„Astăzi am semnat ordinul de suspendare a autorizației de construcție emise de Primăria municipiului Chișinău (pentru construcția unui bloc cu 16 etaje în locul cinematografului Gaudeamus). Am semnat ordinul, făcând uz de prevederile codului de urbanism. Urmează să fie stopate lucrările de construcție, pentru că ele sunt ilegale (în lipsa avizelor CNMI și CNMFP).
INSP-ul și Agenția de Inspectare a Monumentelor vor urmări aplicarea ordinului de suspendare. Sarcina pe termen lung este anularea autorizației de construcție emise ilegal de Primărie”, a declarat Sergiu Prodan.
În 2016 Primăria municipiului Chișinău a aprobat demolarea cinematografului Gaudeamus, pe atunci, edil al capitalei era liberalul Dorin Chirtoacă. În locul cinematografului urma să apară două blocuri de 15 etaje, unde la primele etaje ale complexului locativ să fie câteva săli de cinematograf, inclusiv spaţii comerciale, oficii şi alte obiective de utilitate publică.
Cinematograful Gaudeamus a început să fie demolat pe data de 4 iunie 2018.
În luna iunie 2020, Primăria Chișinău a pierdut la Curtea Supremă de Justiție procesul cu firma „Cristivlad” S.A., privind legalitatea demolării cinematografului Gaudeamus.
Atunci, Ministerul Culturii și Agenția de Inspectare a Monumentelor au anunțat că vor solicita instanței anularea autorizației de construcție emisă ilegal pentru edificarea unei clădiri cu 15 etaje în apropierea monumentelor de for public și a Cimitirului central din Chișinău. De asemenea, are au emis autorizația ilegală, se arată într-un comunicat.
La rândul său, viceprimarul Ilie Ceban a confirmat că Primăria Chișinău a emis acte permise pentru construcție în locul cinematografului Gaudeamus de pe strada Vasile Alecsandri 4, însă a menționat că nu este vorba despre un bloc locativ, dar - un centrul multifuncțional.
Anterior, consilierul Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Victor Chironda, a anunțat că „un complex de locuit cu 15 etaje ar urma să fie construit în locul cinematografului Gaudeamus din strada Vasile Alecsandri 4”. „Cu 4 ani în urmă Ceban rupea cămașa că nu va admite acest lucru, iar acum vedem că Primăria a emis autorizația de construcție”, a scris Chironda pe rețele.
Fostul cinematograf Gaudeamus din strada Vasile Alecsandri 4, despre care Primăria Chișinău spunea că „era o proprietate privată”, a fost demolat. Un anunț în acest sens a fost făcut de consilierul Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Victor Chironda. În locul acestuia urmează a fi construit un complex cu 15 etaje.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!