat în propria casă
- Coronavirusul poate supravieţui pe bancnote şi telefoane o perioadă mult mai lungă decât se credea inițial
- Scandal în familia Dolănescu! Se ceartă din nou. Moștenirea tatălui și două femei
- O femeie a decedat la fața locului, după ce un tânăr băut s-a izbit cu automobilul de un pilon, la Florești
- 426 de persoane diagnosticate cu Covid doar în Chișinău, într-o singură zi. Cum sunt repartizate cazurile pe raioane
- ultima oră | Din 918 cazuri depistate, 426 sunt în capitală. De unde sunt persoanele diagnosticate azi cu noul coronavirus?
- Tiraspolul îl învinuiește pe Andrei Amarfi de „spionaj în favoarea RM”; „Au efectuat percheziții ilegale”
- PG a dispus crearea unui grup de urmărire penală în cazul polițistului răpit la Camenca
- PAS va susține moțiunea inițiată de Platforma DA; Diacov: „Așteptăm informații, în campanie mulți fac spectacole”
- Guvernul are în atenție sporită incidentele privind răpirea cetățenilor moldoveni de către structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană
- Fotbalul moldovenesc are un partener solid și de lungă durată
- Guvernul are în atenție sporită incidentele privind răpirea cetățenilor moldoveni de către structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană
- Dosarul privind răpirea unui polițist de către transnistreni, RETRAS de la Florești: Cazul va fi cercetat de PCCOCS
- Fotbalul moldovenesc are un partener solid și de lungă durată
- Cristina Lesnic, despre polițistul răpit în Transnistria: „Astfel de acțiuni sunt o provocare constantă în ultima perioadă”
- Delegația R. Moldova în CUC a cerut eliberarea imediată a persoanelor răpite de structurile Tiraspolului în Zona de Securitate
- Actual / Un polițist a fost răpit din zona de securitate, din stânga Nistrului. SPIA confirmă acest lucru
- Un polițist din Florești a fost răpit în această dimineață din curtea casei sale
- Reacția MAI referitor la răpirea polițistului din curtea sale
- Cine este polițistul răpit și ce spun rudele bărbatului despre momentele de groază prin care au trecut
- Dosar penal în dreapta Nistrului pentru RĂPIREA polițistului de la Florești de către așa-zișii milițieni transnistreni
- Răpirea polițistului de IP Florești de către angajații așa-zisului minister al securității de la Tiraspol se poate lăsa cu DEMISII. Năstase cere demiterea ministrului de Interne și a directorului SIS
- Procuratura raionul Florești a pornit un dosar penal în cazul polițistul răpit în această dimineață
- SIS declară că a identificat angajații așa-zisului minister al securității de la Tiraspol, care au participat la răpirea polițistului din Florești
- Chișinăul face demersuri pentru a elibera polițistul de la IP Florești. Lesnic: „Sunt încălcate cele mai fundamentale drepturi ale omului”
- Cazul polițistului răpit de separatiștii de la Tiraspol // Năstase cere demisia ministrului de Interne și a directorului SIS
- Biroul de Reintegrare a sesizat formatul 5+2 și ONU în privința polițistului răpit de separatiștii de la Tiraspol
- PAS cere explicații de la Dodon și Chicu în legătură cu răpirea polițistului de separatiștii de la Tiraspol
- Opinii / Dionis Cenușă despre ultimele sondaje de opinie publică: PAS nu va face față și va trebui să restabilească relațiile cu PSRM
- Paul GOMA. Unde am greşit?
- Scafandrii polonezi au găsit epava unei nave germane din cel de-al doilea război mondial, unde poate fi camera de chihlimbar
- După aproape doi ani de instabilitate politică, Belgia va avea un nou Guvern format din 7 partide
- INVESTIGAȚIE. ARME PENTRU AFRICA. Contracte și litigii ale Aeroportului Internațional Mărculești cu traficanții de arme
- Într-un sat din raionul Florești a fost deschis un atelier de țesut și brodat (FOTO)
- DOC // Un offshore, traficant de arme, are pretenții financiare față de Aeroportul Internațional Mărculești
- Aeroportul Mărculești a vândut armament unor off-shoruri implicate în trafic de armament în zone de conflict militar
- Andrei Cazacu, agricultor: Unde n-am irigat, n-am avut grâu, unde am irigat – 4 tone la hectar
- Mașina jandarmeriei staționează ilegal și periculos în intersecție
- /VIDEO/ Un drum proaspăt reparat a devenit motiv de supărare pentru localnicii din Mărinești
- O anchetă jurnalistică internațională scoate la iveală miliarde de dolari iliciți, ascunși de marile bănci occidentale
- 45 de focare de ardere, lichidate de pompieri în ultimele 24 de ore; Raioanele afectate
- Covid face noi victime: Un bărbat din Florești și o femeie din Transnistria au decedat
- Un bărbat din Florești și o femeie din regiunea transnistreană, răpuși de Covid-19. Bilanțul total urcă la 1203
- Un proiect în plină desfășurare în raionul Ungheni
- (foto) Și-a luat inima în dinți și s-a mutat la Londra ca să-și caute vocea artistică. Povestea Doinei Pituscan, tânăra creatoare de ilustrații
- CSJ a recunoscut ilegală demiterea lui Țîra din funcția de membru al Consiliului de Integritate al ANI
- „Zâmbește, e gratis” i-a câștigat pe Stamate și Nagacevschi, în toate instanțele. Dumitru Țîra: „Le mulțumesc pentru această experiență”
- (foto/video) Olia Tira, decorată cu titlul onorific „Artist Emerit”. Cui a dedicat interpreta distincția
- A stat 13 zile în celulele din stânga Nistrului pentru că ar fi furat trei iepuri
- (foto) O nouă eră pentru Maserati. Mașina super sport MC20 cu un motor V6 twin turbo și 630 CP, lansată oficial
- Locuitorii comunelor Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos vor beneficia de apă potabilă la robinet până la sfârșitul anului curent
- Preşedintele Igor Dodon şi-a reluat vizitele tradiţionale prin raioane
- Va fi îmbunătățită secțiunea de drum care începe de la intersecția cu drumul național R1 Chișinău-Ungheni-Sculeni-Hotarul cu România
- (foto) Tragedie în raionul Floreşti. Un tânăr şofer a lovit mortal o copilă de 7 ani care trecea drumul
- Echipa Partidului „Șor” a aprins lumina și pe străzile satului Alexandrovca, raionul Florești
- FOTO // Echipa Partidului „ȘOR” a aprins LUMINA și pe străzile satului Alexandrovca, raionul Florești
- Tensiuni în Mediterană. Erdogan ameninţă Grecia: Fie vor înţelege limbajul politicii şi diplomaţiei, fie pe teren cu experienţe dureroase
- Tragedie fără margini la Prodănești: O fetiță de 7 ani, lovită mortal de un automobil care circula cu viteză excesivă
- O fetiță de 7 ani a decedat, după ce a fost lovită în plin de o mașină, într-un sat din Florești
- O fetiță de 7 ani a fost tamponată mortal în Prodănești, Florești de o mașină la volanul căreia se afla un tânăr de 20 de ani
- ACCIDENT CUMPLIT la Florești. O fetiță de 7 ani, LOVITĂ MORTAL de o mașină condusă de un tânăr (IMAGINI ȘOCANTE)
- TRAGEDIE la Florești: O fetiță de șapte ani, tamponată MORTAL în timp ce trecea strada de un tânăr care circula cu viteză excesivă
- O minoră de 7 ani a decedat pe loc în urma unui accident rutier produs în raionul Florești. Șoferul, un tânăr de 20 de ani
- FOTO // Tragedie la Florești. Fetiță de 7 anișori, spulberată mortal de un vitezoman
- O copilă de 7 ani a decedat pe loc, fiind tamponată de o mașină într-o localitate de Florești
- Veste uriaşă pentru fanii Formula 1! Revin spectatorii, 100.000 de fani sunt aşteptaţi la Marele Premiu al Turciei
- UEFA a anunțat ce se întâmplă dacă apar cazuri de coronavirus la echipele naționale
- Chadwick Boseman, actorul din „Black Panther”, s-a căsătorit în secret înainte de a muri
- FOTO. Polițiștii de frontieră ”au readus” la viață o fântână din Semeni
- Reparația a două elicoptere în Rusia: S-a dispus acolo, o sancțiune de peste 1,5 milioane de euro pentru Aeroportul Mărculești
- Aeroportul Internațional Mărculești, bun de plată. O instanță de arbitraj din Rusia l-a sancționat cu peste 1,5 milion de euro
- DOC // Aeroportul Internațional Mărculești trebuie să plătească dublu. Elicopterele reparate în Rusia au fost dezasamblate
- Direcția de Educație Florești, acuzată că face bani pe seama copiilor: Ar vinde agende la preț mai mare decât al editurii
- Reacția Direcției de Educație Florești la acuzațiile că ar fi vândut agende copiilor la preț mai mare decât al editurii
- Actual / Noi plecări din PDM
- „Am avut și bere care a plecat în canalizare” sau cum a ajuns un tânăr să-și deschidă o berărie într-un sat din nordul Moldovei (FOTO)
- Fermierii din Cunicea au început recoltarea roșiilor pentru procesare
- Doi tineri au murit, alți doi au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a inversat. La volan – un băiat de 18 ani fără permis (FOTO)
- Un vulcan din Indonezia a expulzat un nor de cenușă până la la 1.000 m altitudine
- VIDEO // Vulcanul indonezian Sinabung a expulzat o coloană de cenuşă şi fum până la 1.000 de metri altitudine
- „Am devenit independenți, liberi, dar populația n-a știut cum să aleagă grâul de neghină” (FOTO/VIDEO)
- (foto) O călătorie în trecut. Cum arăta viața din satele Moldovei în perioada anilor 1955-1973
- Seră lungă de 60 de metri, dotată cu ventilatoare, sisteme de irigare și filtre pentru creșterea cânepei, depistată de polițiștii din Cahul
- Actual / Membrii Organizației Teritoriale Florești a PDM părăsesc partidul
- (doc) Membrii organizației teritoriale Florești a PD anunță că părăsesc formațiunea
- Diacov, despre anunțul membrilor OT Florești din PD: „Acum e sezonul plecărilor”
- DOC/ Membrii Organizației Teritoriale Florești a PDM anunță că părăsesc formațiunea: „Ne rezervăm dreptul de a reveni în PDM odată cu plecarea lui Pavel Filip”
- Se duceau CONȘTIENT să practice prostituția în Cehia. Două femei au făcut înțelegerea cu proxeneții: 50 la 50 (VIDEO)
- Membrii Organizației Teritoriale a PDM din Florești au părăsit formațiunea (DOC)
- Membrii OT Florești a Partidului Democrat părăsesc formațiunea. „Ne rezervăm dreptul de a reveni în PD odată cu plecare lui Pavel Filip” (DOC)
- Organizațiile teritoriale din Cahul și Florești ale PD, de care erau responsabili deputații Andronachi și Nichiforciuc excluși din formațiune, au PĂRĂSIT democrații
- Ca europenii: vârstnici activi, dornici de implicare și mișcare. O asociație obștească și-a propus să-i motiveze să-și schimbe modul de viață
- Trei femei din Bălți și Florești au pus pe roate o schemă de racolare a tinerelor pentru practicarea prostituției în Praga
- O nouă ruptură în PDM. Organizația Teritorială Florești părăsește partidul și își exprimă susținerea pentru Eugeniu Nichiforciuc (DOC)
- (doc) Toți membrii PDM din Florești au decis să părăsească formațiunea: „Pavel Filip este responsabil de dezbinarea și distrugerea partidului”
- Berăria din Florești ia o pauză. Pentru a determina direcția pe care vor s-o ia, proprietarii au anunțat că aceasta se închide
- doc | Membrii PD din Florești părăsesc formațiunea. „De eșecurile partidului sunt vinovați Filip și apropiații de la conducere”
- DOC // Încă o Organizație Teritorială a PDM anunță că părăsește partidul
- Membrii Organizației Teritoriale Florești a PDM, părăsesc in corpore partidul. Pavel Filip, acuzat că distruge formațiunea (DOC)
- Premierul consideră că soluția în agricultură este în conlucrare și nu în confruntare
- Stela Jantuan: Partidul Democrat, asistat de PSRM, aplică tactica unui consens impus în raport cu opoziția
- Indonezia: Alertă aeriană după o nouă erupţie a vulcanului Sinabung
- Unii fermieri riscă să rămână fără case și tehnică agricolă
- (video) Indonezia: A adus noaptea în ziua miaza mare: Erupția violentă a vulcanului Sinabung a aruncat cenușa la peste 5 km altitudine
- Erupție spectaculoasă în Indonezia. Cenușa aruncată de Sinabung la peste 5 km altitudine a adus noaptea în mijlocul zilei
- Meciuri trucate în fotbalul moldovenesc. Două cluburi, avertizate, iar câțiva jucători, eliminați de pe teren pentru 1 an
- VIDEO. Personalizează-ți produsele cu Fructe Pack! Lădițele imprimate te ajută să fii mai vizibil în vânzări
- Două sectoare de poliție din Cotiujenii Mari și Mărculești, inaugurate după renovare (FOTO)
- Un nou hibrid de castraveți – experiment pentru Cunicea – viitor pentru Moldova
- Caleidoscop / La fel de bune și peste 100 de ani! 10 alimente care nu expiră niciodată
- Actual / OMS estimează că epidemia de coronavirus va fi de lungă durată
- OMS estimează că epidemia de coronavirus va fi de lungă durată
- Bătaie ca în ringul de box. Motivul şocant pentru care un pasager a fost bătut într-un troleibuz din Capitală (VIDEO)
- O groapă de gunoi din Florești arde continuu de 5 zile: Oamenii spun că se sufocă în propriile case (VIDEO)
- VIDEO // Gunoiștea de la Florești arde de trei zile; „Ne sufocăm, ne intoxicăm, inhalăm aer contaminat”
- Opt romane de debut, selectate pe lista lungă de la Booker Prize 2020
- Opt romane de debut, selectate pe lista lungă de la Booker Prize 2020
- Wekeend tragic pentru o familie din Hîncești. Un adolescent de 17 ani s-a înecat chiar sub ochii tatălui său
- Producător de castraveți: Anul acesta, sunt cele mai bune prețuri din toată perioada de când producem castraveți
- Caleidoscop / Ce afecțiuni poate trata sfecla
- Veaceslav Eremeiev – împreună cu soția și cei 8 copii au abandonat viața la oraș pentru a investi în agricultură
- Școlile profesionale și breslele
- (P) Descoperă piesele momentului cu aplicația Deezer, gratuită trei luni pe noul Huawei P40 Pro! La achiziționarea smartphone-ului, primești căști Huawei FreeBuds 3
- Lumea la picioare: A fost inaugurat cel mai mare pod de sticlă din lume. Construcția a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)
- Un tânăr de 21 de ani din Florești a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta într-un gard // FOTO
- Un tânăr de 21 de ani a decedat după ce a pierdut controlul ghidonului, iar motocicleta pe care o conducea s-a răsturnat
- Succes prin colaborare: Primăria din Domulgeni şi câţiva agenţi economici au reparat drumul din sat, cu suportul UCIP IFAD
- (foto) Un nou producător de bere craft în Moldova. În satul Ghindești din Florești s-a deschis o berărie impresionantă
- Mai multe havuzuri din Chişinău, puse în funcţiune. REACŢIA locuitorilor Capitalei
- Dionis Cenusa: Un vot cu Șor și Candu o poate costa pe Maia Sandu eventuala victorie la prezidențiale
- Veteranii războiului de la Nistru cer eliminarea posturilor ilegale instalate de separatiști
- (doc) Un ofițer de investigații din Florești nu ar fi declarat venituri de peste 200 mii lei în perioada anilor 2014 - 2018
- ANI: Un ofițer de investigații din Florești a omis din declarațiile de avere sute de mii de lei și un apartament
- Tinerii din Florești se pot înscrie la proiectul de promovare a democrației la nivel local
- Şapte avioane, implicate într-o campanie naţională de vaccinare a vulpilor contra rabiei
- Ambasada României în Republica Moldova: Anunț important privind măsurile referitoare la regimul de intrare în România
- Actual / Agricultorii prognozează o roadă de grâu de două ori mai mică decât anul trecut
- Ion Perju: Vom avea o recoltă medie de grâu pe țară de circa 2 tone per hectar
- Deputatul Igor Munteanu: Guvernul-CATASTROFĂ recidivează
- Moldova răspunde la criza Covid-19. O „Inițiativă Pozitivă” pentru persoanele dependente de droguri și alcool
- Analistul Anatol Ţăranu, sceptic faţă de interzicerea traseismului
- Coronavirus a mai făcut 4 victime. Bilanțul deceselor de astăzi ajunge la 9, iar cel total - 545
- Tinerii și vârstnicii vor conlucra, pentru o viață lungă și activă
- Dionis Cenușă (analist): „Avem o guvernare care are interese geopolitice distincte de cele ale UE”
- A dat buzna într-o casă din Capitală şi a furat bunuri de zeci de mii de lei. Ce pedeapsă riscă suspectul (VIDEO)
- În două luni de pandemie, portofoliul de credite bancare s-a redus cu 1,1 miliarde de lei
- SUA și Rusia au decis să creeze grupuri de lucru pentru renegocierea Tratatului privind reducerea armelor strategice
- La Viena, SUA și Rusia caută să evite scenariul „Dr. Strangelove”
- Solstiţiul de vară 2020. Astăzi este cea mai lungă zi din an. Tradiții și superstiții
- Solstiţiul de vară 2020: Astăzi este cea mai lungă zi din an! Tradiții și superstiții
- Șapte persoane suspectate de păstrarea drogurilor în cantități mari și vânzarea acestora în Bălți și Florești, reținute de oamenii legii
- O bunica a câștigat „Bani la greu” pentru cei 16 nepoți - 75 de mii de lei
- Un american care a scăpat de Covid-19 a primit factura spitalizării: 1,1 milioane de dolari
- Reglări de conturi cu o grenadă. Un locuitor al raionului Florești este cercetat penal pentru că a amenințat cu moartea un consătean
- Kinetoterapeuţii, la mare căutare. După o lungă perioadă în care au muncit de acasă, mulţi moldoveni au dureri de spate şi picioare
- Situaţie incertă în organizaţiile teritoriale Floreşti: PUN anunţă că au primit mai mulţi foşti membri PAS
- PAS acuză PUN de minciuni și fals, după ce a spus că o organizație teritorială a aderat la partidul condus de Țîcu
- Cum începe vara? Primele trei zile va ploua, iar apoi mercurul din termometre va urca la 26 de grade
- Cum începe vara? Primele trei zile va ploua, iar apoi mercurul din termometre va urca la 26 de grade
- Rusia investește masiv în construcția serelor: Un nou complex extins pe suprafața de 30 de hectare va fi construit în Habarovsk
- Se redeschide Marele Bazar din Istanbul. A fost cea mai lungă perioadă de închidere în aproape 600 de ani
- (foto) Evoluţia motoblocului moldovenesc? Apariţie de senzaţie în oraşul Floreşti
- La Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos a fost construit un sistem de apeduct
- (foto) Evoluţia motoblocului moldovenesc? Apariţie de senzaţie în oraşul Floreşti
- INVITAȚIE PENTRU JURNALIȘTI. Finalizarea lucrărilor de construcție-montaj a sistemului de aprovizionare cu apă în comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos
- Analist politic despre Procuratura condusă de Stoianoglo: a MENAJAT partidul socialiștilor a președintelui Dodon
- Actual / Euroscepticismul se întrezărește în rivalitățile politice din Moldova, politolog
- Organizația primară a PDM din satul Izvoare a trecut in-corpore la Partidul „Șor" (DOC)
- Serile de non-ficțiune la MNLR despre cartea ”Istorie și rasism…”
- DE ACASĂ: Cereale fără zahăr, gluten și coloranți, produse în Moldova. Cum a reușit Angela Sobol să creeze o secție de producere europeană la Florești (VIDEO)
- DE ACASĂ: Cereale fără zahăr, gluten și coloranți, produse în Moldova. Cum a reușit Angela Sobol să creeze o secție de producere europeană la Florești (VIDEO)
- The Times: Activitățile publice ale Reginei Elisabeta a II-a, suspendate pe termen nedeterminat pe fondul pandemiei de COVID-19
- Complicațiile provocate de coronavirus pot lăsa supraviețuitorii cu boli pentru tot restul vieții. Semnal de alarmă din partea unui medic: COVID-19 este poliomielita zilelor noastre!
