video | Golden Buzz de excepție la „Românii au talent” pentru moldoveanul Ion Cozer

Ion Cozer s-a născut în Republica Moldova, dar, pentru un trai mai bun, a plecat peste hotare, în Paris. Acesta lucrează în construcții, însă muzica a rămas marea lui iubire, sperând să facă o carieră în acest domeniu. A mers la „Românii au talent”, pentru a vedea dacă „ultima șansă” pe care vrea să o acorde muzicii va fi răsplătită.
Încă din copilărie, Ion Cozer cânta ori de câte ori bunica lăsa televizorul deschis. Moștenise acest dar de la bunicul său, care cânta atât cu vocea, cât și la țambal. În ziua în care Ion a venit la preselecțiile de la „Românii au Talent”, bunicul lui a trecut la cele veșnice, fiind convins că acesta ar putea fi un semn, scrie stirileprotv.ro.
La vârsta de 18 ani, a primit promisiunea unui viitor mai bun, din partea unui verișor, doar că nimic nu s-a mai concretizat, fiind nevoit să se angajeze în domeniul construcțiilor.
De obicei, Ion cântă la petreceri și pentru prieteni, dar visul său este să își construiască o carieră în muzică.
Momentul pus în scenă de Ion Cozer a fost aplaudat în picioare, minute în șir, de public și de jurați. Prestația acestuia i-a impresionat atât de mult pe Smiley și pe Pavel Bartoș, încât au decis să îi dea Golden Buzz.
„Când m-am uitat spre colegii mei, le-am spus „un diamant neșlefuit””, a spus Andra.
„Ce am auzit pe scenă cred că este foarte, foarte bine și ai transmis așa cum trebuia ce a ieșit din tine”, a zis Dragoș Bucur.
„Ai fost extraordinar. E ceva ce m-a surprins profund. E sezon de poveste ăsta”, a spus Mihai Bobonete.
„Eu m-am gândit la o casă la roșu, pe care o poți face casa visurilor tale. Nu știu de unde ai apărut. Nu sunt convins că o să te duci în zona muzicii clasice, dar ceva pentru muzică ai pus ceva deoparte”, a menționat Andi Moisescu.