(video) Calvarul de pe podul Mihai Viteazul, care e în reparații capitale, s-ar putea încheia în vară. Ceban: Lucrările se întind câteva luni în plus

Primarul capitalei, Ion Ceban, declară că podul Mihai Viteazul ar putea fi redeschis în această vară. „Conform contractului, lucrările trebuie să fie finalizate în luna aprilie, dar se vor mai întinde câteva luni”, a menționat edilul Chișinăului în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Foto: FB

„Conform contractului, lucrările pe podul Mihai Viteazul ar trebui să fie finalizate în luna aprilie, dar cred că se vor mai întinde pentru câteva luni. Eu sper că podul va fi redeschis total în această vară”, a declarat Ion Ceban.

Podul din strada Mihai Viteazul din capitală a intrat în reparaţie pe data de 4 iulie 2022, după organizarea a patru licitaţii cu privire la reparația capitală a podului din str. M. Viteazul, unde nu a participat niciun agent economic, în urma celei de a cincea licitaţii, câştigător a fost desemnat un consorțiu format din compania Granbutservice Ukraina, sucursala Vulcăneşti, Genesis şi Compania Electrica.

În perioada 31 martie - 31 decembrie 2023 a fost suspendată parțial circulația rutieră pe podul din strada Mihai Viteazul. Potrivit autorităților, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație a podului.

Pe data de 24 iunie 2024, Primăria a nunțat că circulația rutieră de pe podul de pe strada Mihai Viteazul ar putea fi sistată integral. O solicitare în acest sens a fost depusă de agentul economic care se ocupă de reparația podului. Căile Ferate din Moldova urmau să prezinte o decizie privind căile alternative de deplasare, pentru a stabili programul calendaristic de închidere porțiunii de drum.

Totuși, circulația pe pod a rămas deschisă. Potrivit responsabililor de la Primărie, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a refuzat solicitarea de a permite deschiderea unui drum de ocolire peste calea ferată.

Primarul capitalei Ion Ceban s-a arătat nemulțumit de întrebările unei jurnaliste, care, conform edilului, la fiecare ședință a serviciilor municipale, întreabă „când vor fi terminate lucrările la podul de pe Mihai Viteazul”. „Când se va întâmpla, despre ce o să mai întrebați?!”, s-a întrebat edilul.


Pub