Primarul General, Ion Ceban, a vizitat standul de țară al Republicii Moldova la Târgul de Turism al României
Primăria municipiului Chişinău îşi exprimă regretul profund în legătură cu încetarea din viaţă a lui Mihai Sorochin, şef al Direcţiei generale a Fondului municipal de susţinere socială a populaţiei.
În aceste momente de mare tristeţe, suntem alături de familia regretatului nostru coleg Mihai Sorochin. Un OM şi COLEG adevărat, ce şi-a pus toată înţelepciunea, dragostea şi dăruirea pentru locuitorii oraşului, activând în cadrul Primăriei municipiului Chişinău peste 20 de ani, unde a gestionat un domeniu foarte sensibil.
Mihai Sorochin a absolvit Colegiul Cooperatist din Moldova şi Universitatea de Stat din Moldova. Începând cu anul 1993 activează în cadrul Primăriei municipiului Chişinău, în calitate de şef al Direcţiei generale a Fondului municipal de susţinere socială a populaţiei. A decedat în seara zilei de ieri, în urma unui atac de cord.
Vestea plecării sale pe neaşteptate pe drumul veşniciei ne-a întristat şi îndurerat pe toţi. Transmitem sincere condoleanţe şi sentimentele noastre de compasiune familiei, rudelor şi celor care l-au cunoscut şi apreciat. Împărtăşim durerea lor şi îi asigurăm de tot sprijinul moral de care vor avea nevoie în aceste momente de grea cumpănă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău