„Am înregistrat, împreună cu colegul Victor Spînu, un proiect de lege care să încurajeze și mai mult plățile fără numerar în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare locuințe.
Așadar, în cazul tranzacționării bunurilor imobile între două persoane fizice, se va permite ca aceste tranzacții bancare/electronice să poată să aibă loc și în valută străină, o dată la trei ani. Conform datelor pe care le dispunem, 90-95% din aceste tranzacții între persoane fizice (nu ne referim la creditele Prima Casa și Prima Casă Plus), au loc în valută. Așadar, această modificare va simplifica mult procedura și va reduce cheltuielile de conversie valutară pentru cetățenii care vor face aceste tranzacții în format electronic.
Amintesc că începând cu 1 aprilie 2025, tranzacționarea în numerar a bunurilor imobile vor fi permise până la limita 100 salarii medii de economie (1.61 milioane lei sau aproximativ 80 mii euro). Am decis acest lucru pentru că plățile fără numerar sunt mult mai simple și mai sigure pentru cetățeni, și în același timp, se reduce riscul de spălare de bani și utilizarea cash-ului în activități ilegale.
Important de menționat - costurile pentru transferurile bancare/electronice în interiorul Republicii Moldova sunt minime, de câțiva lei”, a scris Radu Marian.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!