- Caleidoscop / Îți place să mergi pe jos? Iată care sunt beneficiile!
- 10 Mai Ziua Regelui , Sărbătoarea Națională a românilor până în 1947
- 10 Mai, Sărbătoarea Națională a românilor până în 1947. Ascultă Imnul regal
- Imagini spectaculoase din Spania: Focul care curăţă puful plopilor depus pe iarbă (VIDEO)
- Cum explică autoritățile venirea a 14 specialiști de la compania „ROSAVIA” la Aeroportul Internațional Mărculești în perioada stării de urgență
- Anatol Țăranu, despre șansele unui bloc antiguvernamental, descompunerea PDM și căderea Guvernului Chicu
- Dodon, acuzat de localnicii din Cunicea că nu s-a ținut de promisiune atunci când le-a dat asigurări că îi va ajuta să repare biserica (VIDEO)
- Lucrările de construcție-montaj a sistemelor de aprovizionare cu apă în comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos, pe ultima sută de metri
- Actualizarea datelor privind situaţia epidemiologică prin infecția COVID-19, 4 mai
- Regimul FAKE NEWS (Dodon&Chicu) a ASCUNS că ajutorul umanitar oferit de Ungaria a fost posibil datorită NATO
- (video) Oamenii de știință au descoperit în exclusivitate prima specie de dinozaur înotător
- Rețetă / Pizza Margherita cu broccoli
- O femeie din Ecuador, declarată decedată şi incinerată, s-a trezit pe patul de spital
- (foto/video) Ultima deplasare înainte de carantină! Cu Land Rover Discovery Sport în Alpii din Austria (partea 1)
- Studiu: Care sex este mai afectat de Covid-19 și ce durată medie de viață are coronavirusul la formele grave ale bolii
- „Miroase a rahat și la propriu, și la figurat”. Mesajul pentru guvernanți al unei femei internate cu copilul la Spitalul Raional din Florești (VIDEO)
- „Miroase a rahat și la propriu, și la figurat”. Mesajul pentru guvernanți al unei femei internate cu copilul la Spitalul Raional din Florești (VIDEO)
- (foto) Cea mai lungă antenă auto din oraş? Cea de pe un Yaris depăşeşte înălţimea maşinii însuşi
- Vedeți în ce localități ale raionului Călărași sunt persoane infectate cu COVID – 19, sau monitorizate
- New York Times: Războiul de lungă durată al lui Putin cu sistemul ştiinţific american
- Epidemiologul Molnar Geza: Sunt PREA PUȚINE TESTARI în România, e posibil un al doilea vârf
- Efectele inverse ale carantinei: sedentarismul și alimentația nesănătoasă. Ce mâncăm pe timp de pandemie și cum preparăm corect produsele
- Un șofer de camion a lăsat fără lumină zeci de gospodării din raionul Hâncești
- 14 cazuri de COVID – 19 în raionul Ungheni. Vedeți în ce localități
- Melodia prin care a emoționat toți copii ai căror mame lucrează în sistemul medical. Olia Tira a cântat în direct la Teledonul PUBLIKA TV
- Slujbă de pomenire inedită în Italia. Preoții se roagă deasupra capsulelor cu cenușa celor răpuși de coronavirus (VIDEO)
- Vulcanul Anak Krakatau din Indonezia a erupt. Lava a fost aruncată la 500 de metri în aer
- Și medicii de la Florești au început să se îmbolnăvească de COVID-19, după ce au preluat chemările medicilor din Soroca: Serviciul de ambulanță din Soroca a intrat în carantină
- Prima plantație de hamei din Moldova – afacerea lui Viorel Scorpan din Florești
- Angela Sobol, producătoare de fulgi de cereale: Prin afacerea noastră dorim să motivăm oamenii să rămână sau să revină acasă
- Uniunea Europeană sprijină bilateral Republica Moldova în combaterea crizei prin realocarea a 87 milioane de EUR
- Patru cazuri de COVID-19 sunt înregistrate la Călărași
- Patru ani de închisoare riscă doi bărbați din Florești pentru furtul a patru triciclete pentru copii, unelte de grădinărit și produse de igienă
- Actual / Maternitatea din Soroca și-a oprit activitatea
- OMS: Singura soluţie pentru a ţine boala sub control este ca fiecare caz suspect să fie testat şi izolat
- Cât de grav ar fi afectată Japonia dacă ar erupe Muntele Fuji
- FOTO / Un grup de inițiativă din cinci localități din raionul Ungheni au confecționat și distribuit măști de protecție comunității
- Acoperișul unei case comunitare pentru copii din Florești a ars aseară. Copiii au fost evacuați la timp!
- Comuniștii din China ar ascunde informația reală despre răspândirea pandemiei / „Prea MULTE urne cu cenuşă comparativ cu numărul morților”
- (video) „Promoţie” într-un centru auto: jumătate de tonă de hrişcă şi hârtie igienică la procurarea unui Mitsubishi
- AMERICA donează R. Moldova 1,2 milioane de dolari pentru COMBATEREA Covid-19. Elveția donează măști, mănuși și dezinfectanți
- Actual / SUA oferă R. Moldova asistență de $1,2 milioane în lupta cu coronavirusul
- Ajutor american // SUA vor acorda Moldovei asistență medicală pentru combaterea COVID-19 în valoare de 1,2 mln de dolari
- Britanicii trebuie să se pregătească pentru o perioadă lungă de izolare
- AMERICA donează R. Moldova 1,2 milioane de dolari pentru COMBATEREA Covid-19. Elveția donează măști, mănuși și dezinfectanți / Dodon, unde-s banii de la „frații” tăi ruși?
- SUA oferă Republicii Moldova peste un milion de dolari în lupta cu COVID-19
- România: De ce n-a putut fi salvată victima cu numărul 20 și cum îi ajută statul pe angajatori
- Autoritățile raionale sunt ACUZATE că LIMITEAZĂ accesul pensionarilor la produse alimentare IEFTINE: „Mii de cetățeni din categoriile social-vulnerabile nu vor mai avea acces la produse de primă necesitate”
- Mike Pompeo pleacă de la Kabul fără să anunțe vreo înțelegere între politicienii afgani
- Horoscop 22 martie 2020: Gemenii vor face schimbări în viață
- Cumpăna. Frică de moarte și războiul de supraviețuire a lumii libere
- ANRE vs Termoelectrica și factura pe căldură
- ANRE a trimis proces verbal în instanță împotriva SA „Termoelectrica”
- Silviu Tănase: Coronavirusul a câștigat alegerile de la Hâncești / Mai poate Maia Sandu câștiga la toamnă?
- Inspector vamal, reținut pentru mită. A permis intoducerea ilegală în țară a trei automobile înmatriculate în Lituania
- Concursul pentru CSM: „Majoritatea PSRM-PD-Dodon își supune în totalitate justiția”
- Un inspector vamal, reținut pentru 72 de ore după ce a cerut 300 de euro de la un șofer pentru 3 mașini cu numere lituaniene introduse în Moldova
- România închide porțile aeriene cu Italia. Moldova se teme să devină „țară de tranzit”
- S-a votat legea pentru reducerea poverii bugetare a furtului miliardului
- A FOST sau NU lovit de mașina primarului, bărbatul de la Florești. Deznodământul, la Vorbeşte Moldova
- (studiu) Oamenii de știință au demonstrat că relațiile de cuplu dintre bărbații gay sunt mai trainice decât cele heterosexuale
- Horoscop DRAGOSTE saptamanal 2-8 martie 2020. Cum e amorul cu Venus in Taur?
- EcoVisio lansează Acceleratorul „BusinessCool” destinat fermierilor eco
- Cercetătorii ruși observă tot mai multe cazuri de canibalism în rândul urșilor polari
- Igor Dodon vrea ca la Bălți să se deschidă un aeroport pentru cursele low cost
- Fălești: Un bărbat în vârstă de 30 de ani, găsit mort, după ce ar fi fost lovit de o mașină
- (video) Premieră mondială: Noul Volvo FH facelift – acum şi cu faruri cu fază lungă adaptivă
- Noul coronavirus pune la încercare sistemele de supraveghere sanitară. Numeroase cazuri pot scăpa nedetectate
- (VIDEO) I-a crăpat răbdarea! Un socialist îi numește hoți pe potențialii parteneri de coaliție
- Actual / (VIDEO) I-a crăpat răbdarea! Un socialist îi numește hoți pe potențialii parteneri de coaliție
- Studiu: Băutorii de cafea, mai puțin predispuși la osteoporoză, Alzheimer și boli de inimă
- VIDEO // Un lider socialist îi numeşte „HOŢI" pe cei din PD, chiar dacă democraţii ar putea fi partenerii de guvernare ai PSRM
- Decizia lui Ion Chicu de a plăti un prejudiciu la CEDO din bugetul justiţiei șochează magistrații
- Ministru naționalist nord-macedonean demis pentru că a folosit numele vechi al țării
- VIDEO - Casă mistuită de flăcări în FLOREȘTI
- SCANDAL URIAȘ LA MOLDOVIȚA / Tatăl pădurarului suspectat că a denunțat DEFRIȘĂRILE din zonă a fost rupt în bătaie de colegii supărați că nu mai pot face bani din tăieri ilegale
- Vorbeşte Moldova: Istoria bătrânului din Florești care ar fi fost alungat din spital, dezbrăcat și desculț (VIDEO)
- VIDEO // Carton, în loc de geam. Cum arată o ambulanță din Florești care transportă copii la spital
- Reacția autorităților la rabla de ambulanță de la Florești
- Trump susţine că a primit asigurări din partea CHINEI că epidemia se va încheia în aprilie
- SUA: Procurorii cer între 7 și 9 ani de închisoare pentru consilierul politic al lui Trump, vinovat că a minţit în legătură cu ingerinţa Rusiei în alegerile americane din 2016
- Iarna nu mai vine de la ruși. Fenomenul ciudat ce se manifestă în România
- Nașul și finul, ultimii stăpâni ai satului Frunzești, raionul Florești (VIDEO)
- VIDEO // Nașul și finul, ultimii stăpâni ai satului Frunzești din Florești
- Actual / FOTO Singurul loc de pe Pământ unde viața NU poate exista
- Un șomer din Florești a decis să facă bani pe permise conducere. A fost reținut de CNA
- Reformă lungă și indecisă la Partidul Democrat
- Un tânăr din Florești, neangajat în câmpul muncii, reținut pentru „trafic de influență”. A primit 15.000 de lei pentru „serviciile” sale
- Credite agro de la FinComBank, suportul financiar de care ai nevoie pentru ca afacerea să dea roade
- Candu îl contrazice pe Diacov: La barbeque-ul de la Florești nu au fost și deputați socialiști
- Misterul „avionului spion” doborât în Afganistan
- Scandal la Florești. Adjuncta șefului pe Educație spune că a fost demisă pe „criterii politice”. Ce-i răspunde secretarul Consiliului raional
- /VIDEO/ O specialistă a lucrat șase ani în Direcția educație Florești, iar ieri s-a trezit șomeră. „Am fost jertfa unei răfuieli politice”
- (video) La mulţi ani, Mazda! Constructorul auto japonez împlineşte astăzi 100 de ani de la fondare
- HOROSCOP: Zodia care riscă să intre în conflict cu cei din jur
- Actual / „Actul Magnitsky” poate fi naționalizat în Moldova, dar nu degrabă, politolog
- Prima țară care îşi închide frontiera rutieră cu China
- Prim-ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții Patronatelor din Republica Moldova
- Vasile Cantarji:„Nu pot spune că politicile îndreptate spre a readuce migranții acasă au sorți de izbândă”
- (video) Un cablu de trei metri, apă sfințită și multe, multe alte lucruri. Ce poartă Olia Tira în geanta sa
- Raionul Florești a rămas FĂRĂ capacele de la gurile de canalizare: Poliția le-a găsit într-un depozit
- „Un prezident trebuie să-l creștem de mititeluț, să meargă și la prășit, să înțeleagă ce înseamnă vacă, oaie, pasăre, apoi l-ar durea inima”
- O femeie a cusut toate strofele operei „Luceafărul” pe o pânză lungă de șapte metri (VIDEO)
- O româncă a scris Luceafărul cu ac şi aţă pe 7 metri de pânză. Cât timp i-a luat
- Deputații, cu cea mai lungă vacanță: Vor reveni la muncă abia la sfârșitul acestei săptămâni
- Trei hoți au furat cenușa unui mort crezând că e cocaină. Au gustat-o și au aruncat-o imediat în mijlocul străzii
- DECLARAȚIE // „Ar fi minunat dacă UE s-ar inspira la de la SUA și ar aproba, la rândul ei, o listă mai lungă cu INDEZIRABILI CORUPȚI din R. Moldova”
- Producător polonez: Strategia de păstrare a merelor până la prețuri mai bune nu va funcționa în acest sezon
- Imexagro este în căutarea unui agronom consultant pentru Briceni, Cahul, Florești și zona de Centru
- Alertă în Filipine! Mii de persoane au fost evacuate după erupţia vulcanului Taal
- STUDIU. Obiceiuri la care trebuie să renunți pentru a trăi cu zece ani mai mult
- (video) Revoltător! Şoferul care a evitat ieri un accident, fiind forţat să iasă în decor şi ulterior răsturnându-se, amendat
- Momentul în care a erupt vulcanul Popocatépetl din Mexic, situat la doar câţiva zeci de kilometri de capitală (VIDEO)
- Încă puțin rasism anti-românesc cu falsă fundamentare istorică
- Doar câteva detalii despre scurta sau posibila lunga guvernare Oleinicenco la FMF
- Premierul Chicu a convocat o ședință pentru a verifica situația privind furnizarea gazelor naturale
- Un deputat a primit gratuit în folosință un birou în teritoriu, unde va primi în audiență cetățenii
- Primul caz de rabie din acest an, depistat la Floreşti
- Primul caz de rabie din 2020, înregistrat în R.Moldova
- Horoscopul anului 2020: Zodiile care vor prospera în noul an şi semnul astral care se va maturiza pe deplin
- Tragedie fără margini de Revelion. Un bărbat din Florești şi-a înjunghiat mortal concubina
- Dieta cu LĂMÂIE care face minuni! Află cum să slăbeşti un kilogram pe zi
- Crimă la Floreşti în noaptea dintre ani. Un bărbat şi-a înjunghiat iubita chiar la masa de sărbătoare
- Crimă la Florești, în noaptea dintre ani: A fost înjunghiată la masa de sărbătoare
- Premierul Chicu a convocat o ședință pentru a verifica situația privind furnizarea gazelor naturale
- REACȚIA spitalului raional Florești după ce un bătrân ar fi fost alungat DEZBRĂCAT şi DESCULȚ, pentru că nu a plătit medicilor
- DETALII NOI în cazul bătrânului ALUNGAT din spital. Ce spune soția, dar și medicii
- Caz STRIGĂTOR LA CER! Un bătrân din Floreşti, ALUNGAT din spital DEZBRĂCAT şi DESCULȚ, pentru că nu ar fi plătit medicilor
- Cânepa produsă în România a interesat cercetătorii din SUA
- Chiar și cea mai lungă cale începe de la primul pas
- Andrei Cibotaru: 2019 a fost un an bun pentru vinuri, calitatea bună, piețe diversificate
- Voronin NU crede în coincidențe: „Imediat ce a revenit Dodon de la Moscova, Aeroportul Internațional Chișinău și-a schimbat proprietarul”
- 30 de ani după. Emil Hurezeanu: „Am pierdut prea mult timp cu războaie interne în cea mai lungă şi mai prosperă perioadă de pace în Europa” INTERVIU
- Premierul Ion Chicu a inspectat Aeroporturile din Mărculești și Bălți
- Premierul a inspectat aeroportul Mărculeşti. Când vor fi operate primele curse
- Ion Chicu: Până în iunie Aeroportul Mărculeşti va funcţiona
- Premierul Ion Chicu spune că aeroportul de la Mărculești va fi pus în funcțiune la începutul verii
- Premierul dă asigurări că până în luna iunie 2020 aeroportul Mărculești va funcționa. Statul va investi 30 milioane de lei
- Premierul Ion Chicu spune că aeroportul de la Mărculești va fi pus în funcțiune la începutul verii
- Promisiuni: Aeroportul de la Mărculești ar putea fi funcțional în iunie anul viitor. Ce investiții ar fi necesare
- Ion Chicu: Aeroportul de la Bălți - mai comercial, cel de la Mărculești - mai realizabil. Câți bani vor fi cheltuiți de stat pentru dotarea acestuia
- Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi în vizită în raionul Florești // Comunicate de presă
- Șmecheria lui Dodon, în derulare. Televiziunea digitală se amână
- UPDATE (VIDEO) // Unicul portavion rus, Amiral Kuzneţov, cuprins de flăcări. Un bărbat a murit
- Activista LGBT din Rusia Iulia Țvetkova a fost amendată cu 50 000 de ruble (780 $) pentru „propaganda” gay
- „Grătarul” de la Florești // Premierul Ion Chicu: „Eu neinvitat NU merg nicăieri”
- Noua Zeelandă: Poliția nu se așteaptă să mai existe supraviețuitori în urma erupției vulcanice soldată cu cinci morți
- Marcel Cenușă a fost ales în funcția de președinte al raionului Cahul
- VIDEO // „Frigărui de TAINĂ”, la Florești. Președintele Igor Dodon ar fi participat la un grătar alături de 17 deputați de la PD
- Protestează la Președinție de grija copiilor
- Protest cu vuvuzela în fața procuraturii și a judecătoriei raionale
- (video) Un record de autonomie pentru o maşină pe hidrogen, înregistrat cu Hyundai NEXO
- DOC // Instanța a suspendat ordinul lui Stamate de revocare a lui Țîra din funcția de membru al ANI
- În 2020, mai multe cheltuieli sociale şi bani pentru drumuri, dar şi un deficit de peste 7 miliarde de lei
- Revoluția perpetuă a lui Iohannis
- Primul pas către Robocop: Câinii roboți, folosiți de Poliție în situații periculoase pentru om
- Câți ani trebuie să lucreze oamenii? Durata preconizată a vieții profesionale în Europa
- HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 25 NOIEMBRIE 2019. NEPTUN IESE DIN RETROGRADARE ÎN ZODIA PEȘTI
- Un tânăr din Florești și un bărbat din Ucraina, reținuți la frontieră după ce au prezentat acte de identitate false
- Actual / Frigul se va menţine şi în următoarele zile, însă la finele săptămânii următoare vremea se va încălzi
- Un nou oficiu al medicilor de familie, inaugurat la Mihailovca, Cimișlia
