Primăria municipiului Bălți a organizat sesiunea de orientare a voluntarilor
Pe 17 martie 2025, în biroul 115 al Primăriei municipiului Bălți, a avut loc sesiunea de orientare a voluntarilor, reunind elevi din diverse instituții de învățământ și cetățeni dornici să se implice în activități de voluntariat.
În cadrul evenimentului, participanții au discutat despre pasiunile, abilitățile și experiențele lor anterioare, având ocazia să se cunoască între ei și să-și exprime așteptările față de Primărie ca instituție gazdă a activităților de voluntariat. Totodată, aceștia au venit cu idei pentru viitoarele proiecte în care și-ar dori să se implice.
La sesiune au participat și reprezentanți ai subdiviziunilor Primăriei și ai societății civile, care au propus activități pentru voluntari și și-au exprimat disponibilitatea de a-i ghida și susține.
Coordonatorul activităților de voluntariat, dna Ana Cheptea, a prezentat Regulamentul privind organizarea și funcționarea activității de voluntariat în cadrul Primăriei municipiului Bălți. Conform acestuia, voluntarii vor putea beneficia de recunoaștere oficială pentru implicarea lor, prin:
Carnetul de voluntar – pentru cei care prestează cel puțin 20 de ore lunar;
Scrisoare de recomandare și certificat nominal de voluntariat – pentru cei care prestează mai puțin de 20 de ore lunar.
În conformitate cu Legea voluntariatului nr. 121/2010, voluntarii pot beneficia de următoarele avantaje:
Recunoașterea voluntariatului ca experiență de muncă;
Prioritate la înmatricularea în instituții de învățământ superior sau la realizarea stagiilor de practică.
Pentru a asigura succesul viitoarelor activități, s-a decis organizarea periodică a sesiunilor de formare și mentorat, precum și crearea unei platforme de comunicare pentru voluntari.
Împreună, putem aduce o schimbare pozitivă în comunitatea noastră!