Dividendele nerevendicate timp de 3 ani sunt trecute la venitul societăţii

Dividendele care nu sunt revendicate pe parcurs de trei ani de către acţionar sunt trecute la venitul societăţii. Monitorul Oficial de astăzi, 8 decembrie publică hotărârea Curţii Constituţionale din 19 iulie, prin care prevederile legale respective sunt declarate constituţionale, transmite IPN.

La 22 mai, Curtea a fost sesizată de către 3 deputaţi care au cerut controlul constituţionalităţii articolului respectiv din Legea privind societăţile pe acţiuni, invocând că sunt încălcate prevederi stipulate în Constituţie şi în Protocolului nr.1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea Constituţională menţionează că motivele care au determinat decizia sa se desprind şi din poziţiile expuse în acest context de mai multe instituţii. Astfel, în opinia preşedintelui ţării, dividendele care urmau a fi plătite din profitul societăţii pe acţiuni, dar care nu au fost ridicate de către acţionar, constituie o sursă a activelor nete ale societăţii. În acest sens, nu poate fi invocată exproprierea acţionarului, deoarece odată cu sporirea activelor nete ale societăţii pe acţiuni sporeşte şi valoarea acţiunilor acesteia.

Parlamentul a menţionat în formă scrisă că autorii sesizării confundă dreptul de proprietate cu dreptul de primire a proprietăţii. Iar în opinia Guvernului, stabilirea termenului de 3 ani pentru exercitarea dreptului de primire a dividendelor corespunde prevederilor constituţionale şi nu constituie o ingerinţă în respectarea dreptului fundamental la proprietate stipulat în art.46 din Constituţie.

Examinând şi explicând prevederile articolelor 1 alin. (3). 9 alin. (1) si (2), 46 si 54 din Constituţie, Curtea Constituţională a respins sesizarea deputaţilor şi a recunoscut constituţional art. 49 alin. (13) din Legea nr. 1134-XIII din 2 aprilie 1997 privind societăţile pe acţiuni. Decizia CC este definitivă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.