- Lanțul de hipermarketuri Kaufland se extinde și în UTA Găgăuzia
- De ce România va importa cărbune din Indonezia
- Astronomii au descoperit o stea dispărută de 30 de ani
- Meteorologii promit: Frigul se va menţine şi în următoarele zile
- Record pe piața financiară. Moldovenii s-au împrumutat cu peste 50 miliarde de lei
- (grafic) Pentru a doua oară în istoria țării! Moldova a înregistrat un record de împrumuturi pe piața financiară
- Dezvăluiri: La Ceadîr Lunga ar urma să fie construit un aeroport militar, sub ”paravanul” unui aeroport internațional modern
- Ion Chicu despre discuțiile de la Moscova: gaze ieftine, credit, casarea munițiilor și vizită promisă de Medvedev
- Fost prim-ministru, despre Dodon și echipa de „tehnocrați”: Mediocrii sunt de lungă durată
- Un bărbat din Florești a rămas țintuit la pat după ce a căzut în gol de la etaj; Are nevoie de o operație costisitoare
- Un tânăr din Ceadîr Lunga, ucis în bătaie de doi bărbaţi
- Cum un grup de tineri belaruși încearcă să-și convingă concetățenii să-și vorbească limba
- Greva foamei în fața MAI
- FC Floreşti, campioana Diviziei A. Discipolii lui Oleg Şîşchin au învins-o pe Dacia-Buiucani
- Kaufland Moldova a semnat un memorandum de colaborare cu autoritățile UTA Găgăuzia
- VIDEO // Primarul orașului Florești ar fi lovit cu mașina un pieton; Reacția lui Iurie Gangan
- Dumitru Țîra avertizează: Consiliul Audiovizualului pune în pericol procesul de trecere a Republicii Moldova la televiziune digitală
- Țîra: CA scoate la concurs frecvențele cedate de Canal 2 și Prime ca să i le pună pe tavă lui Dodon
- Alexandru Tănase: Reforma CSJ și lupta cu sistemul ticăloșit
- CIUDĂȚENIE // O femeie a vrut să facă un inel dintr-o parte din cenuşa soţului ei
- Turul II în Florești: Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat din Moldova au obținut cel mai multe Primării din raion
- Agenda parlamentară pentru luni, 4 noiembrie 2019
- (video) Un altfel de „caviar”, destinat noului iPhone: Jumătate de kilogram de aur de 18 karate pe spatele telefonului, în valoare de 70 de mii de dolari
- Localitățile din R. Moldova unde aproape 70% din localnici au ieșit la vot: Orașele Călărași și Florești - la coada clasamentului
- Traian Băsescu: Mâine, prin alegeri, se poate pune capăt haosului care a dominat capitala R.Moldova
- Olesea Stamate despre revocarea lui Dumitru Ţîra de la ANI: L-am lăsat să-şi termine campania electorală
- Țîra: Stamate, fără să vrea, a recunoscut caracterul politic a deciziei de a mă revoca de la ANI
- Mercur intră în retrograd: tulburări sufletești, iubiri platonice și despărțiri definitive pentru zodii
- Ministerul Justiției l-a revocat pe Dumitru Țira de la Consiliul de Integritate al ANI. Reacția acestuia (DOC)
- Fost subofițer de poliție din Bălți – cercetat pentru 550 de EUR primiți pentru categoria „B" a permisului auto
- În noaptea aceasta am trecut la ora de iarnă 2019. Cum ne afectează schimbarea
- (foto) Fericirea în Coreea de Nord: să faci baie, să ridici privirea și să-l vezi pe Kim Jong Un zâmbind la tine de pe marginea piscinei
- Actual / Cea mai lungă noapte din an poate afecta starea de sănătate şi creşte riscul de accidente
- SCHIMBĂM ACELE CEASORNICULUI. În această noapte, ţara noastră va trece la ora de iarnă
- Se schimbă ora în această noapte. Vom dormi mai mult
- Trecerea la ora de iarnă 2019 are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26-27 octombrie
- O casă din Roma Antică a fost redeschisă în Herculaneum, după 36 de ani
- Dumitru Țîra - concluzii de campanie. Despre cum e să fii binele de protest și cine nu va fi viitorul Președinte al Moldovei
- Protest la CSM, cere pedepsirea judecătoarei Nicorici
- Ce concluzii a tras Dumitru Țira după campania electorală
- Un oraș vechi de 1.000 de ani, descoperit sub jungla din Cambodgia
- Un oraș vechi de 1.000 de ani, descoperit sub jungla din Cambodgia
- (foto) Igor și Galina Dodon, prezenți la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito al Japoniei: Ce ținute au purtat cei doi
- Ce îi face creativi pe laureații Premiului Nobel
- Are sau nu are stil Dodon? Cum s-a îmbrăcat șeful statului și prima doamnă la ceremonia de încoronare a împăratului Japoniei
- NATO dă asigurări Macedoniei de Nord că procesul de aderare la alianță este „pe calea cea bună”
- Cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare. În doar 5 localități din raionul Ungheni prezența la vot a depășit 50%
- El e fostul poliţist care ar fi omorît o pisică (ru)
- Combinaţia de blugi cu pulover nu mai este la modă! Cu ce să o înlocuieşti!
- Basarabia se trezește: Candidatul Dumitru Țîra din nou în vizorul presei românești
- Ministerul Justiției a anunțat componența Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general
- Protest solitar la IGP
- Autoritățile bosniace mută într-o tabără, sute de refugiați
- LIVE! Dezbateri ProTV. Participă candidații la Primăria Chișinău: Octavian Țîcu (PUN); Dumitru Țîra (PPEM) și Vitalia Pavlicenco (reprezentanta Liliei Ranogaet, PNL)
- /VIDEO/ Campanie muzicală! Dumitru Țîra a lansat o piesă rap, numită „imn” al campaniei „Vot împotriva tuturor”
- Rise Project: Adevărul despre Dan Barna. Șeful USR, partidul care a inițiat campania „FărăPenali”, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE
- O nouă zi, noi promisiuni electorale: Card electronic pentru turiști, soluționarea problemelor în educație, candidat deștept și un primar cu simț al datoriei
- Când trecem la ora de iarnă în 2019
- AUDIO // Dumitru Țîra a lansat Imnului campaniei electorale 2019
- Dumitru Țîra a depus două contestații la CEC și la Judecătoria Chișinău, privind excluderea din cursa electorală a lui Andrei Năstase și Ion Ceban (DOC)
- Dumitru Țîra a depus două sesizări la Judecătoria Chișinău pentru excluderea din cursa electorală a lui Ceban și Năstase (DOC)
- Țîra a depus două sesizări la Judecătorie și CEC. Cere excluderea lui Ceban și Năstase din alegeri
- (video) Zelenski a stabilit un record mondial cu o conferință de presă care a durat circa 14 ore
- „Se caută un... priM(Ă)R”, ep. 3! Marinuța, Voznoi și Țîra ne spun cum vor să guverneze capitala (VIDEO)
- Dumitru Țîra către condracandidații Ion Ceban și Andrei Năstase: „Legea este lege și până la decizia instanței”
- Ce facem cu gropile de gunoi din Chișinău? Dumitru Țîra vine cu un șir de propuneri pentru a rezolva problema deșeurilor (FOTO)
- Actual / Ion Ceban e sigur că problema inundațiilor din capitală poate fi rezolvată foarte simplu (VIDEO)
- APCE salută reformele de la Chișinău, dar cere atenție la respectarea normelor democratice
- Interviul nepublicat al lui Dumitru Țîra pentru ziarul Komsomoliskaia Pravda: „Ion Ceban nu va fi primarul Chișinăului”
- Ministra Justiției cere demisia lui Dumitru Țîra din Consiliul de Integritate. Țîra: „E o modalitate sau tentativă de intimidare”
- Ivan Ceban ar fi INTERZIS publicarea unui interviul acordat de Dumitru Ţîra pentru un ziar de limbă rusă. Ce l-a deranjat pe socialistul cu „papucii de cameră la Parlament”
- Interviul NEPUBLICAT al lui Dumitru Țîra pentru KP.md: „Ion Ceban nu va fi primarul Chișinăului”
- Ministra Olesea Stamate îi cere unui candidat la funcția de primar să demisioneze din funcția deținută la ANI. Răspunsul lui Dumitru Țîra (DOC)
- A protestat la Ministerul Justiţiei şi a fost chemat la audienţă
- Dumitru Țîra: Ceban și Năstase, se comportă ca niște cumetri
- Locale 2019 // Ministrul Justiției vrea demisia lui Dumitru Țîra din Consiliul ANI pentru participarea în alegeri
- Noi reguli de fabricare! Electrocasnicele vor avea o viață mai lungă
- A încercat să intre la minister, dar a dat de naiba
- Membru PSRM, e revoltat de unii socialişti
- (EDITORIAL) Economia Chișinăului, în prezent, înseamnă oportunități puține cu efecte grave și de lungă durată
- Cu o crosă de golf în mână Dumitru Țîra lovește în problemele Chișinăului. Candidatul PPEM la șefia Capitalei și-a lansat spotul electoral
- Cu o crosă de golf în mână, Dumitru Țîra lovește în problemele Chișinăului. Candidatul PPEM la șefia Capitalei și-a lansat spotul electoral (VIDEO)
- VIDEO // Cu o crosă de golf în mână, Dumitru Țîra lovește în problemele Chișinăului
- Dumitru Țîra te îndeamnă să zâmbești și să lipești un stiker pe o problemă din Chișinău (FOTO)
- /VIDEO/ Veste bună pentru locuitorii capitalei: Primele două magazine Kaufland și-au deschis azi larg ușile pentru cumpărători
- Doi ofițeri de investigație ai IP Florești și un șef de post al IP Râșcani, amendați cu sute de mii de lei; Motivul
- Angajaţi ai poliţiei din Florești și Râșcani, condamnați pentru trafic de influență
- Dumitru Țîra se vrea primar. Promisiunile electorale ale candidatului la funcţia de edil al Capitalei
- Pedeapsa dictată polițiștilor de la Florești și Râșcani, prinși cu mită de 2 500 de euro
- Doi ofițeri de investigație din Florești și un șef de post din Râșcani, condamnați pentru trafic de influență
- Amendă de peste 400 de mii de lei pentru trei polițiști condamnați pentru trafic de influență
- Jurnalistul Dumitru Țîra s-a lansat în campania electorală: „Zâmbește, e gratis. Votează, e important!”
- Dumitru Țîra a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru șefia municipiului Chișinău (DOC)
- Jurnalistul Dumitru Țîra, înregistrat în calitate de candidat în cursa pentru șefia Capitalei
- Actual / UE arată indulgență sau pragmatism față de coaliția ACUM-PSRM, politolog
- ORA DE IARNĂ 2019. Ce se întâmplă cu ora de iarnă după decizia Comisiei Europene de a renunţa la schimbarea orei
- Dumitru Țîra este candidatul PPEM pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău
- Dumitru Țîra, candidatul PPEM la funcția de primar al Chișinăului
- Dumitru Țîra este candidatul PPEM pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău
- Dumitru Ţîra, candidatul PPEM la primăria Capitalei
- Jurnalistul Dumitru Țîra va candida pentru funcția de primar al mun.Chișinău
- A protestat la uşa lor o oră ca să-l audieze
- Actual / Rusia va începe producția în serie a sistemul de rachete S-500 Prometeu
- Sturza, la 100 de zile de guvernare ACUM – PSRM: „ACUM a avut mandat popular doar pentru dezmembrarea oligarhiei și începutul recuperării „valorilor pierdute” și nicidecum pentru un „MARIAJ” politic de lungă durată cu PSRM”
- Maia Sandu, despre noua reformă a Procuraturii: „Oamenii vor REFORMĂ reală, ei așteaptă de la noi acțiuni DURE și am livrat prima porție… Vor mai urma”
- O tonă de carne de porc, confiscată în nordul țării: urma să ajungă pe piețele din Bălți și Florești
- A fost evaluată cooperarea între ADR Nord și Proiectul ApaSan, în contextul implementării unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație
- Autobuz plin cu lucruri furate, care se îndrepta spre Moldova, oprit de carabinierii italieni. De unde au fost luate obiectele
- Copilul vrea să-și vadă tata liber
- Actual / Parlamentul britanic, suspendat oficial pentru o lună de zile. Boris Johnson: „Acest Guvern nu va mai întârzia Brexitul”
- HOROSCOP: Cele mai nefericite perechi din zodiac
- Sturza, despre Filip: „În loc să fugă cât mai departe de ochii lumii, să se îngroape în cenușă el...vrea țara înapoi!”
- Furt la Florești. Suspecţii au sustras arme, aur şi peste 60 de mii de euro
- Un an de la expulzarea cetățenilor turci și tentativele de restabilire a imaginii țării pe plan extern
- Vladislav Cociu, primarul care a realizat vrerea părinților săi!
- VIDEO // Veselie de un milion de lei. Mascații au tăbărât peste trei comercianți de droguri
- (foto) Cum arată nava de lux care a pornit în cea mai lungă croazieră în jurul lumii. Cât costă călătoria de 245 de zile
- Cazul familiei Stah de la Florești a sensibilizat o țară întreagă. Zeci de oamenii s-au mobilizat şi le-au întins o mână de ajutor
- Vasul Viking Sun a pornit în cea mai lungă croazieră în jurul lumii. Călătoria va dura opt luni
- Suflete îndurerate, triste şi flămânde. DRAMA unei familii cu patru copii din Floreşti
- Imagini de la bordul navei care va efectua croaziera mondială supremă. Cât costă călătoria (VIDEO)
- Drama unei familii din Floreşti. Mama a patru copii suferă de cancer, iar tatăl este şomer
- Drama unei familii cu patru copii din Florești. Primarul a decis să-i ajute pe membrii familie Stah
- A cerut audiență la Procurorul General pentru că a fost îndepărtat de fiica sa
- Droguri în valoare de 1.000.000 de lei, ridicate de la trei indivizi din Florești și Chișinău; Suspecții, plasați în arest
- Acesta e „cel mai murdar” clip pentru adulți și are cel mai nobil scop/ VIDEO
- (foto/video) Tribut Moldovei #2 – Buncărul de la Olișcani, biserica lipovenilor de la Cunicea și stejarul lui Ștefan cel Mare, vizitate împreună cu Toyota Hilux
- Rusia a lansat prima centrală nucleară plutitoare din lume. Pleacă într-o călătorie
- USB și-a desemnat primii candidați pentru alegerile locale generale din data de 20 octombrie
- Ministrul Apărării, Pavel Voicu, confirmă dezvăluirile privind comercializarea armamentului: „Plahotniuc a primit arme drept cadou din partea Armatei Naționale”
- S-au deghizat în poliţişti şi au efectuat „percheziții” în casa unui locuitor din Șoldănești: Un suspect, condamnat la peste 9 ani de închisoare
- Dionis Cenuşă: PROTESTELE proprietarilor de restaurante ar fi o primă rândunică, dacă situaţia va fi gestionată INCORECT
- (VIDEO) Mărturiile unei tinere care riscă până la patru ani de închisoare pentru furt
- Moscova cere Google să înceteze publicitatea pentru „evenimente de masă ilegale”
- Cazul de la Caracal a mobilizat toată România. Oamenii cer DETENȚIE PE VIAȚĂ pentru viol şi uciderea copiilor
- DIICOT: Procurorii au găsit în pădure un sac cu cenușă și oase arse. Dincă susține că ar fi vorba despre Luiza Melencu
- Procurorii au găsit un sac cu oase şi cenuşă în pădurea de lângă Caracal: Ucigaşul spune că sunt rămăşiţele Luizei
- Dionis Cenușă: Năstase admite deschis că Robu este ascultător și face ce i se indică
- Epureanu, Bursuc şi Şoimu sunt legitimaţi la FC Sireţi
- Oasele din butoi sunt ale Alexandrei
- Rezultatele testului ADN: Oasele găsite în cenuşa din curtea lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu
- Ambasadorul UE: „Noi înțelegem că procesul de schimbare din RM va fi de lungă durată și va cere unele decizii dificile”
- Orașul Călărași a rămas fără unicul semafor. Ce s-a întâmplat
- Batrîncea: În scurt timp, ACUM și PSRM vor semna un acord politic de lungă durată în locul celui temporar
- HOROSCOP: Cele mai nefericite cupluri din zodiac
- Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu au câștigat concursul pentru funcția de judecători la Curtea Constituțională
- /VIDEO/ Aeroportul din Mărculești în vizorul autorităților. Moțpan: În hangarele acestuia se află peste 15 mii de rachete de luptă
- Activitatea Aeroportului Internațional Mărculești va fi verificată de Parlament
- Activitatea Aeroportului Internațional Mărculești ar putea fi verificată de Parlament. Propunerea unui deputat PPDA
- VIDEO // Președintele Comisiei SECURITATE națională, apărare și ordine publică: „Aeroportul Internațional Mărculești a ajuns pe mâna unor escroci”
- Parlamentul ar putea crea o Comisie de anchetă pentru a verifica activitatea Aeroportului „Mărculești”
- Michelle Pfeiffer, doborâtă de operaţiile estetice! Cum arată actriţa la 61 de ani
- Sute de oameni au fost evacuați după ce un vulcan a erupt în Peru
- Încă un parlamentar a RENUNŢAT la mandatul de deputat în Parlamentul R. Moldova
- Ce fac oamenii când se plictisesc la muncă
- Deutsche Bank plătește 197 milioane de dolari, ca să închidă o anchetă privind fapte de corupție, în Olanda
- Ucraina în limba română 12: Platforma de opoziție – Pentru viaţă
- Doi bătrâni din Floreşti au fost jefuţi şi bătuţi în propria casă
- Doi bătrâni din raionul Florești au fost bătuți și li s-a furat din casă o mie de lei
- Întrevederea Premierului Maia Sandu cu Jürgen Hardt, purtătorul de cuvânt în chestiuni de politică externă al Grupului format din Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială din Germania
- Şase persoane au ajuns în stare GRAVĂ la spital, după ce mașinile în care se aflau s-au lovit FRONTAL
- FOTO // Accident la Sângerei, soldat cu șase victime, din cauza unei gropi pe șosea
- Cum ajuți pisica pe caniculă și cu ce o hrănești!
