„Sunt Angela Stronici, am 51 de ani, vin din R. Moldova, dar locuiesc la Roma și sunt medic. Mă simt realizată ca medic în Italia, îmi simt viața realizată în Italia”, așa și-a început povestea moldoveanca plecată din țară de câteva decenii.

„Am venit la Roma când aveam 26 de ani, ca să-mi fac viața ca medic aici”

„Am venit la Roma când aveam 26 de ani, absolvisem de câteva luni universitatea și internatura și am venit să-mi fac viața ca medic aici. Am știut tot timpul ce vreau să fac, medicina a fost profesia care m-a capturat de mică. La 7 ani am scris, într-o compunere, că vreau să fiu medic pe navele de croazieră. Vorbim de anii 80, eram într-o țară închisă, când nici nu puteai ieși să vezi ce este peste hotare. Voiam să mă fac medic, dar și să văd lumea. Nu sunt medic pe nave de croazieră, dar am fost în multe croaziere. Ambii părinți au fost în vinificare și până în ultimul moment au încercat să mă tragă în profesia lor. Dar pasiunea mea de a fi în medicină a câștigat tot timpul”, își amintește Angela Stronici.

„La catedra de Anatomie în subsol erau bazine de formaldehidă cu cadavre, boschetari”

„După clasa a 8-a la Stăuceni, m-am dus la școala medicală de bază, la Chișinău. Era cea mai frumoasă, forma foarte bine personalul medical. După ce am absolvit-o cu succes, m-am dus la universitate. Noi făceam carte la Universitatea Testemițanu, era foarte greu de intrat, trecea unul din 10. A fost foarte greu. Ulterior am făcut universitatea și aici și am văzut o mare diferență. În Moldova, aveam la dispoziție cadavre. La catedra de Anatomie în subsol erau bazine de formaldehidă cu cadavre, boschetari, persoane pe care nimeni nu le căuta sau care își donau corpul și puteam să studiem organele. Cursul de anatomie consta în studierea pielii, mușchilor, organelor, pe care le scoteam din cadavru. Intram circa 15 studenți în aula de anatomie, cu acel cadavru alături, ca pe vremuri, era un miros groaznic, iar profesorul ne spunea: Cui nu-i place mirosul, de pe acum strângeți valiza și plecați acasă. Aveam formarea ceea rusă, în Italia îmi spun că am avut o educațien siberiană. Am ales să fiu medic pentru că îmi place mult să am relații cu oamenii, iubesc oamenii, îmi place să-i ajut, sunt altruistă”, povestește eroina.

„Am ales să fac ecografia prin imagini, pentru că era ceva inovativ”

Și pentru că și-a dorit cu adevărat să devină medic, era o studentă bună: „Și la universitate eram bravo, am fost printre primii în grupă, nu aveam dificultate. Am ales să fac ecografia prin imagini, pentru că era ceva inovativ, mixul de tehnologie și posibilitatea de a ajuta oamenii mi-a plăcut foarte mult și îmi place și acum. Eu fac ecografie la toate organele - tiroida, glanda mamară, organele interne, abdomenul, doppler, doppler vascular„.

„În anul trei de facultate m-am căsătorit cu un alt student. Aveam 21 de ani”

Eroina s-a căsătorit încă pe vremea când își făcea studiile la medicină: „În anul trei de facultate m-am căsătorit cu un alt student. Ne-am cunoscut la 20 de ani și ne-am căsătorit la 21. Am ales să concepem copilul când eram în anul 6, ultimul. Am făcut tot anul în prima jumătate de an și în aprilie s-a născut fetița mea. Fetița de o lună era cu tata în mașină, iar eu susțineam examene. Rugam colegii să-mi permită să intru prima, pentru că îmi ieșea laptele”.

„Eram plătiți ca medici, dar practic nu aveam din ce trăi, am trăit din banii de la nuntă”

„Erau anii 90, o perioadă extrem de grea și de săracă. După ce am absolvit, aveam de ales, sau să intru în specialitate, sau să fac internatura. În minte aveam să merg să lucrez ca medic peste hotare, așa că nu am intrat în specializare, ci am ales să fac ecografii. Un an întreg mă formasem în serviciul de ecografii la Spitalul de Urgență din Chișinău. Când am terminat internatura, ne-am așezat cu soțul și am văzut că nu merge treaba. Noi eram plătiți ca medici, dar salariul pe care îl primeam îl dădeam tot moașei care stătea cu fata mea. Practic nu aveam din ce trăi, am trăit din banii de la nuntă. Doi am cât eram studenți așa a fost”.

