Înainte ca moțiunea de cenzură împotriva ministrului Educației Dan Perciun să fie supusă votului, deputatul BCS Constantin Starîș a ținut o cuvântare de la tribuna centrală, în care a citit din amintirile unor victime sau martori ai Holocaustului.
Discursul său l-a nemulțumit pe ministrul Perciun. „Mulțumim pentru cuvintele de apreciere, mulțumim pentru critici, care ne fac să fim mai buni. Am ascultat foarte atent toate discursurile, am o singură rugăminte la colegii noștri din opoziție: data viitoare când citiți în plenul Parlamentului memoriile supraviețuitorului Holocaustului, și este bine noi să le citim mai des, nu alegeți un propagandist șovin, alcoolizat, care aleargă ca un cățeluș la Moscova de fiecare dată, ca să citească întrebări la Valdai, pentru că pângăriți memoria acestor oameni. Aveți de unde alege, sunt oameni cu oleacă mai multă verticalitate în rândurile dvs. Nu alegeți toată mizeria să vină aici în plen și să murdărească amintirea acestor oameni, făcând o mare defavoare condamnării crimelor Holocaustului pe teritoriul Basarabiei, comise de regimul Antonescu. Mai proastă asociere decât cu asemenea indivizi e greu de imaginat”, a declarat acesta.
Moțiunea împotriva politicilor Ministerului Educației a picat, în ședința de astăzi a Parlamentului, după peste 3 ore de dezbateri și acuzații reciproce. „Rușine, mincinoșilor. Domnule ministru, felicitări”, a declarat speakerul Igor Grosu, după procedura de vot.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!