Ministrul în exerciţiu al finanţelor, Anatol Arapu, a fost audiat joi, 2 decembrie, în şedinţa specială a Parlamentului cu privire la fraudele din sectorul bancar. Anatol Arapu a informat parlamentarii despre acţiunile ministerului din perioada de după instaurarea administraţiei speciale la cele trei bănci – Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, transmite IPN.
Anatol Arapu a menţionat că Ministerul Finanţelor a emis garanţie de stat pentru garantarea creditelor de urgenţă acordate de Banca Naţională a Moldovei celor 3 bănci -BEM, Banca Socială şi Unibank în sumă totală peste 14,8 miliarde de lei. La situaţia din 16 octombrie 2015, soldul creditelor de urgenţă garantate cu garanţii de stat a constituit 14,1 miliarde de lei, iar soldul dobânzii calculate a constituit 8,8 milioane de lei.
Arapu a notat că potrivit BNM, la data de 20 noiembrie 2015, Banca Socială şi Unibank au rambursat parţial creditul de urgenţă în sumă de 60, şi respectiv 140 de milioane de lei şi integral dobânda aferentă creditelor. Către data de 24 noiembrie, soldul creditelor de urgenţă restant a constituit 13,9 miliarde de lei.
Potrivit lui Arapu, garanţia de stat urmează a fi substituită cu valori mobiliare de stat emise de Ministerul Finanţelor într-un termen care este negociat în prezent cu experţii Fondului Monetar Internaţional, deoarece are o influenţă majoră asupra datoriei de stat.
Potrivit ministrului, în momentul în care statul a intervenit, cele 3 bănci deja erau falimentare, iar partenerii de dezvoltare recomandau lichidarea lor.