„În ianuarie 2024, Curtea de Apel Chișinău a emis sentința de condamnare în privința inculpatului la 25 ani privare de libertate, acesta eschivându-se de la executarea pedepsei.
În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, cu suportul ofițerilor de investigație ai INI, condamnatul a fost localizat și reținut în localitatea Horodca din Ialoveni.
Acesta a fost plasat în Penitenciar”, comunică IGP.
„Undeva pe la vârsta de 9 ani, tata a început să ceară să-i fac masaj, venea dezgolit în cameră și îmi dădea telefonul în mână ca să privesc filme pornografice. Mă asigura că toți tații fac așa cu fiicele lor”, așa începe istoria halucinantă a două surori care au fost abuzate sexual ani la rând de tatăl lor. Copilărie lor pare a fi una ruptă de realitate, cel care trebuia să le ofere sprijin și ajutor, le-a devenit dușman, iar când acestea au crezut că tatăl lor va fi pedepsit de autorități, acesta a fugit și se afla până în ziua de astăzi în căutare. Ea este Liuba Bejenari, o tânără originară din Lozova, Strășeni, care a decis să treacă peste tot coșmarul trăit de ea și sora ei și să povestească public în cadrul monologului pentru Dorin Galben, viața de coșmar pe care a trăit-o ea și sora ei alături de tatăl lor. „Vă rog prindeți-l și închideți-l, el este un pedofil”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!