- A început cea de-a 106-a ediţie de ciclism a Turului Franţei
- (foto) Marea a fost acoperită cu cenușă. Ce a lăsat în urmă erupția unui vulcan din Italia
- Opinii / Politolog: Cel mai probabil, ACUM va abandona ideea procurorului străin pentru a nu se certa cu PSRM
- O femeie de 102 ani a dezvăluit secretul tinereții veșnice
- Noapte lungă la Bruxelles, la negocierile pentru ocuparea celor mai puternice funcţii; PPE se opune numirii lui Timmermans
- Plînge că nu și-a văzut de 14 luni fetița
- Actual / Washington Post: E greu să-ți imaginezi că noua coaliție de guvernare din Moldova va fi de lungă durată
- Actual / Expert rus: Este puțin probabil ca poziția comună a UE, SUA și Rusiei în privința Moldovei să fie de lungă durată
- Peste 160 de gospodării din satul Gura Căinarului s-au pomenit izolate. Unicul drum care face legătura cu centrul satului a fost distrus
- Aerul condiţionat: avantaje şi dezavantaje. Cum îţi afectează sănătatea?
- Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, vicepreședinte al CALM: "Rolul unui primar este de a fi conducătorul unei comunități, un model pentru cetățeni, o persoană care să poată mobiliza, încuraja oamenii, să le redea optimismul"
- Trei persoane au ajuns la spital, după ce un microbuz s-a ciocnit FRONTAL cu un alt automobil în raionul Nisporeni
- Astăzi este cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte
- Solstitiu de vară 2019. 21 iunie, CAE MAI LUNGĂ zi din an. Ce să nu faci niciodată. Tradiții magice
- Solstiţiul - Vara astronomică debutează astăzi, la ora 18.54
- Numărul persoanelor care s-au intoxicat la o masă de pomenire din Soroca a ajuns la 56
- Actual / A început vara astronomică
- Cea mai lungă zi dintr-un an fierbinte #palavre
- Și-a frînt gîtul la trîntă, atoritățile au uitat cazul
- Copiii lui Michael Jackson îi poartă cenușa artistului la gât
- Copiii lui Michael Jackson poartă bijuterii cu rămășițele tatălui lor
- Solstitiu de vară 2019. 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Ce să nu faci niciodată. Tradiții magice
- Nici ministrul de externe din guvernul Sandu nu crede în șansele acestuia: „Și noi vom eșua”
- Actual / Nicu Popescu nu dă o para chioară pe șansele guvernului Sandu: Și noi vom eșua
- 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Ce să nu faci niciodată
- Unde dai şi unde CRAPĂ! Ministrul Nicu Popescu nu crede că guvernul condus de Maia Sandu fi unul de lungă durată
- Dionis Cenuşă: Ideea președintelui Dodon de a anunța un moratoriu pe subiecte ideologice și geopolitice este foarte periculoasă
- OPINIE /// Usatîi va fi principalul contracandidat al lui Igor Dodon la prezidenţiale
- Satul Domulgeni a găzduit o nouă ediție a Festivalului Tradițiilor „Duminica Mare”
- Caz ȘOCANT la Ungheni: Un bărbat a zăcut mort în CIMITIR timp de câteva zile și a fost descoperit când deja cadavrul i se descompunea
- OPINIE /// Usatîi va fi principalul contracandidat al lui Igor Dodon la prezidenţiale
- Festival cu tradiţii la Domulgeni. Localnicii au sărbători Duminica Mare
- Marșul pașnic care urma să aibă loc mâine se amână: „Odihniți-vă după o luptă lungă și grea”
- O ceartă în familie s-a încheiat tragic. O femeie din Florești și-a înjunghiat fostul soț
- Primarul orașului Florești și consilierii locali susțin majoritatea parlamentară și Guvernul Sandu
- Doi vulcani din Indonezia au erupt în două zile consecutive
- Un analist politic îl sfătuiește pe Igor Dodon să nu DEZINFORMEZE opinia publică
- Patru polițiști din Râșcani, Florești și Drochia riscă până la șase ani de închisoare: „Rezolvau” dosare pe bani mari
- Un bărbat din Scăieni s-a înecat, după ce a fost luat de puhoaiele de apă
- Două mii de rachete antigrindină au ajuns în Moldova
- Două mii de rachete antigrindină de rază lungă au ajuns în Republica Moldova
- A fost inventat dispozitivul pentru extragerea veninului de albine fără a le omorî
- Bombă ecologică în satul Mihailovca. Mocirla provenită de la deşeuri se scurge în grădini
- E supărat pe poliție că nu-i aduce fetița din Italia
- PD invită PSRM la discuții privind coaliția parlamentară; Plahotniuc, după o lungă absență: „Nu vă las eu de capul vostru”
- Tragicomedie într-un sat din raionul Călărași. Lupi, șacali, vampiri și Chubracabra, presupuși atacatori ai câtorva animale din sat
- ALERTĂ la UNGHENI. Salvatorii, poliţiştii şi autorităţile locale întreprind acţiuni de urgenţă pentru prevenirea inundaţiilor (VIDEO)
- Risc de inundaţii la Ungheni. Zeci de salvatori şi pompieri lucrează la fortificarea digului de protecţie din localitate
- Specialiștii cred că pot transforma Sahara într-un loc plin cu vegetație și cu izvoare de apă
- O ”creatură misterioasă” a semănat panică printre locuitorii satului Temeleuți
- Feodosia Bunescu, primar de Băhrinești, Florești: „Ne dorim să lăsăm urmașilor noștri nu doar case, mașini sau garduri, dar și o moștenire spirituală”
- Primarul PSD din Bacău, apropiat al lui Dragnea, cere demisia Guvernului Dancilă: Mesajul alegătorilor este că PSD trebuie să plece de la guvernare
- Actual / Într-un sat din Florești a fost inaugurat sistemul de asigurare cu apă
- PLOILE ABUNDENTE FAC RAVAGII. Râuri ieșite din albii și zeci de gospodării inundate
- La Japca a fost inaugurat sistemul de alimentare cu apă
- Politolog, despre eventuale proteste organizate de Blocul ACUM: Sunt greu realizabile
- Actual / Cenușă, despre planurile ACUM de a face proteste: nu au cum să motiveze oamenii
- Dionis Cenușă NU crede că Năstase va reuși să mobilizeze lumea să iasă la proteste: „Asemenea promisiuni sunt greu de realizat”
- Politolog, despre planurile PAS şi PPDA: Alegerile anticipate nu sună deloc ca motiv pentru a ieși la protest, ci mai degrabă invers
- INVITAȚIE PENTRU JURNALIȘTI. Inaugurarea sistemului de alimentare cu apă a satului Japca
- Actual / Trei localități din nordul Moldovei au fost asigurate cu apă de calitate
- Bucurie pentru localnici. Sute de gospodării din raionul Floreşti au apă potabilă la robinet, după ce au fost conectate la apeduct
- În satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni a fost inaugurat sistemul de alimentare cu apă
- INVITAȚIE PENTRU JURNALIȘTI. Inaugurarea sistemului de alimentare cu apă în satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni
- SCANDALOS! Andrei Năstase l-a mandatat pe Alexandru Machedon să negocieze la Moscova, din numele PPDA
- Cea mai rapidă cură de slăbire: dieta cu lămâi. Cum să slăbeşti un kilogram pe zi
- Discursul premierului Pavel Filip la Conferința de nivel înalt privind Parteneriatul Estic (VIDEO)
- A fost demolat gardul de la Stadionul Central din Ungheni. Ce urmează
- CREATURĂ MISTERIOASĂ în satul Temeleuţi. Un animal ciudat a ucis trei capre şi patru iezi
- Producătorii agricoli din 3 raioane pot depune dosarele pentru subvenționare la un nou sediu AIPA
- „Frig, jeg și dezastru”: Reacția unui tânăr după ce și-a internat mama în spitalul din Florești // FOTO
- Vladislav Kulminski: „Cel mai mic numitor comun” la care ar putea să ajungă ACUM și PSRM
- Un tobogan periculos din Spania, închisă la doar o zi de la inaugurare. Care este motivul
- Nu și-a văzut copilul de-un an, organele statului nu-l ajută
- Caleidoscop / Ignama sălbatică, planta miraculoasă ce uşurează digestia şi împiedică retenţia de apă
- Poliția tărăgănează un an impunerea legii
- Un bărbat din raionul Nisporeni, UCIS cu sânge rece de un băiat de doar 12 ani
- Cică procuratura l-a ascultat, dar tot e nemulțumit
- Ministrul Ulianovschi: Moldova își dorește ca Parteneriatul Estic să fie în continuare o inițiativă de succes
- Premierul Pavel Filip, cu un mesaj de felicitare la 70 de ani de la crearea Consiliului Europei
- Coreea de Nord a testat lansatoare de rachete cu rază lungă de acţiune, în cursul unor exerciţii militare supervizate de Kim Jong Un
- Actual / Pavel Filip, către Secretarul General al CoE: Consiliul Europei întotdeauna a fost un partener de încredere al Republicii Moldova
- Pavel Filip, către Secretarul General al CoE: Consiliul Europei întotdeauna a fost un partener de încredere al Republicii Moldova
- Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile cu mai multe rachete
- Coreea de Nord a testat lansatoare de rachete cu rază lungă de acţiune. Ce spune Trump
- O țeavă de gaz a explodat într-un apartament din Florești după ce proprietarul a aprins aragazul
- Politolog: Chiar și de Paște, președintele Igor Dodon nu ezită să divizeze cetățenii pe criterii religioase
- Catedrala Notre-Dame ar putea fi reconstruită chiar cu cenușa de la locul incendiului
- Catedrala Notre-Dame ar putea fi reconstruită chiar cu cenușa de la locul incendiului
- O familie din raionul Floreşti aprinde an de an rugul din Noaptea Învierii. Ce simbolizează acesta
- Unicul lăcaş sfânt din satul Chirilovca se va transforma într-o mănăstire. Lucrările de renovare, realizate în proporţie de 70 la sută
- Politolog: Președinția lui Zelenski va fi complicată până la alegerile parlamentare din octombrie 2019, dar și după
- A protestat la procuratura Florești, vrea dosar penal
- Şi-au scos caii de fier din garaje şi au mărşăluit pe străzile Capitalei. Peste 450 de bikeri au deschis sezonul pe motociclete
- Anunțuri în România pentru vânzarea de „Cenușa Notre Dame Paris”
- La Florești s-a desfășurat un seminar privind regionalizarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare
- Cenușă de la Catedrala Notre-Dame, vândută pe internet: „E bună pentru colecție” (FOTO)
- Jaf în transportul public! Polițiștii au reținut o femeie cu mână lungă (VIDEO)
- Simț al umorului negru ca tăciunea! Câțiva tineri din Moldova vând cenușă de la Notre Dame cu 5$ per gram
- Monumente renăscute din propria cenuşă de-a lungul istoriei
- Dionis Cenuşă, despre asistenţa UE şi presiunile Rusiei folosite în discursul postelectoral din Moldova
- Victor Ciobanu, campion european! Sportivul l-a învins pe luptătorul rus Serghei Emelin
- Complicele celor doi poliţişti de la nord, reţinuţi zilele acestea pentru acte de corupţie, a fost încătuşat
- Un complice a celor doi poliţişti de la Nord, reţinuţi zilele acestea pentru acte de corupţie, a fost încătuşat
- Un poliţist din Floreşti, reţinut pentru trafic de influienţă. Câte mii de euro ar fi pretins de la un bărbat
- (video/update) Discuții PSRM-ACUM. Mihai Popșoi: „Vom aștepta decizia d-stră după ședința Consiliului Politic al partidului”
- VIDEO // AFACERE de SUCCES: Cu zeci de mii de euro, ajutor de la UE, un agricultor din R. Moldova a ajuns să gestioneze livezi pe o suprafață de 21 de hectare
- Politolog: „Unica modalitate a blocului ACUM de a verifica cât de sinceri sunt socialiștii este de a intra în negocieri cu aceștia”
- Politolog: Socialiștii și democrații, prin declarații, arată că se pot apropia
- Floresti- un orasel curat cu oameni comunicabili
- Dionis Cenușă comentează condițiile PSRM privind formarea coaliției de guvernare: „Socialiștii și democrații, prin declaraţii, arată că se pot apropia”
- (video) Premieră: Volvo FH cu I-Save – Cel mai bun autocamion de cursă lungă
- Un olandez, care a trecut timp de trei ani prin 33 de tari si a parcurs peste 95 mii de kilometri, a incheiat la Sydney cea mai lunga calatorie facuta vreodata cu o masina electrica - VIDEO
- Orarul consultațiilor populației în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, în perioada 08-12 aprilie curent
- Cea mai LUNGĂ călătorie cu un automobil electric, ÎNCHEIATĂ
- Oleg Cosâh, la REPLICA: Alegerile anticipate nu vor schimba radical nimic
- IN LOC DE FIICA IN SICRIU A PRIMIT… O PIATRA MARE …
- Un olandez a terminat în Australia cea mai lungă călătorie din lume cu un automobil electric
- Ziua mondială a sănătăţii, marcată astăzi şi la Chişinău. Viitorii medici au împărţit fructe pacienţilor
- Stiti ce vodca beti din sticla turnata in sticla? #evaziune fiscala ziua mare
- Politologul Dionis Cenușă: „Se pare ca Igor Dodon ar vrea acceptul Moscovei pentru o coaliție dintre democrați și socialiști”
- VIDEO // Platon a apărut în public după o lungă perioadă de timp: „Era vesel. Nu a pomenit deloc despre faptul că ar fi fost înjunghiat sau nu…”
- Cu camere de luat vederi în biserică. Cum o să lupte preoţii cu hoţii
- Detalii în cadrul perchezițiilor la consulatul Republicii Moldova din Odesa. Consulul, REȚINUT pentru corupere pasivă
- Ce se întâmplă când nu dormi. Știința spune adevărul terifiant
- Dumitru CRUDU // „Treceți batalioane române Carpații”, anul 1988
- (update)Descinderi la Consulatul R. Moldova la Odesa. Operațiunea anticorupție de amploare a PA, CNA și SIS a vizat o mită de ...100 Euro
- Consulul Republicii Moldova din Odesa ar fi eliberat unui cetatean de origine araba, viza de lunga sedere pe un termen de 60 de zile contrat prevederilor legii. Ce pedeapsa risca
- DESCINDERE la Consulatul R. Moldova de la Odesa: Consulul i-ar fi eliberat unui arab viză de lungă ședere contra unei sume de bani
- Percheziții cu rețineri la consulatul Republicii Moldova la Odessa. Consulul a fost reținut
- Orarul consultațiilor populației în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, în perioada 01-05 aprilie curent
- Actual / Prețul mediu al locuințelor în Moldova se menține la nivelul de 510 euro pentru un metru pătrat
- Membrul cooperativei SANT&K: „Datorită suportului MAC-P am construit un depozit frigorific cu capacitatea de 2200 de tone”
- OMOR cu o deosebită cruzime la Florești: L-a așteptat pe amantul concubinei de la muncă, l-a lovit cu o bâtă în cap, l-a urcat în portbagaj și l-a dus într-o pădure unde i-a dat foc
- Imaginea zilei: În Israel a fost descoperită cea mai lungă salină din lume. Cum arată aceasta
- Maria Raţă are 111 ani şi este cea mai în vârstă femeie din Moldova. În ce constă secretul longevității
- Donald Tusk îndeamnă Parlamentul European să fie deschis la o amânare de lungă durată privind ieşirea Marii Britanii din UE
- Un bărbat din raionul Florești s-a împușcat mortal în inimă; Ce l-a determinat să recurgă la un asemenea gest
- Primele schițe oficiale cu viitorul Aston Martin DBS GT Zagato: ediție specială cu doar 19 exemplare
- Politolog, despre recentele evoluții din politicul moldovenesc: „Socialiștii și democrații, datorită experienței de guvernare (in)directe, sunt avantajați”
- Putin a luat foc. Rusia, gata să răspundă la manevrele bombardierelor strategice americane în Europa
- Azi e echinocțiul de primăvară. Când se schimbă ora
- /VIDEO/ Apa potabilă – „lux” pentru satele Moldovei. Expert: Aproape 2/3 din localitățile Moldovei nu au acces la apă potabilă
- Amânarea Brexit-ului le dă bătăi de cap europenilor în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European (AFP)
- Tetania de iarbă – boală de primăvară ce afectează animalele
- O femeie de 56 de ani din Floresti a murit dupa ce in timpul unui scandal iscat intre ea si fiica sa, si-a infipt un cutit in picior - VIDEO
- Ceadîr - Lunga // S-a aruncat sub roțile unui echipaj INP, pentru a împiedica urmărirea unui șofer
- Umbra lungă a Rusiei peste alegerile din Ucraina
- Regizorul Viorel Mardare a plecat la Ceruri după o lungă luptă cu cancerul
- Pe GOOGLE poţi să găseşti tot, dar nu şi această zonă SECRETĂ unde se face un experiment STRANIU ce provoacă teamă
- Forma amenințătoare a acestui nor a pus experții pe jar
- ONG-urile conduse de Sergiu Ostaf, Dumitru Țîra și Roman Chirca vor primi de la stat 7 mln de lei pentru evaluarea politicilor publice
- Primul gest al lui Kim Jong-Un după summitul de la Hanoi. Ce au descoperit sateliţii-spion
- Actual / Securitatea persoanelor civile, prioritatea programului de îmbunătățire a managementului stocurilor de armament și muniții
- Securitatea persoanelor civile, prioritatea programului de îmbunătățire a managementului stocurilor de armament și muniții
- SUA au oferit 715.000 de dolari pentru modernizarea depozitului de armament din Florești
- Politologul Dionis Cenușă prezintă patru provocări post-electorale ale blocului ACUM
- HOROSCOP: Zodiile care vor avea noroc în dragoste în luna martie
- HOROSCOP. Cele mai ghinioniste zodii în dragoste
- Vorbește Moldova - Tragedie din Sănătăuca - 25 Februarie 2019
- ARME, nedeclarate în R. Moldova
- TURNEU DE K1 LA FLOREŞTI. În ring au urcat 24 de sportivi din ţară
- Fratele socialistului cu năravuri de grotă de la Florești spune că româna a fost prima limbă vorbită de oameni
- Detalii despre cadavrul găsit la Florești. Ce a dus la moartea tânărului
- După concertul din Europa, Ozzy Osbourne anulează ALTE câteva concerte. Se simte rău în continuare
- Doi copii din Floresti au murit, dupa ce televizorul din odaia in care se aflau a explodat
- Doi copii din Florești au murit, după ce un televizor a explodat
- Bayern Munchen reinvie din cenusa si se apropie la doar 2 puncte in campionatul Germaniei de Borussia Dortmund. Bavarezii au reusit sa se impuna cu 3 la 2 in fata lui Augsburg - VIDEO
- O slujbă de pomenire în memoria Fatimei Djalo va avea loc mâine, la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”
- Sexualitatea este un subiect prea sensibil pentru moldoveni. Ce explicații ne oferă sexologul Natalia Pavalachi
- Cea mai scumpă carne de vită din lume, în vânzare cu 3.000 de euro la o măcelărie de lux din Paris
- O femeie din Florești a murit strivită de roata unei remorci
- Strivită de tractor: Sfârșit tragic pentru o femeie din Florești
- O femeie din Florești a murit strivită de roata unei remorci
- Și-a găsit sfârșitul chiar la locul de muncă. O femeie din raionul Florești a murit strivită de o remorcă
- Ești pasionat de voluntariat și călătorii? Participă într-un proiect Erasmus+ în Letonia
- Un bărbat din Florești și-a găsit părinții morți în casă
- Vicecampionul mondial la lupte libere, Victor Ciobanu: îi îndemn pe toți cei care mă cunosc și mă apreciază să își dea votul pentru Eugeniu Nichiforciuc, omul faptelor și nu al vorbelor!
- ISTORIE /// Călători prin lumea rusă în vremea revoluției lui Lenin
- ISTORIE /// Călători prin lumea rusă în vremea revoluției lui Lenin
- Politologul Dionis Cenușă, despre deschiderea secțiilor de votare în preajma bisericilor din SUA: „Asemenea inginerii electorale creează condiții net superioare pentru Valeriu Ghilețchi”
- Poşta Moldovei se schimbă la faţă. În raionul Floreşti au fost inaugurate două oficii poştale
- Un nou-nascut fara suflare a fost gasit intr-o punga in fata unui bloc de locuit din Floresti - VIDEO
- Un moldovean din Bender, reținut pe traseu cu 970 de cutii cu țigări de contrabandă din regiunea transnistreană
- Cristiano Ronaldo, în doliu! Vestea primită de familia portughezului în urmă cu puțin timp
- Alegeri parlamentare 2019: Dorin Chirtoacă către Andrei Năstase: Dacă îmi arăţi investitorii germani îmi torn o căldare de cenuşă în cap
- Secretul unei relații de lungă durată. Un singur detaliu poate face diferența
- La Mihailovca, Cimișlia, va activa un sector de supraveghere de vecinătate
- Două drumuri naționale vor fi reabilitate cu sprijinul Băncii chineze, China Citic Bank Corporation Limited
- Două drumuri naționale vor fi reabilitate cu sprijinul Chinei
- Guvernul a aprobat proiectul cu privire la inițierea negocierilor asupra Acordurilor de finanțare dintre Moldova și China privind reabilitarea a doua drumuri naționale
- Ce vrea Kremlinul de la alegerile noastre?
- Veaceslav Ioniţa: Moldova a reuşit să depăşească cea mai mare criză bancară din istoria sa
- Incidentele de la începutul campaniei electorale
- În 2018 Moldova a depășit cea mai profundă criză bancară din istoria sa
- O familie cu patru copii din satul Roşietici luptă cu greutăţile vieţii
- /VIDEO/ Socialiștii spun că un autocar a fost incendiat după ce în el a fost filmat un spot electoral al PSRM
- Actual / Militarii Armatei Naţionale VIN ÎN AJUTOR ŞOFERILOR pe drumurile din ţară (VIDEO)
- (video) Locuitorii satului Varvareuca beneficiază de apă la robinete, datorită unui proiect UE
- Premieră la PRIMA ORĂ. Interpreta Olia Tira a lansat piesa Nu-mi lua dragostea
- ESTE BINE SĂ ȘTII! Ce afecțiuni poate trata sfecla
- Cum te poate ajuta sfecla să tratezi afecțiunile de sănătate
- Imaginea zilei: Renumitul prezentator american Jimmy Freaks a savurat o priveliște superbă din Puerto Rico de la o înălţime de 260 de metri
- Cum arată cea mai LUNGĂ pisică din lume: Are 1,20 metri (FOTO)
- (hartă) Cea mai lungă cursă a anului va trece prin mai multe raioane. Întâmpină Rubiconiștii în localitatea ta
- O delegaţie a OSCE se va afla şapte săptămâni în Republica Moldova
- Vlad Filat ar putea apărea în PUBLIC după o lungă perioadă: Procurorii anunță că au expediat în judecată un nou dosar pe numele său
- Vasile Tîltu, primarul de Domulgeni, Florești: „În viața mea nu am cerșit atât cât în acești trei ani și jumătate”
- Balkan Insight: Alegerile din 2019 vor determina viitorul Republicii Moldova pentru o lungă perioadă de timp
- Balkan Insight: Alegerile din 2019 vor determina viitorul Republicii Moldova pentru o lungă perioadă de timp
- Discuțiile între Casa Albă și Congres vor fi reluate luni pe tema unui compromis asupra bugetului pentru redeschiderea guvernului american
- Președintele Trump și liderii democrați din Congres nu au găsit un compromis în disputa privind zidul la granița cu Mexic
- Lidera PAS Maia Sandu va candida la alegerile parlamentare în circumscripția diasporei moldovene din Europa de vest
- Un elicopter plecat într-o misiune de salvare s-a prăbușit din cauza unei tiroliene. Patru persoane au murit
- Un elicopter s-a prăbuşit la cea mai lungă tiroliană din lume
- Aeroportul internațional de la Mărculeşti revine la viaţă. La fiecare 3 zile, pe pistă aterizează câte un avion
- METEO 29 decembrie: Cum va fi vremea în ultimul weekend din acest an, înainte de Revelion
- ACCIDENT GRAV pe şoseaua Chişinău-Leuşeni. O autocisternă plină cu combustibil s-a ciocnit violent cu un Volkswagen
- Aeroportul din Mărculeşti, prinde viaţă! La fiecare trei zile, pe pista din nordul ţării, aterizează câte un avion cargo
- Cele mai amuzante urări de sărbători de pe internet: Moş Crăciun e supărat, că-i de criză afectat
- Accident rutier în apropiere de vama Leuşeni
- Un camion ce transporta combustibil s-a răsturnat după ce s-a ciocnit, aseară, cu un Volkswagen. Ce s-a întâmplat cu șoferii
- foto | Situație de urgență la vama Leușeni. Un camion încărcat cu benzină, la un pas de explozie după ce s-a ciocnit cu o mașină
- SURPRIZE DE LA METEO: Cum va fi vremea în ultimul weekend din acest an
- Biroul politici de reintegrare: Reprezentanţii Tiraspolului tensionează activitatea CUC
- Rusia a încheiat construcția unei bariere de 60 km echipată cu senzori și camere video în zona peninsulei anexate Crimeea
- Tiraspolul se împotrivește instituirii unui mecanism eficient de monitorizare în Zona de Securitate
- Răfuieli în Transnistria. Un deputat este cercetat penal pentru furtul a 3.500 de dolari
- Carabinierii din capitala au decis sa le faca sarbatorile mai frumoase mai multor copii. Au umplut un microbuz cu daruri si au mers sa le duca la un orfelinat din Ceadar Lunga si la o familie numeroasa din Basarabeasca - VIDEO
- Vreme rea în următoarele zile. Anunţul meteorologilor
- Povestea celui mai gras om din Moldova. Câte kilograme are şi cum trăieşte acesta (VIDEO)
- Un barbat din Cimislia, sofer de ambulanta de aproape 30 de ani, se plange ca, ajuns la varsta de pensionare, seful serviciului de Urgenta din raion vrea sa-l dea afara. De la ce a pornit totul - VIDEO
- Cu numere false de inmatriculare, in stare de ebrietate si fara permis de conducere. Asa a fost prins la volan un tanar de 26 de ani, care conducea haotic prin satul Mihailovca din Cimislia - VIDEO
- ACCIDENT GRAV în apropiere de Floreşti. Un microbuz PLIN CU PASAGERI s-a răsturnat în şant (FOTO)
- Aproape 5600 de fermieri au avut acces la terenurile arabile amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol
- Activiști armeni au protestat în fața ambasadei ruse la Erevan
- Un microbuz de rută s-a răsturnat lângă Ciripcău! O femeie a fost internată la spital
- Bașcanul Irina Vlah vrea federalizarea R. Moldova, cu Tiraspolul și Comratul subiecți egali
- Problemele cu care se confruntă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului, discutate la Bender
- PRIMUL lucru pe care l-a făcut președintele Igor Dodon înainte de întrevederea oficială cu Vadim Krasnoselski // FOTO
- (VIDEO) Rezultatele întrevederii dintre Dodon şi Krasnoselski: Au salutat succesele înregistrate în promovarea „Pachetului celor 8 puncte”
- Dodon și Krasnoselski s-au întâlnit de Crăciun, la Tighina
- Tragedie de Crăciun: O fostă profesoară a fost găsită fără suflare în propria locuință
- Autoritățile de la Tiraspol își vor deschide din nou o reprezentanță la Moscova
- Igor Dodon din nou față în față cu Vadim Krasnoselski
- O fostă profesoară, găsită moartă în casă, la Dondușeni
- Întrevedere la Bender // Dodon și Krasnoselski s-au văzut ca să se vadă
- Vulcanul Etna A ERUPT din nou. Imagini spectaculoase cu erupția vulcanică (VIDEO)
- La 85 de ani, împăratul Japoniei se pregătește să abdice
- A fost dat start sarbatorilor de iarna si la Balti. Pe strada pietonala din centrul orasului a fost amenajat un targ de Craciun cu patinoar, tobogane, carusele si tarabe de unde puteau fi cumparate tot felul de bunataturi traditionale - VIDEO
- Seful statului a participat la deschiderea a doua targuri de Craciun. Impreuna cu baskanul Gagauziei, Igor Dodon a inaugurat iarmaroace de iarna la Comrat si Ciadar-Lunga - VIDEO
- Fostul lider transnistrean Evgheni Șevciuc a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru corupție
- La Comrat se marchează duminică 24 de ani de la adoptarea Legii privind statutul juridic special al autonomiei găgăuze
- Conferința de presă a liderului separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski
- Mai mulţi antreprenori sunt supăraţi foc pe portalul Agora, după ce acesta a tirajat o nouă minciună gogonată
- Fostul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a fost condamnat pentru luare de mită, în contumacie
- Acuzat la Tiraspol de abuz de putere si luare de mita, fostul lider separatist, Evgheni Sevciuc a fost condamnat la 16 ani de inchisoare - VIDEO
- Suntem in pragul sarbatorilor de iarna, iar gospodarii pregatesc mezeluri in cruste aromate. Carnatii afumati si sunca traditionala sunt solicitate mai mult in acesta perioada pentru ca o buna parte ajunge peste hotare, la moldovenii stabiliti acolo.
- Orasul Balti si-a inaugurat principalul pom de Craciun, iar Orheiul - targul de sarbatoare. Nikolai Grigorisin a aprins luminitele de pe bradul din centrul localitatii pe care o conduce si a lasat locul Oliei Tira, care a sustinut un concert - VIDEO
- Fostul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a fost condamnat la 16 ani de închisoare
- 22 decembrie 1989 – ziua în care soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul
- Sheriff Tiraspol l-a transferat pe brazilianul Leandro Ribeiro
- Fostul lider separatist Evgheni Şevciuc a fost condamnat la 16 ani de închisoare
- Fostul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, condamnat la 16 ani de închisoare
- Evgheni Șevciuk, condamnat la 16 ani de închisoare de către un tribunal de la Tiraspol
- Fostul lider separatist de la Tiraspol, CONDAMNAT la 16 ani de închisoare: Amendat cu 36 de MILIOANE de dolari
- Șevciuk, condamnat la Tiraspol! Fostul lider separatist a primit 16 ani de închisoare și o amendă de 36 milioane de dolari
- Șevciuk, fostul lider separatist de la Tiraspol, a fost condamnat la 16 ani de pușcărie
- Fostul lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a fost condamnat la 16 ani de închisoare
- VREME RECE şi PRECIPITAŢII SUB FORMĂ DE LAPOVIŢĂ. Ce temperaturi ne aşteaptă în acest weekend
- Actual / Fake News marca Ziarul de Gardă! Ziarul din trustul Platon-Țopa continuă să tirajeze știri false
- Temperaturi sub zero grade în toată ţara. Cum va fi vremea vineri
- Se apropie cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. Ce spune tradiţia despre solstiţiul de iarnă
- Turcia, prinsă la MIJLOC între armele Federaţiei Ruse şi cele ale Statelor Unite
- Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova a mers la Vlad Plahotniuc să discute despre conflictul transnistrean: „Protocoalele dintre Chișinău și Tiraspol au generat beneficii pentru cetățenii R. Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului”
- Claus Neukirch: „Am sporit puțin încrederea între Chișinău și Tiraspol”
- Președintele Putin critică Statele Unite la conferința sa anuală de presă
- Albania a expulzat doi diplomați iranieni din motive de securitate națională
- (VIDEO) Grup criminal specializat în comercializarea drogurilor, deconspirat. Unul din tineri povestește cum producea praful
- (video) Recordul pentru cea mai lungă distanță parcursă cu un electromobil este pe cale de a fi bătut în România
- Nașterea noului Soare sau amintirea jertfirii. Se apropie solstițiul de iarnă: ce spun unele obiceiuri?
- Trofeul cel mai bun incubator al anului a plecat la Ceadâr-Lunga
- Școlile românești din Transnistria: „Se vrea ca ele să moară de la sine.” Interviu cu Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol (FOTO)
- Întîlnire anunțată la Bender, pe 25 decembrie, între președintele Igor Dodon și liderul transnistrean Vadim Krasnoselski
- Vor sărbători Crăciunul?! Igor Dodon și Vadim Krasnoselski se întâlnesc din nou, pe 25 decembrie
- Cel mai bun incubator al anului se află în Ceadâr-Lunga. În cadrul instituției activează 19 afaceri
- Dodon va întâlni Crăciunul cu separatistul Vadim Krasnoselski
- Se menţine CODUL GALBEN DE POLEI. Câte grade vor indica termometrele
- DOC // Tiraspolul încearcă să REFACĂ harta Zonei de Securitate: Chișinăul acuză FALSIFICĂRI de documente
- Ar trebui să ÎNCETĂM cu toții să mâncăm „avocado sângeros”?
- Chișinăul va propune formatului 5+2 pentru reglementarea transnistreană, în 2019, să fie discutate și chestiuni politice
- Japonia își propune să cheltuie 225 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru achiziții militare împotriva expansiunii Chinei și Rusiei
- Gafă de proporții la Tirana. Autoritățile albaneze și-au demascat agenții sub acoperire
- Campania Cu grijă pentru Sănătate: 100 de vârstnici din Gura Bâcului au fost examinaţi gratuit
- Cea mai scurtă zi din an. Tot ce trebuie să ştii despre solstiţiul de iarnă
- ESTE BINE SĂ ȘTII! Cum să ții bradul de Crăciun verde pentru mult timp
- Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
- Meteorolog ucrainean: Sunt șanse mari ca anul 2019 să fie unul dezastruos pentru agricultură
- Goana nebuna pe strazile din Orhei. Un sofer a pus pe jar politistii dupa ce a refuzat sa opreasca la semnalul lor . A urmat o cursa lunga si periculoasa pe strazile de acolo. Cine se afla la volan si a cui era masina - VIDEO
- Ziua uşilor deschise la Inspectoratul de Poliţie din Găgăuzia
- Un sat din Floreşti va avea APĂ LA ROBINET. Ce spun locuitorii
- Detaliile GROZNICE ale crimei din Găgăuzia. De ce şi-a omorât mama propriul fiu
- Crimă îngrozitoare la Cazaclia. O femeie, suspectată că și-ar fi ucis, dezmembrat și ars feciorul
- Apă potabilă la robinet pentru locuitorii satului Băhrinești
- Tehnici de ÎNTINERIRE. Așa vei alunga oboseala de pe chipul și din corpul tău
- (video) Alexandru Lebedev vorbește #FărăTolk. De ce se consideră o Cenușăreasă și pe ce obișnuiește să cheltuiască banii
- Delegația CUC trage alarma: Tiraspolul încearcă să refacă harta Zonei de Securitate
- Apă potabilă la robinet pentru locuitorii satului Băhrinești
- Crimă groaznică în Găgăuzia // O mamă și-a omorât fiul, l-a ciopârțit și l-a ars două nopți
- Chișinăul a APOSTILAT sute de diplome eliberate de universitatea de la Tiraspol
- Ghimpu continuă TIRADA la adresa lui Munteanu: „Nici cel mai veninos șarpe nu are atâta venin cât iese din Valerică cel mititel!”
- Krasnoselski și-a făcut un ”plan” pentru Transnistria până în 2026
- Va ninge slab în toată țara. Câte grade vor indica mâine termometrele
- SHERIFF TRANSFERĂ DIN ISLANDA. Tiraspolenii au semnat cu atacantul Patrick Pedersen
- Fostul avocat al președintelui Trump în așteptarea verdictului judecătorilor americani
- Claus Neukirch face un bilanț pozitiv al rezolvării pachetului de opt puncte adoptat în cadrul eforturilor de reglementare trasnistreană
- Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, condamnat la trei ani închisoare
- Proiecte sociale în Moldova cu sprijinul financiar al Japoniei
- Incendiu la Mănăstirea din satul Japca
- FOTO // Mănăstire din R. Moldova, în FLĂCĂRI: Nouă persoane, evacuate
- Schimb de experiență în Ucraina
- Întrunirea metodică cu bibliotecarii din raionul Leova
- foto | Incendiu la Mănăstirea Japca: 9 persoane au fost evacuate din chilii. Cauza preliminară
- FOTO // Incendiu la mănăstirea din satul Japca
- Cer noros și CEAȚĂ în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- Un șef de la „Union Fenosa”, condamnat de instanță, după electrocutarea mortală de acum zece ani a unui văcar pe un câmp din Ceadâr-Lunga
- FALS DEMONTAT! Minciună gogonată, tirajată de un partener al lui Andrei Năstase
- /VIDEO/ Olia Tira vorbește printre lacrimi despre moartea unui om drag: „O noapte am stat în genunchi și l-am rugat pe Domnul să nu mi-o ia”
- Actual / Un Fake News, tirajat de instituțiile media din trustul Platon-Țopa, dezmințit de Ministerul de Externe de la București
- Cer noros, iar pe arii extinse va cădea lapoviță. Câte grade vor indica termometrele
- Cer noros, iar pe drumuri va fi POLEI. Câte grade vor indica termometrele
- Presa din trustul Platon-Țopa, prinsă din nou cu minciuna: Ministerul de Externe de la București reacționează prompt
- Aproape jumătate de TONĂ de carne de pui, „veche de doi ani”, transportată de la Tiraspol pe malul drept al Nistrului, CONFISCATĂ
- Un Audi, ticsit cu carne de pui, stopat la Căușeni. Ce a declarat șoferul care nu avea acte pentru marfă
- Politolog: Există câteva scenarii referitor la numele celor ce vor guverna țara după alegeri
- Replică pentru Fraco Frattini: Regimul separatist de la Tiraspol se menține doar datorită Rusiei
- Un Audi, ticsit cu carne de pui din Tiraspol, a fost stopat la Căușeni
- Actual / Politologul Dionis Cenușă: În majoritatea scenariilor, PDM rămâne la guvernare
- CRUZIME DE NEDESCRIS. Doi tineri din Floreşti, reţinuţi de poliţie după ce AU JUPUIT UN CÂINE şi au postat imaginile pe internet (FOTO)
- Un analist politic anticipează că PD va fi la GUVERNARE și după alegerile parlamentare din februarie 2019
- Întrevedere la Tiraspol între noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Derek J. Hogan, și Vadim Krasnoselski
- Întrevedere la Tiraspol între noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Derek J. Hogan, și Vadim Krasnoselski
- Leova – Localități, Oameni,Tradiţii
- foto | Cruzime fără margini! Ce riscă doi tineri din Florești care au jupuit un câine şi au postat imaginile pe internet?
