(foto) Anastasia Nichita și Valeriu Mircea și-au ales părinții spirituali: Cine sunt viitorii nași ai cuplului

Anastasia Nichita, campioana în domeniul luptei, și Valeriu Mircea, antrenor de lupte și campion în arte marțiale mixte, au anunțat recent cine vor fi nașii lor de cununie. Cei doi sportivi au ales cuplul Valeriu și Efrosinia Guzun, fondatorii liceului „Da Vinci” din Chișinău, ca nași de cununie, scrie SHOK.md.

Foto: Colaj

Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare, iar cuplul a exprimat mulțumiri și recunoștință pentru viitorii nași. De asemenea, nunta lor, care era inițial programată pentru luna august, a fost reprogramată pentru luna mai, întrucât în aceeași perioadă se așteaptă ca cei doi să devină părinți pentru prima dată.

„De astăzi suntem binecuvântați cu nași. Mulțumim Efrosinia și Valeriu Guzun”, a scris Anastasia Nichita.

Povestea de dragoste a celor doi este una admirată și în lumea sportului, având o carieră de succes și în același timp o relație solidă și echilibrată. Aceștia sunt un exemplu că este posibil să îmbini succesul în carieră cu o viață personală împlinită.

Anastasia Nichita a fost cerută în căsătorie, chiar de ziua sa de naștere, de luptătorul de arte marțiale Valeriu Mircea.

În luna august 2023, Campioana mondială Anastasia Nichita a dezvăluit că este în pregătiri de nuntă, alături de iubitul ei, care în februarie a cerut-o în căsătorie. În cadrul unei emisiuni luptătoarea a spus și când va avea loc marele eveniment, dar și cum și-a întâlnit viitorul soț, care a reușit să o cucerească, deși la început nu l-a plăcut.

În luna februarie 2024, campionii mondiali Anastasia Nichita și Valeriu Mircea, care formează un cuplu, au răspuns la câteva întrebări despre nuntă, copii, dar și despre viitorul lor în carieră, în cadrul unui interviu.


Pub