„La gara de trenuri am mers cu mama cu fata în brațe. Noi trebuia să urcăm în tren și toți plângeam”

Acesta a fost momentul crucial, când au decis să plece peste hotare: „În acea perioadă neagră am decis să mergem undeva cu soțul. Sora lui venise cu un an înainte în Italia. Ne-am descis viză la Ambasada Olandei din Kiev, ne-am prezentat ca cumpărători, ne-am întors la Chișinău și trebuia să plecăm. Eram doar noi doi, copilul, era foarte greu să plecăm. Am vorbit cu mama, ea și-a luat concediu de maternitate și a rămas cu fata. Am cumpărat bilete la tren, Chișinău - București, București - Viena, Viena - Roma. La gara de trenuri am mers cu mama cu fata în brațe, noi trebuia să urcăm în tren și toți plângeam. A fost foarte greu. Călătoria a mers foarte bine, ne-am plimbat prin Viena. Eram tineri, 25 de ani, doi copii practic. Cumnatei îi trimisesem bani și ea ne-a închiriat o odaie într-un apartament și a început aventura noastră la Roma. Durerea cea mai mare era că am lăsat copilul acasă și nu puteam lăsa totul să ne întoarcem. Nu erau telefoane mobile, o dată pe săptămână ne duceam la un centru de telefoane și sunam acasă. Speram că fata nu își va aduce aminte de această perioadă și că va înțelege că ceea ce am făcut, am făcut pentru ea”.

„Am adunat bani de o casă, dar nu am cumpărat-o. Am decis să mă legalizez ca medic în Italia”

Timp de un an în Italia, cuplul reușise să adune o sumă importantă de bani, dar nu s-a decis să-i investească într-o casă și să rămână acasă: „Era anul 1999-2000. O casă în Stăuceni costa 15 mii euro, noi aveam 25 de mii. Erau mulți bani pentru Moldova, în acea perioadă. Am început a mai căuta case, apoi am renunțat și am rămas la ideea să merg în Italia să mă fac medic. M-am întors în Italia, să-mi legaliz titlul academic. Am făcut toate documentele, ambasada era în Ungaria. Am legalizat contractul de muncă, documentele, toate actele, la ministere, traduceri. A fost o vară numai pe la oficii, cu documente, traduceri, legalizări, rânduri. Am fost de trei ori la Budapesta, cu trenul, dar când ai dorința să faci ceva, când ai un scop în viață, nu există obstacole pe care să nu le treci. În septembrie 2000 m-am întors în Italia cu documente legale, am făcut contract de muncă fictiv, m-am angajat ca lucrător domestic, dar nu am stat în acea casă. Stăteam la chirie, am depus actele la universitate, dar între timp trebuia să mă întrețin. În acea perioadă, în Italia aveau nevoie de surori medicale, am legalizat și actele de la școala medicală și am lucrat cu cooperativele, iar după câteva luni am obținut un contract într-o clinică privată. Le-a explicat că fac universitatea și am nevoie ziua să frecventez și lucram noaptea. Două nopți munceam și altele două le aveam libere, frecventam și frecvențele pentru teză. Mai lucram cu alte două cooperative ca soră medicală, turn complet, dimineață, după masă, noaptea.

„Am susținut primul examen la universitate în Italia cu nota maximă. Soțul era în Moldova cu fata”

„Am susținut toate examenele în primul apel, aveam scopul să termin cât mai repede, să am o profesie și să-mi aduc fata. Acesta era obiectivul meu tot timpul. În acea perioadă soțul a rămas cu fata și când am susținut primul examen la universitate, le-am sunat acasă și le-am spus că am luat nota maximă. Ei nu se așteptau, le-a crescut încrederea în minte, entuziasmul”, își amintește Angela Stronici.

„Înainte de de examenele de stat, am avut un accident cu scuterul. Am rămas o lună la pat”

Eroina recunoaște că nu a fost deloc simplu: „Eu nu dormeam, dormeam patru ore dimineața câteodată. Totul s-a întins așa aproape un an și când eram aproape la final, de examenele de stat, primăvara, am avut un accident cu scuterul. Îmi luasem scuter pentru că eu nu reușeam și la universitate, și la clinică și la frecvență, și la profesor. Pentru el nu era nevoie de patentă și nici nu aveam încotro. Primele salarii le plătisem pe taxiuri. În acea dimineață, m-am lunecat pe pietrele umede, am căzut și din cauza unei fracturi, am rămas o lună la pat. Din păcate, nu am putut face nimic. Atunci am înțeles că uneori trebuie să te oprești, să respiri adânc și lucrurile oricum se vor realiza, nu în momentul și în modul în care crezi tu, dar va fi”.

„Când în sfârșit am reușit să aducem și fetița, ruptura cu soțul a fost atât de profundă, că a trebuit să divorțăm”

În acea perioadă, soțul Angelei Stronici a venit și el în Italia: „Și-a găsit un contract, dar se rupsese ceva între noi. Poate amărăciunea că a trebuit să fac eu totul, baza. S-a format o crăpătură pe care nu am reușit să o trecem. Când în sfârșit am reușit să aducem și fetița, cu mama care ne-a ajutat mult primii ani, ruptura noastră a fost atât de profundă, că a trebuit să divorțăm. Ne-am separat, am divorțat. Avem drumuri diverse în viață.

Ce a urmat în cariera doctoriței originare din Moldova, cum și-a refăcut viața cu un medic italian, ce experiență a obținut îngrijind persoane care se aflau în faza terminală a bolii, înainte să moară, dar și ce spune despre patria sa și despre țara în care s-a realizat aflați din monolog:

---