- Actual / STOP FALS! Marian Lupu nu intenționează să candideze pentru funcția de președinte al Academiei de Științe a Moldovei
- Exporturile din regiunea transnistreană spre Uniunea Europeană au crescut considerabil
- Internaţionalul moldovean, Petru Racu a părăsit Sheriff-ul
- Roman Mihăeş: Presa afiliată PAS şi PPDA a tirajat un nou fals privind Fundaţia Open Dialog
- Tiraspol; Dacă îl vorbești de rău pe Krasnoselsky, ajungi la închisoare
- Un procuror din Floresti care a fost prins in flagrant cum ia mita, a fost achitat definitiv si irevocabil. In aceste conditii, fostul om al legii are si dreptul sa ceara despagubiri de la stat pentru ca a fost suspendat din functie pe nedrept - VIDEO
- Internaţionalul moldovean Petru Racu a părăsit clubul Sheriff Tiraspol. Care este motivul
- CtEDO a respins cererea Rusiei de revizuire a unei hotărâri privind fermierii din Dubăsari
- Volumul comerțului regiunii transnistrene ar fi crescut anul acesta cu 30%
- Vânzătorii ambulați de la Buiucani, "alungați" din stradă. Vor achita amenzi de până la 3 mii de lei
- Deţinători ai terenurilor agricole situate după traseul Rîbniţa-Tiraspol vor primi un ajutor lunar de șomaj de 700 lei
- Rectorul Universităţii din Craiova a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Tiraspol
- Vine circul la Ungheni! Când și unde va fi spectacolul
- L-a bătut până și-a dat duhul, iar apoi l-a lăsat pe un câmp. Un taximetrist din Florești, victima clientului violent
- Michael Ignatieff (CEU): Este „fără precedent” ca „o instituție americană să fie alungată dintr-o țară care este aliat NATO”
- [INTERVIU VIDEO] Justiția în Alb și Negru
- Zăpadă sau noroi? Prognozele meteorologilor pentru sărbătorile de iarnă
- La Bruxelles are loc summitul special dedicat ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană
- Cum România a salvat R. Moldova de la îngheţ
- FOTO/ Un antreprenor din Tiraspol produce sfoară ecologică pentru legatul viței de vie
- S-a încheiat Campionatul Republicii Moldova de Fotbal. Zaria Bălţi a retrogradat matematic în Divizia A
- Cum se schimbă vremea în următoarele zile şi ce temperaturi ne aşteaptă
- Franco Frattini a avut vineri o convorbire telefonică cu Vitali Ignatiev
- În regiunea transnistreană s-a anunțat scumpirea pâinii cu 15 la sută
- Cer noros, iar vântul va sufla moderat. Câte grade vor indica termometrele
- Tiraspolul condiționează aprobarea unui nou mecanism de monitorizare a Zonei de Securitate
- Cu URȘII în curte! Ce metodă de a-i alunga a găsit un Canadian (VIDEO)
- Ţara în care din cauza secetei OAMENII ÎŞI VÂND COPIII ca să poată cumpăra ceva de mâncare
- S-a îmbolnăvit și a murit subit. Șeful serviciului militar rus de informaţii, implicat în cazul Skripal, a decedat
- Șeful Misiunii OSCE în R Moldova bătătorește drumurile la Tiraspol
- Peste o cincime dintre ruși trăiesc în sărăcie
- Mai mult de 400 de persoane au apelat la Centrele de reabilitare a victimelor torturii
- Cum arata arma cu care El Chapo isi executa dusmanii - FOTO
- METEO 21 noiembrie: VREME RECE, cu precipitaţii slabe sub formă de ninsoare. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Sprijin UE: Un antreprenor din Tiraspol produce sfoară ecologică pentru palisarea viței de vie
- Pauza le-a prins bine! Consilierii CMC au aprobat proiectul privind modificarea bugetului municipal pentru 2018
- Actual / Dodon și tizul său separatist din Tiraspol ar putea ajunge sub incidența sancțiunilor americane
- Vremea pentru următoarele zile: Va ninge şi vom avea minime de MINUS 10 grade Celsius
- Drumurile înzăpezite au dat peste cap activitatea mai multor şcoli din ţară
- Editorialist, despre modul în care Sandu și Năstase au fost implicați în scandalul Open Dialog: Nu au avut curajul, spre deosebire de alți politicieni europeni, să-și pună cenușă pe creștet
- /METEO/ La noapte și mâine ziua va continua să ningă. Localitățile unde se așteaptă ninsori
- Erupţie puternică a Vulcanului de Foc. Norul de cenușă a atins înălțimea de 7.000 de metri
- /FOTO. VIDEO/ Erupţie puternică a Vulcanului de Foc. Patru mii de persoane evacuate
- Din cauza condițiilor meteo trei școli sunt închise, iar mai multe rute de transport şcolar au fost suspendate
- Campania „Un doctor pentru tine” continuă
- Autoritățile din Rusia au formulat noi acuzații la adresa finanțistului din Marea Britanie Bill Browder
- Un antreprenor din Tiraspol se bucură de propria afacere, cu sprijinul UE
- AFACERE // Sfoară ECOLOGICĂ pentru legatul viței-de-vie, produsă în R. Moldova: UE a ajutat un antreprenor de la Tiraspol
- (foto) Produce sfoară ecologică pentru palisarea viței de vie. Un antreprenor din Tiraspol și-a lansat propriul business
- FOTO. Sprijin UE: Un antreprenor din Tiraspol produce sfoară ecologică pentru palisarea viței de vie
- A pierdut controlul volanului într-o curbă la Florești: Un șofer, cu fractură de mandibulă și comoție (FOTO)
- VREME REA în Moldova. Un ZIL s-a răsturnat în apropiere de Gura Camencii, Florești (FOTO)
- FOTO // Accident la Florești // Un ZIL și-a boțit cabina, iar șoferul și-a rupt mandibula
- Vulcanul Fuego din Guatemala, care a provocat vara trecuta 194 de decese, a erupt din nou, expulzand coloane de cenusa si lava pana la cateva mii de metri altitudine
- Campania "Un doctor pentru tine" continuă! Unde vor ajunge săptămâna aceasta echipele mobile
- Vulcanul Fuego, care a provocat decesul a 194 de persoane în luna iunie, a erupt din nou
- Președintele Statelor Unite Donald Trump spune că a răspuns în scris unui chestionar al procurorului special Robert Mueller
- Actual / După primele semne de iarnă, vremea se va încălzi
- Actual / Prinși în flagrant! Un nou fake news promovat de trustul Platon-Topa
- În regiunea transnistreană pensiile vor fi majorate cu 7%
- În nordul şi centrul ţării sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviță. Câte grade vor indica termometrele
- Nu se mai opresc! Un nou fake news promovat de presa din trustul Platon-Topa
- Satul Mihailovca, Cimișlia, are un nou sediu al punctului de asistență medicală urgentă
- JENANT! O minciună ordinară, publicată în presa de la Moscova, TIRAJATĂ de TV 8!
- Actual / PENIBIL! Fake news-ul de la TASS și RIA Novosti este tirajat de TV8!
- (video) Acum îţi poţi lua noul Rolls-Royce Cullinan de la Bucureşti, dar „lista de aşteptare este deja lungă”
- Anglia, la un pas de iesirea din UE. Guvernul britanic da unda verde acordului pentru Brexit. Reactia oficialilor europeni
- Un monument funerar dedicat lui Anatol Dumitraş, inaugurat la locul de veci al artistului
- sondaj | Moldovenii cred că în 2019 vor trăi la fel de prost. Principala problemă este și cea care îi alungă pe oameni de acasă
- Atenție! Părul te avertizează cu o lună înainte să faci un atac de cord
- /VIDEO/ Regimul de vize, în pericol? Raportul privind implementarea Acordul de Asociere cu UE va fi supus votului miercuri
- Actual / Un deputat european demontează falsul tirajat de binomul PAS-PPDA: Nu se pune problema atingerii regimului de vize pentru R. Moldova
- Actual / Fake News promovat de presa din trustul Platon-Țopa: tirajează minciuni că UE panifică să anuleze regimul liberalizat de vize cu Moldova
- METEO 13 noiembrie: FRIGUL a pus stăpânire pe ţară. Câte grade vor indica termometrele
- Tânăr de 19 ani, din Tiraspol, stopat în trafic cu 200 sticle de divin în mașină. Ce riscă acesta
- În satul Mihailovca, Cimişlia a fost deschis un nou centru medical de urgenţă
- Un șofer, prins cu 200 de butelii de coniac în portbagaj. Ce urma să facă cu ele (FOTO)
- Vitalii Ignatiev: Tiraspolul consideră inutilă orice discuție cu Dodon
- Actual / Un adolescent din Tiraspol era cât pe ce să vândă sute de sticle de coniac în raionul Florești
- CER NOROS ÎN TOATĂ ŢARA. Prognoza meteo pentru început de săptămână
- Cer noros şi ceaţă în aproape toată ţara. Câte grade vor indica termometrele la început de săptămână
- Temperaturi de noiembrie în toată ţara. Unde va fi cel mai cald
- Un protest al polițiștilor din Barcelona a degenerat în violențe. Separatiștii au fost alungați cu bastoane din cauciuc
- METEO. Cum va fi vremea în ultima zi din această săptămână
- Zimbru Chişinău a învins Sheriff Tiraspol pentru prima dată după şase ani
- Zimbru Chisinau este pe val dupa al cincilea succes consecutiv. Galben verzii au batut-o cu 1 la 0 pe Sheriff Tiraspol - VIDEO
- În anul 2017 s-au născut cu 3200 de copii mai puțin decât în 2016. Peste 20 de centre perinatale din țară nu sunt cost-eficiente
- Cele mai renumite melodii de pe Broadway ale lui Bernstein vor răsuna la Bălți, Chișinău, Comrat și Tiraspol. Care este programul spectacolului
- METEO 10 noiembrie 2018. Cum va fi vremea în întreaga ţară
- Liderul de la Tiraspol nu găsește oportun să se întâlnească cu Igor Dodon
- Dificultățile întâmpinate de oficialii moldoveni în Rusia ar putea fi eliminate după discuțiile recente de la Moscova
- Dificultățile întâmpinate de oficialii moldoveni în Rusia ar putea fi eliminate după discuțiile recente de la Moscova
- Separatistul Krasnoselski nu crede în garanțiile anunțate de Chișinău
- Actual / Separatistul Krasnoselski nu găsește oportun să se întâlnească cu Dodon
- Vremea se răceşte în următoarele zile. Vom avea temperaturi cu minus
- Vadim Krasnoselski nu găsește oportun să se întâlnească cu Igor Dodon în luna decembrie, așa cum anunțase șeful statului
- Unii reprezentanți ai structurilor și statelor europene, fac coadă la separatiștii de la Tiraspol
- Controale la importatorii și utilizatorii de produse de uz fitosanitar, la Florești
- METEO 9 NOIEMBRIE 2018: Cer variabil în toată țara. Câte grade vom avea
- Sărbătoarea populară Kasîm a fost marcată în Găgăuzia
- Locuri vacante pentru medicii de familie care vor să obțină certificatul de liberă practică
- Demisie șoc în Statele Unite: Jeff Sessions a demisionat din funcţia de procuror general
- METEO 8 NOIEMBRIE 2018: Ceaţă densă în toată țara. Câte grade vom avea
- Vladimir Putin şi Donald Trump vor avea o scurtă întrevedere neoficială la Paris pe 11 noiembrie
- FOTO // Două italience au câştigat cea de-a doua ediţie a Cupei Mondiale de Tiramisú
- Actual / Detalii despre discuţiile “consistente” ale liderilor PAS şi PPDA cu Johannes Hahn: L-au prins la ieșirea dintr-o sală, lângă o țeavă și un televizor
- FALS: În Olanda, sunt luați copiii din familiile celor care nu tolerează comunitatea LGBT
- METEO 7 NOIEMBRIE 2018: Dimineață cu CEAȚĂ în unele regiuni ale ţării. Câte grade vor indica termometrele
- Administraţia Trump a cerut Curții Supreme să anuleze programul DACA ce protejează tineri migranţi intraţi ilegal în SUA
- Doi angajati de la biroul de inmatriculare a transportului din Stauceni si unul de la Ceadar-Lunga au fost retinuti. Ce spun oamenii legii - VIDEO
- Cer variabil, fără precipitaţii. Câte grade vor indica termometrele
- Locuitorii satului Carmanova au sărbătorit hramul în Casa de cultură. Renovarea a fost susținută de UE
- UE a finanțat renovarea Casei de cultură din satul Carmanova, stânga Nistrului
- Vreme răcoroasă și cer preponderent noros. Astăzi, la nord, temperaturile nu vor depăși + 11 grade
- EXPLOZII ÎN LANŢ în Guatemala. Cenuşa vulcanului, ARUNCATĂ la 4.700 de metri înălţime
- METEO 6 NOIEMBRIE 2018: Cer noros în toată ţara. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Rusia a anunțat că a trimis o nouă fregată cu rachete de croazieră în Mediterana
- Cer noros, iar vântul va sufla slab. Câte grade vor indica termometrele
- Igor Dodon, despre condamnarea deputatului comunist de la Tiraspol, Oleg Horjan: ”Pe noi ne îngrijorează…” (video)
- Dodon se arată îngrijorat de condamnarea prietenului său comunist de la Tiraspol
- Si-a primit trofeul de campioana a Moldovei si medaliile de aur. Sheriff Tiraspol a fost premiata, dupa ce a castigat meciul cu formatia Sfantul Gheorghe - VIDEO
- Fotbaliştii de la Sheriff Tiraspol au primit trofeul şi medaliile, după ce au câștigat campionatul național de fotbal
- Actual / La Tiraspol a fost deschis un Centru de instruiri medicale
- Zeci de ultranaționaliști ruși au participat duminică la un marș la Moscova cu ocazia Zilei Unității Naționale
- Adopţia în Republica Moldova, proces lung şi anevoios
- Zeci de vârstnici au participat la festivalul "Anii tinereții mele" din Rezina
- METEO: Ce vreme ne aşteaptă la început de săptămână şi câte grade vor indica mâine termometrele
- METEO 4 noiembrie: Vremea se răceşte. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Actual / Dodon a decorat mai mulți artiști și judecători
- RENOVATĂ DUPĂ INCENDIU. Biserica din satul Hârtop a fost sfinţită, după ce a ars
- (video) Cureaua nu a fost suficient de lungă? Ilan Șor nu va fi tras la răspundere pentru amenințarea jurnaliștilor
- Mai mulţi artişti şi judecători au primit distincţii de stat
- Mai mulţi artişti şi judecători din ţară au primit distincţii de stat
- Peste 700 de numere auto neutre au fost eliberate în mai puțin de două luni la Râbnița și Tiraspol
- Un Centru de Instruiri Medicale a fost deschis la Tiraspol
- METEO: Vreme bună și nori puțini, în primul weekend de noiembrie
- Cinci agricultori din Floresti s-au unit si au deschis o afacere. Au primit un grand si si-au construit un frigider urias in care vor pastra mere. Cum arata acesta si cate fructe incap in el - VIDEO
- Kremlinul susţine că Putin şi Trump vor avea o întâlnire consistentă la summit-ul G20 din Argentina
- Tiraspol// Prietenul lui Dodon, condamnat la 4 ani de pușcărie
- O nouă rundă de distincții. Pentru ce merite Igor Dodon și-a decorat propriul consilier
- Un Centru de Instruiri Medicale a fost deschis la Tiraspol
- Uniunea Europeană a deschis un Centru de Instruiri Medicale la Tiraspol
- Un Centru de Instruiri Medicale a fost deschis la Tiraspol
- Cer variabil, iar vântul va sufla slab. Câte grade vor indica termometrele
- (foto) În incinta Centrului Mamei și Copilului din Tiraspol a fost deschis primul Centru de Instruiri Medicale. Cum arată acesta
- GHINION pentru doi moldoveni care urmau să iasă din ţară. Ce au depistat poliţiştii de frontieră în urma verificărilor
- Douăsprezece cazuri de RABIE timp de jumătate de lună în R. Moldova, inclusiv la un LUP în apropiere de Camenca: Mii de persoane merg anual la medici pentru a solicita asistență antirabică
- ALERTĂ: Administrația de la Tiraspol recrutează cetățeni pentru completarea trupelor de pacificatori
- 5 sfaturi pentru întreținerea corectă a tractorului
- METEO 2 noiembrie: Cer variabil fără precipitaţii. Ce temperaturi ne aşteaptă
- Mii de angajați ai Google au protestat față de modul în care conducerea gestionează hărțuirea sexuală
- Elevii și profesorii liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană vor beneficia de un regim simplificat de circulație
- Irina Vlah: Nu Erdogan l-a expulzat. Cum reacționează bașcanul la arestul directorului LT „Orizont” din Ceadîr-Lunga
- Azerii vor construi un centru cultural în Găgăuzia. Va purta numele tatălui actualului președinte al Azerbaidjanului
- Varza, una dintre cele mai populare legume din lume. Cum poate fi consumată fără a-și pierde calitățile nutritive
- Actual / Un centru cultural-educațional va fi construit în Găgăuzia
- Cer variabil, fără precipitații. Câte grade vor indica termometrele
- (studiu) La per tu cu rugăciunea. Moldovenii se roagă mai des în comparație cu alți europeni
- În Ceadîr-Lunga se construiește un centru cultural-educațional
- Deputații au acceptat propunerea bașcanului Irina Vlah: În Găgăuzia va fi construit un centru cultural-educaţional
- Un centru cultural-educațional va fi construit în Găgăuzia. Cine este finanțatorul
- Un centru cultural-educațional va fi construit în municipiul Ceadâr-Lunga
- Un centru cultural-educațional va fi construit în UTA Găgăuzia
- UE impune sancțiuni separatiștilor de la Tiraspol, iar ambasadorul Germaniei merge în vizită
- meteo | Noiembrie alungă soarele, dar aduce norii și ceața. Cum va fi vremea în primele zile de Brumar?
