„Să ne fie mamele sănătoase și fericite o veșnicie !!!”, a scris Nina Crețu, la clipulețul video pe care l-a postat pe rețele, de 8 Martie.
În imagini apare inițial o fotografie din anul 2000, cu Nina micuță, îmbrăcată toată în roz, în brațele mamei sale. Apoi apare și a doua imagine, în care deja Nina o ridică în brațe pe mama sa.

„Acum e rândul meu să-i ofer toată iubirea, grija și respectul”, a menționat modela.
Deși acum trăiește momente de invidiat alături de copii și nepoți, Anastasia Crețu, mama actorului Emilian Crețu și a modelei Nina Crețu, a avut parte de o viață zbuciumată în tinerețe. Femeia a mărturisit detalii cutremurătoare despre greutățile întâmpinate în căsnicie, dar și despre bătăile pe care le-a îndurat de la soțul său: „El mă apuca și-mi scuipa în gură. Tare mult am fost bătută și eu și copilașii. O dată când m-am dus la punctul medical, infirmiera m-a întrebat: tu ești femeie sau zebră?!”.
Și mai devreme, Anastasia Crețu a mărturisit că a avut parte de multă suferință în viață. A fost furată de mireasă și dusă la Negureni, în casa viitorului soț, rochie de mireasă nu a îmbrăcat, verighetă nu a purtat, iar la scurt timp după întemeierea familiei, căsnicia s-a transformat într-un coșmar. „Cu picioarele mă bătea, noroc de vecină că m-a scos, un covor era totul de sânge de la rănile mele”, a dezvăluit mama lui Emilian Crețu.
La 21 aprilie 2024, mama lui Emilian Crețu și-a sărbătorit ziua de naștere. Anastasia Crețu a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani, iar cei dragi au felicitat-o cu flori și tort din fasole făcăluite, chiar la ora 00:00.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!