„În primul rând cred că e responsabilitatea PA, când faci anumite declarații, dacă tot le faci public, e să prezinte și niște probe. Tot ce se spune sunt declarații ale unor oameni din conducerea PA”, a declarat Andrei Spînu.
„- Dar se vede și din acte”, a spus prezentatorul.
„- Nu, în momentul în care spui anumite chestii, ieși și arăți public anumite lucruri, pentru că dacă zici că este secretul anchetei, cel puțin nu le spui public până nu poți să o faci. Pe de o parte spui, pe de alta zici că nu prezinți. Cine a zis că a fost licitație?”, a răspuns Spînu.
„- Așa se vede din acte.”
„- Nu se vede. Haideți să citim exact ce spune decizia CSE din 24 iunie 2022: Făcând derogare de la legea cu privire la achiziții publice, care prevede mai multe modalități, au fost negocieri directe, nu a fost licitație.”
„- Dar chiar și așa, compania X începe lucrările și după o lună anunțați negocierile”.
„- Cine a spus că a început lucrările mai devreme?”
„- Asta reiese.”
„- Nu reiese. Eu țin foarte mult la adevăr, de asta am publicat 117 documente despre acest proiect.Nu există în țara asta un alt proiect de infrastructură în care, toate documentele care au stat la baza acestei licitații să fie făcute publice. Eu am fost ministru, nu eu m-am ocupat de construcție, este Administrația de Stat a Drumurilor și cei care au fost implicați, dar am simțit responsabilitatea să public totul.
„- Ce spune decizia CSE din 8 august 2022: Prin derogare de la procedura de coordonare prealabilă, stabilită la codul subsolului, se permite inițierea extragerii până la o adâncime de 5 metri a rocilo sedimentare, a celor neconsolidate etc. Asta s-a întâmplat la 8 august, înainte ca să fie contractul - anumite lucrări care cu adevărat au început în baza deciziei CSE.
O altă decizie: Până la începerea lucrărilor de exploatare a obiectivului, ASD va efectua prospecțiuni pedologice ale terenului, pentru evaluarea gradului de bunitate și altceva.
Decizia CSE din 26 august: Se permite achitarea valorii materialelor de construcție transportate și depozitate pe șantier, în baza facturii fiscale, conform volumelor prevăzute în proiect și deviz”.
„- Cum cineva începe lucrările în iulie și deciziile vin în august, septembrie etc.? Dintr-un document asta reiese.”
„- Ce reiese? Arătați-mi, eu am văzut toate documentele, vă rog. Spuneți care lucrări au fost începute înainte să fie contractul. Pentru mine tot această discuție este un fel de... Cine a început, trebuie să termine. S-a început că e foarte scump, peste un an. Și apropo, în CSE, pentru aceste decizii au votat Procurorul General, care era membru al CSE, și șeful CNA”.
„- Poate nu se pricep la drumuri?”
„- Vreau să zic că despre anumite lucruri se știa de mult timp. Care a fost sensul să aștepți un an, după ce a fost dat drumul în exploatare. Să faci percheziții, să instalezi echipamente săa sculte, video etc. Când puteau foarte ușor, pentru că au fost acolo, să vină să ia toate documentele, pentru că nimeni nu i-a blocat. Eu le-am făcut publice. Să ia documentele, să analizeze cap-coadă și doar în momentul când sunt probe, suspiciuni, să vorbescă public despre asta.”
„- E suspect că omul care conducea ASD și a atribuit prin semnătura sa acest contract companiei după asta în cauză se duce și se angajează apoi la această companie.
„- El nu a fost director, nici interimar. Era adjunct sau ceva. omul acesta a plecat din ASD, probabil s-a angajat undeva, nu vreau să-i țin apărare.”
„- Ați fost invitat vreodată la procuratură?”
„- Nu.”
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a dezvăluit recent că fost cercetată disciplinar, după ce șeful Administrației de Stat a Drumurilor, învinuit în dosarul penal privind construcția drumului Leova-Bumbăta, a depus o sesizare.
Pe 14 decembrie 2023, Procuratura Anticorupție a anunțat că efectuează o urmărire penală într-o cauză ce vizează pretinsele acțiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”, precum și a unor persoane fizice, referitoare la construcția drumului de acces Leova-Bumbăta. Procesul penal s-a transformat ulterior în dosar penal.
Ministrul Infrastructurii de atunci, Andrei Spînu, a declarat în repetate rânduri că prețul acestui drum, care a scandalizat societatea, nu este exagerat, și a prezentat și date despre ce lucrări s-au efectuat - 3,6 km de drum ar fi costat 280 de milioane de lei.
La rândul său, Maia Sandu a declarat că „încă nu a demonstrat nimeni nimic” în dosarul ce vizează pretinsele acțiuni ilegale ale factorilor de decizie din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor privind construcția drumului de acces Leova-Bumbăta. „Sunt niște suspiciuni care trebuie verificate. Dar nu e nicio decizie încă de la Procuratură, să vedem dacă a fost sau nu”, a menționat președinta, tot în decembrie 2023.
Directorul interimar al Agenției de Stat a Drumurilor este pus sub învinuire, în dosarul penal care investighează modul în care a fost construit drumul Leova-Bumbăta. „Investigația nu tratează doar prețul, sar și faptul straniu că lucrările au început până la decizia Comisiei pentru Situații Excepționale și cu mult până la încheierea contractului”, a declarat Octavian, Iachimovschi, șef-adjunct la Procuratura Anticorupție.
Prim ministru Dorin Recean susține că procuratura trebuie să execute o expertiză în prinvința dosarului de la Bumbăta, iar rezultatele să fie expuse pe masă și arătate societății. „Este în interesul Guvernului și a întregii societăți, ca procuratura să stabilească până la capăt încălcările, iar cei care le-au comis să fie pedepsiți”, a declarat Dorin Recean.
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, s-a aratat nedumerită, după ce Centrul Naţional de Expertize Judiciare (CNEJ) a comunicat că va efectua o expertiză în dosarul „Leova-Bumbăta” abia în anul 2028. „Eu nu știu cum lucrează țara aceasta. Noi nu putem bloca un dosar până atunci și dacă așa sunt de ocupați experții de la CNEJ, înseamnă că trebuie să aducem experți din altă parte”, a notat Dragalin.
Centrul Național de Expertize Judiciarea respins afirmațiile făcute de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. „Informațiile vehiculate despre termenul de finalizare a expertizei nu sunt actuale și nu reflectă realitatea. Expertiza este deja în lucru și estimăm că va fi finalizată în 2-3 luni din momentul soluționării aspectelor procesuale privind desemnarea expertului ucrainean”, au comunicat responsabilii de la CNEJ.
La scurt timp, Veronica Dragalin, a citat o parte din scrisoarea Centrului Naţional de Expertize Judiciare, expediată în adresa procurorilor, în care scrie că expertiza în dosarul Leova-Bumbăta „este planificată pentru trimestrul I anul 2028”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!