- METEO 1 noiembrie: Ce temperaturi ne aşteaptă în prima zi de brumar
- METEO 1 noiembrie: Ce temperaturi ne aşteaptă în prma zi de brumar
- Recep Tayyip Erdogan a anunţat că Turcia va produce rachete cu rază lungă de acţiune
- Turcia construiește un sistem propriu de rachete cu rază lungă de acțiune
- Devino voluntar în cadrul programului „Națiuni și generații” și descoperă Letonia
- Cer variabil și vreme frumoasă în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- Federaţia Rusă a contestat hotărârea CtEDO în cazul ţăranilor din Dubăsari
- LOVITURĂ DE TEATRU! Oligarhul care a finanțat PAS și PPDA, alungat din Marea Britanie
- Rusia contestă decizia CtEDO, prin care este condamnată în cazul terenurilor agricole din Dubăsari, și dă vina pe autoritățile de la Tiraspol
- Actual / Se strânge latul! Oligarhul care a finatat PAS și PPDA alungat din Marea Britanie. Maia Sandu si Năstase au motive de ingrijorare
- Un tanar din Marea Britanie, condamnat la inchisoare pe viata. A petrecut o noapte cu iubita rivalului sau, dupa care a decis sa-l omoare: „Ai încurcat-o” - FOTO
- Atleta Lilia Fisikovici a stabilit un nou record al Moldovei la maraton după 27 de ani
- METEO în ultima zi de octombrie: Vânt slab şi ploi în unele regiuni ale ţării. Câte grade vor indica termometrele
- (video) Cunoști limba engleză și vrei să descoperi Marea Britanie. Devino voluntar în cadrul competiției Tools for self reliance
- În nordul şi centrul ţării cerul va fi variabil, la sud se aşteaptă ploi slabe. Câte grade vor indica termometrele
- Patru ani fără regretatul Constantin Tănase
- Lilia Fisikovici a bătut recordul Moldovei la maraton după 27 de ani
- Actual / Injustiția din regiunea transnistreană, în atenția CEDO
- METEO 30 OCTOMBRIE: Vreme frumoasă și cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- Bine de ştiut! Cea mai rapidă cură de slăbire: dieta cu lămâi
- Trecerea la ora de vară discutată la o reuniune ministerială informală în Austria
- Vreme frumoasă și cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- A vrut să-și îngroape copilul, dar a aflat că a fost ars. Povestea dramatică a unei mame din Marea Britanie
- A vrut să-și îngroape copilul, dar a aflat că fost ars abia după 8 ani. Povestea dramatică a unei mame din Marea Britanie
- Prima medalie la un Campionat Mondial la lupte greco-romane pentru Moldova în ultimii 20 de ani. Victor Ciobanu, vicecampion mondial
- METEO 29 octombrie: Începem săptămâna cu vreme caldă şi maxime generoase. Când se va răci
- Din barcă, în cuşcă! Vasile Suprovici a practicat canotajul de la 14 ani
- Luptătorul Victor Ciobanu a devenit vicecampion mondial
- METEO: Cer variabil, fără precipitații
- Locuitorii regiunii transnistrene pot să circule deja cu automobilele lor în afara Republicii Moldova
- Moldova a trecut la ora oficiala de iarna, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de astazi sa fie cea mai lunga din acest an
- Moldova a trecut la ora de iarnă. Acele ceasornicelor au fost date cu o oră în urmă
- METEO 28 octombrie: Vreme frumoasă în toată ţara
- Distracţie şi voie bună: La hramul din Bursuc a participat şi Vlad Plahotniuc
- Uniunea Europeană a prelungit sancțiunile aplicate administrației de la Tiraspol
- Cer variabil: Cum va fi vremea în weekend
- Actual / UE a prelungit sancțiunile aplicate administrației de la Tiraspol
- MAE București: sistemul antirachetă de la Deveselu nu face obiectul Tratatului INF
- UE a prelungit sancțiunile față de conducerea Transnistriei. Tiraspolul numește decizia „contraproductivă”
- Actual / Specialiştii atenţionează să fim atenţi în noaptea când se va trece la ora de iarnă
- METEO 27 octombrie 2018: Cer noros în toată ţara
- Schimbam acele ceasornicului in aceasta noapte. Trecem la ora de iarna, asa ca ora 4 va deveni ora 3, iar asta ar insemna ca duminica va fi cea mai lunga zi din an. Ce spun autoritatile - VIDEO
- Lucrările de construcție a podului din Anenii Noi, care trece peste râul Bâc, au fost finalizate
- Tiraspolul a criticat prelungirea sancțiunilor UE pentru liderii regiunii secesioniste din stânga Nistrului
- Detalii despre dosarul în care ar fi vizat deputatul Iurie Țap. Reacția Procuraturii Anticorupție
- O femeie a murit pe traseul național R1, între satele Prepelița și Mihailovca. Actualizare
- UE a prelungit cu un an măsurile restrictive împotriva conducerii regiunii Transnistria din R. Moldova
- UE a prelungit cu 12 luni sancțiunile împotriva reprezentanților separatiști de la Tiraspol
- Marina Regală australiană şi-a lansat primul escadron de drone
- Ion Bălan din Ştefăneşti - un tânăr cu o voinţă deosebită
- MAE București: Este greșit să fie invocate instalațiile militare de la Deveselu în contextul retragerii americane din tratatul INF
- Alternativă sistemului de notificare pentru elevii şcolilor româneşti din stânga Nistrului
- LOVITĂ MORTAL şi lăsată pe marginea drumului. Cadavrul unei femei, găsit pe o şosea din raionul Sângerei
- Vreau să filmez la Tiraspol. Cum procedez?
- Răspunsul MAE de la București la amenințările lui Putin: retorica agresivă este nejustificată şi contraproductivă
- Cum poți obține acreditare în regiunea transnistreană?
- O femeie a fost lovită mortal de un automobil, la Sângerei. Șoferul a spălat putina
- FOTO // Azi dimineață a fost deschis podul peste Bâc de pe traseul Anenii Noi - Florești
- Protocol semnat de Chişinău şi Tiraspol, implementat cu succes. Peste 140 de diplome de studii au fost apostilate
- METEO 26 octombrie 2018: Cer noros, iar pe alocuri va ploua slab. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Ion Bălan din Ştefăneşti - un tânăr cu o voinţă deosebită
- Lesnic și Ignatiev, față în față la Tiraspol: ”Carnetul de elev” și ”legitimația de profesor”, pe lista subiectelor abordate
- Un barbat de 53 de ani a ajuns la spital, dupa ce masina pe care o conducea s-a izbit violent de un TIR si s-a rasturnat, intr-o localitate din Nisporeni. Ce spune politia - FOTO
- Vor să facă din ţara lor o forţă de invidiat în fotbal. Chinezii au trimis fotbalişti într-o tabără militară
- Reglementarea transnistreană // Reprezentanții politici s-au întâlnit la Tiraspol în formatul „1+1”
- UN NOU ACCIDENT în CURBA MORȚII de la Bursuc: O maşină S-A RĂSTURNAT pe şosea (VIDEO/FOTO)
- Dosar penal pe numele unui deputat din opoziție? „Activismul meu deranjează, mai ales în sesiunea de toamnă a Parlamentului”
- METEO: Vremea instabilă se menţine. Câte grade vor indica mâine termometrele
- Circa 600 de autoturisme din regiunea transnistreană s-au înregistrat în primele două luni la Agenţia Servicii Publice
- „Bun venit pe lume”: Până acum, Fundația „Edelweiss” a dăruit 500 de cutii bebelușilor din Ceadîr-Lunga
- Transnistrenii își apostilează diplomele de studii la Chișinău pentru a pleca în Italia, SUA sau Franța
- Elevii şi profesorii şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului ar putea circula în baza unor carnete speciale
- Campania O NOUĂ VIAŢĂ: 500 de cutii pentru bebeluşi au fost distribuite până acum la Ceadâr-Lunga
- Putin ameninta: Rusia va tinti tari din Europa care gazduiesc rachete americane
- Putin amenință: Rusia va ţinti ţări din Europa care găzduiesc rachete americane
- METEO 25 octombrie: Cer noros, iar pe alocuri va ploua slab. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- LIBERĂ CIRCULAŢIE PENTRU ELEVI. Subiectul şcolilor româneşti va fi discutat astăzi la Tiraspol
- Sheriff Tiraspol eliminată din Liga Campionilor la tineret
- Aprobat de comisie: Un centru cultural-educațional va fi construit în UTA Găgăuzia
- Tiraspolul cere ca moldoveanul retinut la Moscova pentru ca a furat o bicicleta, sa fie extradat. Individul de 29 de ani a comis o serie de violuri si a omorat sapte oameni. Declaratiile facute de el s-au dovedit a fi adevarate - VIDEO
- În Găgăuzia va fi construit un centru cultural-educaţional
- Un bărbat din Tiraspol, reținut la Moscova pentru furtul unei biciclete, a mărturisit șapte crime
- Motivul pentru care Tiraspolul a anunţat în căutare un fost „premier” şi „trei miniştri” (foto)
- 584 de vehicule din regiunea transnistreană au fost înmatriculate de la deschiderea ghişeelor ASP din Tiraspol şi Râbniţa
- În acest weekend dăm ceasurile înapoi și dormim mai mult. Cum ne va afecta trecerea la ora de iarnă?
- Audieri în comisia securitate națională // Numărul transnistrenilor care au cerut numere neutre
- FOTO. Ana Şerbacova: Depozitul frigorific a fost o necesitate care ne-a ajutat să dezvoltăm afacerea
- Caz şocant! Un bărbat din Tiraspol a ucis 6 femei după ce a fost părăsit de iubita sa
- Un bărbat din Tiraspol, reținut la Moscova pentru furtul unui biciclete, a mărturisit șapte crime
- METEO 23 OCTOMBRIE 2018: În toată țara cerul va fi variabil. Câte grade vor indica termometrele
- Sheriff Tiraspol a câștigat pentru a 17-a oară campionatul național de fotbal
- Unul dintre cele mai scumpe telefoane revine pe piață cu un nou model. Ce specificații are smartphone-ul
- Cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- Unde dai şi unde CRAPĂ! Presa de la Bucureşti tirajează intens ideile unor indivizi afiliaţi serviciilor secrete ruse
- Sheriff a devenit campioana Moldovei pentru a 17-a oara. Tiraspolenii au remizat cu Milsami Orhei, scor 1 la 1 - VIDEO
- Și-a găsit sfârșitul într-o căldare cu apă. O bătrână din Florești a fost găsită fără suflare pe prisma casei sale
- Escroc cu mână lungă. Un tânăr din Capitală a atacat o femeie şi i-a furat telefonul mobil. Ce riscă acum (VIDEO)
- Actual / Partidul Politic “ȘOR”: la Concertul din Italia au venit circa 300 de moldoveni din diaspora
- Nu renunță la vechile năravuri! Presa PAS și PPDA a tirajat o nouă minciună crasă
- Actual / STOP FALS! Agora minte de îngheață apele în mijloc de vară. Vezi titlul fals și imaginile de la Adunarea Națională PDM Pentru Moldova
- Cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- Bine de știut! Dieta japoneză cu ceai roşu. Slăbeşti 10 kilograme în 5 zile
- O femeie din Florești a fost găsită moartă cu capul într-o căldare cu apă
- Vremea se va răci. Ce temperaturi anunță meteorologii pentru mâine
- Actual / Tot mai mulți agricultori moldoveni aplică la finanțări externe
- HOROSCOP 2019: Două zodii renasc din propria cenușă anul viitor, Balanțele au noroc chior
- Ca nu cumva sa dea gres in afacerea sa, un agricultor din Criuleni si-a plantat o livada cu soiuri de mere preferate de rusi, dar si de europeni: a fost sfatuit cum sa procedeze de americanii de la USAID - VIDEO
- Tot mai mulţi agricultori moldoveni aplică la finanţări externe
- Cer variabil, iar precipitații nu se prevăd. Câte grade vor indica termometrele
- Mănâncă în stil GRECESC: plan de alimentație mediteraneană
- Anunţ de ultim moment cu privire la starea lui Schumacher: „Am închis acest capitol, după o lungă perioadă de tristeţe"
- METEO 18 OCTOMBRIE 2018: Vreme caldă în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele
- METEO 18 OCTOMBRIE 2018: Vreme caldă în toată ţara. Câte grade vor indica mâine termometrele
- Meci mare in aceasta vineri in capitala. Zimbru Chisinau si Sheriff Tiraspol lupta pentru un loc in UEFA Youth League. Derby-ul U-19 se va desfasura pe Arena Academiei Zimbru - VIDEO
- Guvernul vrea să repare două drumuri din nordul țării cu bani din China
- Vreme caldă şi mult soare. Ce temperaturi ne aşteaptă
- O tânără de 19 ani a rămas blocată timp de 12 ore în baie fără hrană și telefon. Cum a fost salvată
- Chişinăul solicită Tiraspolului să nu împiedice libera circulaţie a elevilor şi profesorilor
- Chișinăul solicită anularea „sistemului de notificare” pentru elevii școlilor cu predare în grafie latină din transnistria
- METEO 17 OCTOMBRIE 2018: Cer senin și vreme frumoasă în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- GEST EXTREM al unui tată din Căpreşti, Floreşti: Şi-a înjunghiat propriul fiu (VIDEO)
- Tiraspolul susține că-și respectă angajamentele privind școlile cu predare în limba română
- Michael Schumacher. Fostul manager tocmai a făcut anunţul DEVASTATOR
- Bucurie pentru o familie din raionul Floreşti care a beneficiat de programul Prima Casă. Candu: Proiectul va fi unul de importanţa naţională
- Drum reabilitat în localitatea Temeleuţi
- DRUM NOU PENTRU SĂTENI. Drumul principal din satul Temeleuţi a fost asfaltat
- foto | Igor și Cristina, primul cuplu din Florești care și-au luat „Prima Casă”. Printre oaspeți - Andrian Candu
- Andrian Candu: Din anul viitor urmează reabilitarea drumurilor dintre localități
- Comunicat: Tiraspolul nu-și îndeplinește toate angajamentele în privința școlilor românești din regiunea transnistreană
- Drum asfaltat, în sumă de circa 2,4 milioane de lei, inaugurat în premieră într-un sat din raionul Florești
- (foto/video) O familie din Florești, prima beneficiară a programului de stat ”Prima Casă”, a primit cheile de la speakerul Candu
- Chișinăul solicită anularea ,,sistemului de notificare” din școlile de limba română din Transnistria
- Cadrele didactice din Florești solicită sprijinul Președintelui Parlamentului pentru modernizarea procesului de învățământ
- VIDEO, FOTO // Prima familie orașul Florești care și-a cumpărat locuință prin intermediul Programului „Prima Casă”. Spicherul Candu a venit cu daruri
- Cadrele didactice din Florești solicită sprijinul Președintelui Parlamentului pentru modernizarea procesului de învățământ
- Profesorii din Florești au cerut sprijinul lui Candu pentru modernizarea procesului de învățământ
- Vreme frumoasă și cer senin în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- AGENDA Președintelui Parlamentului Andrian Candu pentru luni, 15 octombrie 2018
- Trump îl va primi sâmbătă la Casa Albă pe pastorul Andrew Brunson, eliberat recent în Turcia
- SUA intensifică activităţile militare pentru contracararea Chinei şi a Rusiei
- Actual / Transnistria și-ar putea crea propria criptovalută
- Portalul Agora.md, afiliat PAS şi PPDA, DEMASCAT pentru tirajarea unui nou fals grosolan
- Luptătorul Vasile Diacon, medaliat cu bronz la Mondialele de tineret
- Poşta Moldovei pune în circulaţie seria de mărci „Orologiile Chişinăului”
- (foto, video) Cea mai lungă cursă aeriană din lume a pornit din Singapore. Unde urmează să aterizeze
- Specialiștii ADR Sud monitorizează lucrările desfășurate în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 – RD Sud, R34-Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hîrtop-la rețeaua de drumuri naționale”
- METEO 12 octombrie: Vreme caldă fără precipitaţii. Ce temperaturi ne aşteaptă
- METEO 11 octombrie: Vremea se menţine caldă în toată ţara. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Cristina Lesnic: Dreptul la educație în școlile cu predare în limba română fără bariere
- foto, video | Frumos, profitabil, dar ilegal. 17 parcele de cânepă, descoperite printre rândurile de porumb
- Actual / Un blogger deconspiră un nou fals, tirajat de presa care promovează PAS şi PPDA
- Cânepă camuflată printre rânduri de porumb, descoperită de polițiști la Florești. Imagini filmate cu drona
- SBU a publicat numele a trei moldoveni, membri ai grupului „Wagner”, care au luptat în Siria
- Cânepă cultivată printre rânduri de porumb, descoperită de polițiști. Plantele au fost nimicite (VIDEO)
- Actual / VIDEO // Polițiștii au ridicat drona în aer deasupra unui lot de pământ în raionul Florești. Iată ce au descoperit
- Aur olimpic la Jocurile de Tineret din Buenos Aires pentru Moldova. Înotătoarea Tatiana Salcuțan prima la 200 metri spate
- PERFORMANŢĂ PENTRU MOLDOVA! Înotătoarea Tatiana Salcuțan a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de tineret
- (foto) Înotătoarea din Moldova, Tatiana Salcuțan, a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires. Ce rezultat a înregistrat sportiva
- Victorie pentru R.Moldova! Înotătoarea Tatiana Salcuțan a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de Tineret
- METEO 10 octombrie: Cer variabil şi maxime generoase. Câte grade vor indica termometrele
- Mijloacele de transport din regiunea transnistreană a Republicii Moldova cu numere de înmatriculare neutre sunt admise în traficul rutier internațional
- Mașinile cu numerele de înmatriculare neutre sunt admise în traficul rutier internațional
- Performanță de succes la Jocurile Olimpice de tineret. Înotătoarea Tatiana Salcuțan s-a clasat pe locul 8 la proba 100 de metri bras
- Înotătoarea Tatiana Salcuțan s-a clasat pe locul 8 la Jocurile Olimpice de tineret de la Buenos Aires
- Vehiculele din regiunea transnistreană cu numere de înmatriculare neutre, admise de astăzi în traficul internațional
- Vreme frumoasă și cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- Când trecem la ORA DE IARNĂ. Cea mai lungă zi a anului
- Meteo: În următoarele zile vremea se va menţine caldă
- Actual / Un analist politic critică dur PAS și DA, pentru că sunt mai vizibili doar din străinătate și nu au proiecte pentru Moldova
- Un tânăr a murit într-un accident rutier în apropierea satului Izvoare
- Boicot sau strategie de lungă durată? Anatol Șalaru a dezvăluit în ce condiții PUN nu va participa la alegerile parlamentare
- /FOTO/ Accident cu final tragic la Florești: Un tânăr a decedat, iar alte trei persoane au fost transportate la spital
- (18+) IMAGINI DE GROAZĂ! Un tânăr de 22 de ani şi-a pierdut viaţa într-un teribil accident rutier la Floreşti
- Un tânăr a murit, într-un accident la Florești. Versiunea poliției: Șoferul conducea cu viteză excesivă (FOTO 18+)
- Viteza excesivă face din nou victime. Un tânăr a murit, iar alții trei au ajuns la spital după ce s-au izbit cu mașina într-un stâlp
- FOTO // Un tânăr și-a pierdut viața în această noapte după ce s-a izbit cu mașina într-un pilon
- Accident grav în raionul Florești. Un tânăr de 22 de ani a decedat, iar alți trei au fost răniți
- Actual / (18+) FOTO // Grav accident rutier în raionul Florești: un mort și trei răniți
- Sigur nu ştiai asta! Planta care prelungeşte viaţa cu cel puţin 10 ani
- Grigorii Karasin: Cheia reglementării conflictului transnistrean este la Chișinău și Tiraspol
- Tiraspolul și Moscova insistă pe o nouă reuniune în formatul 5+2 până la finele anului
- Răbdarea le-a ajuns la os. Protest pe drumul Ungheni-Cetireni
- FOTO // Tiraspolul se înarmează cu sisteme Grad de ultimă generație, fabricate în Transnistria
- METEO 8 octombrie: Vremea se menţine răcoroasă în toată ţara. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- METEO. Cum va fi vremea la începutul săptămânii
- /VIDEO/ Ce ajutor vor primi victimele exploziei și unde Filip a ordonat ca acestea să fie cazate
- Sheriff e ca si campioana, in Divizia Nationala. Tiraspolenii au un avans de 15 puncte fata de Milsami si Petrocub - VIDEO
- Sheriff Tiraspol are nevoie de doar un punct pentru a obţine cel de-al 17-lea titlu de campioană a Moldovei
- Moment penibil pentru Donald Trump. Liderul de la Casa Alba, surprins cu o bucata lunga de hartie igienica lipita de talpa pantofului - VIDEO
- Îți dorești o podoabă capilară mai lungă, rezistentă și strălucitoare? 11 trucuri pentru ca părul tău să crească mai repede
- India a semnat un contract pentru achiziționarea unor sisteme de rachetă anti-aeriană ruse cu rază lungă de acțiune S-400
- O echipă de la Universitatea de Stat din Tiraspol a devenit cea mai bună la concursul interuniversitar Brain Ring
- Ceremonie omagială la Paris în memoria șansonetistului francez Charles Aznavour
- TRUMP și poate cel mai RUȘINOS episod al carierei sale politice
- Au fost desemnați cei mai buni profesori din acest an. Lista câștigătorilor
- Un investitor chinez vrea să dezvolte Aeroportul Mărculești. Ce proiecte vrea să lanseze
- METEO 5 octombrie: La ce valoare va urca mercurul termometrelor astăzi şi cum va fi în weekend
- O importantă companie chineză, interesată să investească în Aeroportul Internațional Liber Mărculești. Gaburici: Vom oferi tot suportul necesar
- Silvia Radu despre politicienii care sunt împotriva vaccinurilor: „Este indamisibil să spui atâtea minciuni”
- IMPORTANT: O importantă companie chineză, interesată să investească în Aeroportul Internațional Liber Mărculești
- O importantă companie chineză, interesată să investească în Aeroportul Internațional Mărculești
- O importantă companie chineză, interesată să investească în Aeroportul Internațional Liber Mărculești
- Vremea se răceşte. Câte grade vor indica termometrele
- Rezultat bun, inaintea meciului retur. Sheriff Tiraspol a remizat pe terenul echipei azere Gabala - VIDEO
- Actual / Silvia Radu, despre socialiștii care se opun vaccinării: Este inadmisibil să spui atâtea minciuni doar pentru a-ți crește ratingul electoral
- Chișinăul insistă asupra soluționării problemei școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană
- METEO 4 octombrie: Cer variabil şi vânt slab. Câte grade vor indica termometrele
- Sheriff Tiraspol a remizat la Gabala
- Vreme frumoasă în toată ţara. Ce temperaturi ne aşteaptă
- Platon: Toate creditele de la BEM au fost acordate lui Șor și Plahotniuc. În dosarul lui Filat nu e nicio referință la asta
- Dumitru CRUDU // Procurorii morali și referendumul
- Moscova și Tiraspolul vor să forțeze o nouă întâlnire în formatul „5+2”
- O Școală Perinatală a fost inaugurată la Tiraspol. Trei specialiști vor sta la dispoziția viitorilor părinți
- Pare scundă, dar este mai înaltă decât multe dintre femei. Ce înălţime are Regina Elisabeta?
