Universitatea din Taraclia nu se închide. Dan Perciun a explicat cum instituția își va continua activitatea

Taraclia universitatea
Foto:Alexei Golubev/RFE

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că urmează să elaboreze un proiect de Hotărâre de Guvern privind dizolvarea Universității de Stat „Grigore Țamblac“ din Taraclia. Acest lucru nu înseamnă însă că instituția se va închide sau va dispărea, or, ea urmează să devină o sucursală a Universității „Anghel Kăncev” din Ruse, Bulgaria.

Anunțul publicat de autorități pe portalul destinat consultărilor publice a stârnit semne de întrebare și, pe alocuri, a fost interpretat greșit. Contactat de #diez, ministrul educației, Dan Perciun, a menționat că instituția nu se închide, dar devine parte a Universității „Anghel Kăncev” din Ruse.

Universitatea din Taraclia devine o sucursală a universității din Ruse, Bulgaria. Va continua să activeze în acest format și chiar va emite diplome europene. Statul Republica Moldova în continuare va aloca locuri din bugetul de stat pentru această universitate. Bulgaria urmează să investească și 1 milion de euro în renovarea căminului de acolo. În esență, universitatea își continuă activitatea, chiar și-o amplifică, doar că într-un nou format, devenind parte a universității din Ruse.

Dan Perciun, ministrul educației și cercetării

Universitatea de Stat din Taraclia este o instituție de învățământ superior publică, înființată la inițiativa comunității bulgare din Republica Moldova. Instituția pregătește specialiști în domeniul pedagogiei învățământului primar, muzicii, asistenței sociale, pedagogiei preșcolare, limbii și literaturii bulgare și române, limbii și literaturii române și engleze, dar și istoriei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente