fbpx

Republica Moldova va avea o nouă lege care va reglementa domeniul educației fizice și sportului

Republica Moldova va avea o lege nouă în domeniul educației fizice și sportului. Documentul pune accent pe dezvoltarea politicilor publice și programelor sportive, susținerea sportului de performanță, consolidarea educației fizice în școli și popularizarea modului sănătos de viață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cele 18 capitole ale noii legii reglementează competențele autorității centrale de specialitate și ale autorităților publice locale în domeniul educației fizice și sportului; statutul asociațiilor, cluburilor, școlilor și federațiilor sportive naționale, precum și al ligilor profesioniste din domeniul sportului. De asemenea, sunt reglementate statutul sportivilor și antrenorilor, acordarea indemnizațiilor, calcularea stagiului de cotizare și asigurarea medicală obligatorie pentru sportivii de performanță, anunță Parlamentul.

Noile prevederi se mai referă la măsurile de prevenire a violenței și aplicarea sancțiunilor în sport, combaterea manipulării competițiilor sportive, soluționarea litigiilor în sport, promovarea mișcărilor olimpice, paralimpice și deaflimpice. O noutate a proiectului vizează reglementarea sportului adaptat, care este orientat spre adaptarea socială și reabilitarea fizică a sportivilor cu dizabilități, precum și a persoanelor cu deficiențe de sănătate. De asemenea, proiectul de lege prevede implementarea Sistemului informațional de management al datelor din domeniul sportului.

„În ultimii ani, statul a depus un efort considerabil, majorând alocațiile financiare pentru activitățile sportive, reparația și construcția edificiilor sportive, îmbunătățirea condițiilor de antrenament, dar și majorarea indemnizațiilor la sportivii de performanță. Ca rezultat, a fost înregistrat un număr-record de medalii obținute la probe olimpice și neolimpice în anii 2022-2023. Astfel, creând condiții optime de antrenament și de stimulare financiară se urmărește diminuarea migrației sportivilor autohtoni către alte state”, se menționează în nota de fundamentare a inițiativei legislative.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Grupului de lucru format din sportivi, antrenori, reprezentanți ai federațiilor sportive, manageri ai instituțiilor de învățământ sportiv etc. Elaborarea acestui document face parte din acțiunile prevăzute în Planul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027.

Proiectul va fi propus spre examinare și aprobare în plenul Parlamentului.

Articole asemănătoare

Back to top button