- Actual / O Școală Perinatală, finanțată de UE, a fost deschisă la Tiraspol
- „S-a furat lumina” în parcul Valea Morilor. Un tiraj electric de 86.000 de lei a dispărut peste noapte
- METEO 2 octombrie: Cer variabil şi ceață. Cât de cald va fi astăzi şi când va ploua
- Silvia Radu: Vă îndemn să îi ascultați pe doctori și să faceți vaccinurile obligatorii la copii
- O școală pentru viitorii părinți a fost deschisă și la Tiraspol, tot cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (FOTO)
- La Tiraspol a fost deschisă o Școală Perinatală. Vor fi organizate lecții pentru viitoarele mămici și tătici
- Cu sprijinul UE, la Tiraspol a fost inaugurată o Școală Perinatală
- (OPINIE) Dionis Cenușă: Guvernarea se teme de proteste post-electorale și precedentul armeano-românesc
- Eșec al referendumului în Macedonia privind schimbarea denumirii țării
- METEO 30 SEPTEMBRIE 2018: Cer variabil şi temperaturi tomnatice. Câte grade vor indica termometrele
- Actual / VIDEO // Bruxelles se confruntă cu proteste violente
- Mâine cerul va fi variabil. Când va ploua
- RAIUL CĂPŞUNILOR în satul Cunicea. În localitate sunt plantate 100 de hectare de căpşuni
- Olia Tira: “Am inceput sa ma iubesc cu adevarat abia dupa 30 de ani. ” Emisiunea Sounds Goood din 29.09.2018 - VIDEO
- METEO 29 septembrie: Cer variabil şi vreme rece. Câte grade vor indica termometrele
- VREME DE WEEKEND. Câte grade vor indica termometrele
- /VIDEO/ Cei care au ajuns la nunta de aur spun că răbdarea este cheia succesului pentru a trăi, împreună, o viață lungă și frumoasă
- SURPRIZE DE LA METEO: Cum va fi vremea în weekend
- La Tiraspol a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor
- Se încălzeşte puţin. Câte grade vor indica termometrele
- Secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor DESFIINŢEAZĂ o ştire falsă publicată de Mold-street
- Unde dai și UNDE CRAPĂ: Transnistria este considerat un partener serios pentru Rusia, deși are datorii de 6 miliarde de lei
- La Tiraspol a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto
- Șoferii sunt atenționați să fie prudenți la o intersecție cu cale ferată din Ceadîr-Lunga
- Spicherul Candu l-a DAT AFARĂ de la ședința Parlamentului pe consilierul prezidenția al lui Igor Dodon: „Ne vom descurca și fără dumneavoastră”
- Candu l-a alungat de la ședința Parlamentului pe consilierul lui Dodon
- Medalie de bronz pentru Vasile Diacon.
- METEO 27 septembrie: Cer variabil şi vreme rece. Când vom avea, din nou, temperaturi de 23 de grade Celsius
- HOROSCOP: Zodiile care vor duce o viață lipsită de griji! Scot bani și din piatră seacă
- ALARMANT! Șase fraţi din satul Copceac s-au molipsit unul de la celălalt de rujeolă
- Separatiștii de la Tiraspol ne numără exercițiile militare
- Igor Dodon și Dmitri Kozak se pronunță pentru un „dialog permanent între reprezentanții ambelor maluri ale Nistrului” (VIDEO)
- Afaceri de succes. Satul care a renăscut și a reușit să mențină tinerii acasă, datorită producerii intense a căpșunului (foto)
- Avertismentul unui oficial rus cu privire la scutul american antiracheta din Romania
- Ministerul pentru Românii de Pretutindeni dezminte că ar finanța siteuri care preiau Sputnikul rus
- METEO 26 septembrie: Cer variabil şi vânt slab. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Alte sapte persoane s-au imbolnavit de rujeola. Autoritatile anunta ca numarul oamenilor care au contractat virusul a ajuns la 293 - VIDEO
- Avertismentul unui oficial rus cu privire la scutul american antiracheta din Romania
- Cod portocaliu de rujeolă: Au fost confirmate încă două cazuri
- Rusia: Sistemul antibalistic din România poate genera anularea Tratatului Forţelor Nucleare
- Rusia, noi acuzații grave la adresa sistemului antirachetă din România
- Premiera fierbinte pentru Adrian Ursu. Interpretul a lansat o piesa noua cantata in duet cu artistul roman Connect-R - “Mai fierbinte”. Vezi videoclipul incendiar - VIDEO
- Un tânăr a murit, iar altul - este în stare gravă, după ce mașina în care se aflau a ajuns într-un copac la Slobozia (FOTO)
- METEO 25 septembrie: Vânt puternic şi ploi de scurtă durată. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Vremea se răceşte simţitor în următoarele zile. Câte grade vor indica termometrele
- Te-ai gandit sa pleci din tara? Locuri in care esti platit doar sa vii si sa vrei sa locuiesti acolo
- Tiraspolul dezminte informațiile despre prăbușirea unui elicopter militar în regiunea separatistă
- METEO 24 septembrie: Vreme ploioasă la început de săptămână. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- Sheriff Tiraspol, aproape campioana, in Divizia Nationala: a invins-o pe Zaria Balti si are 13 puncte avans fata de Milsami - VIDEO
- Un elicopter militar s-ar fi prăbușit în regiunea transnistreană. Ce spun autoritățile separatiste
- Autoritățile de la Tiraspol au dezmințit informațiile din presa moldoveană despre prăbușirea unui elicopter militar în regiunea separatistă
- O fabrică sub brandul „Nike” urmează a fi deschisă în orașul Taraclia
- Actual / A venit oficial toamna, din punct de vedere astronomic
- Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, oaspete de onoare la nunta unui cuplu de tineri democrați
- Echinocţiul de toamnă 2018: Nopțile devin mai lungi, iar zilele tot mai scurte. Ce efecte are fenomenul asupra sănătății?
- Administrația de la Tiraspol examinează proiectul bugetului pentru 2019. Autorii propun majorări de salarii și de prestații sociale
- Actual / Coniac în valoare de 22.000 de lei, ridicat de polițiștii din Florești
- Coniac din Transnistria, adus CLANDESTIN de peste Nistru: Poliția CONFISCĂ alcoolul, pentru că nu dispune de acte de proveniență
- /VIDEO/ Unul din militarii care au fost la bordul avionului rusesc doborât în Siria ar fi originar din Tiraspol
- Cod portocaliu de rujeolă: Ultimele patru cazuri suspecte nu au fost confirmate
- Actual / Tran Dai Quang, preşedintele vietnamez, a MURIT la vârsta de 61 de ani
- Business Insider: Soldații americani din Siria au deschis focul pentru a-i alunga pe militarii ruși
- CUC și-a expus îngrijorarea privind noua încălcare a regimului Zonei de Securitate admisă de structurile Tiraspolului
- (video) Au acordat instrumentele muzicale și au pus la punct repertoriul. Muzicienii te invită la Ethno Jazz Festival 2018
- Compania BASF a achiziţionat businessul semincer legumicol de la Bayer
- Președintele american Donald Trump și-a reluat atacurile verbale împotriva propriului ministru al justiției Jeff Sessions
- Un moldovean din Tiraspol și un ucrainean din Bender, cercetați la Tudora pentru prezentarea unor documente falsificate la frontieră
- Un moldovean și un ucrainean din regiunea transnistreană, prinși cu acte false la frontiera Tudora. Ce explicații le-au oferit polițiștilor de frontieră
- METEO 20 septembrie 2018: Cer variabil, iar precipitații nu se prevăd. Câte grade vor indica termometrele
- Artista plastică Geta Brătescu a încetat din viață
- VIDEO. Dictatură, tiranie sau eșec. Iată cum este văzută democrația din Republica Moldova de propriii cetățeni
- La Cazaclia a început lichidarea alunecărilor de teren
- Declarație sfidătoare și RĂZBOINICĂ la Tiraspol: Transnistria este un stat suveran
- Cum se prepară cea mai populară băutură terapeutică din Rusia şi ce efecte benefice are pentru sănătatea noastră!
- METEO 19 septembrie: Vreme caldă în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele
- Peste 2 000 de transnistreni au solicitat până acum plăcuțe cu numere de înmatriculare NEUTRE
- TREBUIE SĂ ȘTII! Cu două ingrediente banale poți scăpa de migrene
- Vreme frumoasă în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele
- Politolog: Alegerile parlamentare reprezintă noul viitor test al UE pentru guvernarea de la Chișinău
- OSCE și-a exprimat îngrijorarea față de exercițiile militare organizate de regimul separatist lângă Tiraspol în 14 septembrie
- METEO 18 septembrie: Cer variabil şi temperaturi generoase. Când va ploua
- Misiunea OSCE în Moldova, îngrijorată de exercițiile militare neautorizate în Zona de Securitate
- Misiunea OSCE în Moldova și-a exprimat îngrijorarea față de exercițiile militare la Nistru organizate de Tiraspol
- Misiunea OSCE în Moldova, îngrijorată de noile exerciţii militare ale aşa-numitor forţe armate transnistrene
- Misiunea OSCE, îngrijorată de exercițiile militare neautorizate în zona de securitate
- Misiunea OSCE în Moldova, îngrijorată de exercițiile militare neautorizate în Zona de Securitate
- Șase candidați PSRM, înaintați pentru circumspcripții electorale. Cine sunt aceștia și ce averi declară
- Sportiva din Moldova, Lilia Fisikovici, a stabilit un nou record național la semimaraton. Ce rezultat a înregistrat aceasta
- PSRM a înaintat primele candidaturi pentru funcțiile de deputat în circumscripțiile Căușeni, Ștefan-Vodă, Florești și Soroca
- Partidul Socialiștilor a înaintat 4 candidați pe circumscripții nominale pe care îi va susține în campania electorală. Cine sunt aceștia
- În România, Curtea Constituțională discută propunerea de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie
- METEO 17 septembrie: Cer variabil şi temperaturi generoase. Câte grade vor indica termometrele
- Sheriff Tiraspol s-a impus în derby-ul cu Zimbru
- Cer variabil și vânt slab în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- METEO 16 septembrie 2018: Ploi slabe în nordul țării. Câte grade vor indica termometrele
- Liderii din Găgăzia se expun vizavi de data prospusă pentru alegerea bașcanului
- Cer variabil și ploi de scurtă durată. Câte grade vor indica termometrele
- video | „Ucid dragostea din cuplu și alungă fericirea”. Ce spune Alina Andronache despre cine și ce trebuie să facă în familie?
- METEO 15 septembrie 2018: Cer variabil, iar pe alocuri vor cădea ploi de scurtă durată
- Cer noros, iar pe alocuri vor cădea ploi de scurtă durată. Câte grade vor indica termometrele
- "EL CLASSICO" DE MOLDOVA: Sheriff Tiraspol va juca duminică cu Zimbru Chişinău
- Nasul lui Vlad Filat, cu barba lunga, dupa trei ani de inchisoare. Vezi cum arata acum Ion Rusu - VIDEO/Anticoruptie.md
- Primele incidente: Angajaţii birourilor de înmatriculare a maşinilor cu numere transnistrene, PERCHEZIŢIONAŢI de "miliţie"
- Delegaţia Chişinăului la CUC: Tiraspolul blochează accesul angajaţilor ASP la birourile recent inaugurate
- Transnistrenii nu-și respectă din nou angajamentele asumate. Au percheziționat angajații ASP și le-au ridicat documente oficiale
- METEO 14 septembrie: Cer variabil în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele
- /VIDEO/ Copaci „înnebuniți de căldură”. Mai mulți copaci din toată țara au înflorit repetat. Ce spun experții
- Cum se schimbă vremea în următoarele zile şi ce temperaturi ne aşteaptă
- Participă la un concurs de materiale jurnalistice combaterii discriminărilor persoanelor cu dizabilități
- 5 producători din Cunicea au construit o cameră frigorifică pentru păstrarea fructelor
- Analiza condiţiilor meteorologice şi agrometeorologice în intervalul 3-9 septembrie 2018
- /VIDEO/ Un jurnalist va reprezenta Tiraspolul în Dumă. 85% dintre cetățenii ruși din regiunea transnistreană au votat pentru Evghenii Primakov
- Americanii comemorează 17 ani de la atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3000 de morți
- (foto) Festivalul „Nistru Jazz Fest” a reunit interpreți de pe ambele maluri ale Nistrului. Cine a evoluat pe scenă
- În sfârşit, vremea se încălzeşte. Ce temperaturi ne aşteaptă
- Actual / Primele cazuri de rujeolă, identificate în Transnistria
- Numărul cazurilor confirmate de rujeolă a ajuns la 281. Luni au fost înregistrate 3 cazuri suspecte la Tiraspol și Chișinău
- Liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski pledează pentru continuarea în forma actuală a „misiunii ruse de pacificare pe Nistru”
- 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001: Două avioane deturnate au lovit turnurile WTC
- Cod portocaliu de rujeolă: Luni au fost înregistrate trei cazuri suspecte, unul în Chișinău
- O femeie cu patru copii a rămas pe drumuri după ce un individ le-a incendiat casa (PROMO)
- Reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, în vizită în Republica Moldova
- Coreea de Nord a organizat o paradă militară cu baloane şi flori colorate, la 70 de ani de la formarea țării
- Actual / Politolog: Rusia menține embargourile față de Moldova, dar vrea să beneficieze pe seama Acordului de Asociere
- O femeie cu patru copii a rămas pe drumuri după ce un individ i-a dat foc casei (PROMO)
- Maria Ciobanu: deportații turci nu au fost o amenințare la adresa securității R. Moldova
- Hai Moldova! Hai Ungheni! Curățenie într-o singură zi
- Rusia a acceptat să livreze în continuare armament Armeniei
- Galerie FOTO / O zi în orașul Minsk, Belarus
- „O poveste lungă, cu zmei și balauri” – reacții la declarațiile lui Candu despre expulzarea celor 7 cetățeni turci
- Liberal-democrații comentează raportul SIS privind expulzarea profesorilor: „O poveste lungă cu zmei și cu balauri”
- Cancelara germană Angela Merkel, a sosit la Skopje, înainte de referendumul pentru schimbarea denumirii Macedoniei
- Reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, reuniţi la Chişinău